Joi, 15 11 2018
Disperare și nepăsare: la Popricani și Aroneanu oamenii se revoltă din cauza noroaielor

Disperare și nepăsare: la Popricani și Aroneanu oamenii se revoltă din cauza noroaielor

În secolul XXI, satele ieșene sunt înghițite de noroaie. Calculele arată că orice comună poate fi asfaltată complet în maxim 10 ani, din bugetele locale. Au trecut 30 de ani. După dezgheţ, starea drumurilor de la ţară este dramatică. Viaţa însăşi se derulează cu încetinitorul, într-o mizerie de nedescris. O astfel de situaţie se găseşte la Popricani unde primarul motivează că n-are bani pentru asfaltăr.

 

Peste câteva zile începe dezgheţul şi partea a doua a unui coşmar: valuri de noroi de 5-10 centimetri adâncime de pe sute de kilometri de drumuri de pământ sau, cel mult, pietruite, din satele judeţului. Este o imagine comună a fiecărei primăveri în România, dintotdeauna. Nici măcar primii 10 ani de UE nu au schimbat nimic. În mijlocul oraşului, la doi paşi de Iaşi sau la 40-50 de kilometri, oamenii sunt disperaţi că nu mai au pe unde călca. Există cauze obiective – bugete mici de investiţii, ordinea priorităţilor, dar de cele mai multe ori este nepăsarea celor care conduc comunităţile. Dacă se duceau la bancă acum 10 ani şi cereau credite, în prezent măcar o parte dintre drumuri ar fi avut asfalt, şanţuri de scurgere a apei şi trotuare. Totul ţine de priorităţi.

Prizonieri în case

În Popricani, comună situată la 12 kilometri de Iaşi, oamenii sunt înghiţiţi de noroi în fiecare an. Situaţia este identică şi pentru celelalte comune din apropierea Iaşului – Bârnova, Aroneanu, Ciurea, Miroslava. În mediul online au apărut imagini din Popricani - înfiorător. Noroiul îi face pe oameni să nu mai iasă din curte sau, atunci când o fac, să meargă ori pe stradă, dacă este asfalt, ori direct prin mocirlă. Primăria Popricani însă, nu găseşte decât scuze şi promite că pe viitor, în doi-patru ani, s-ar putea schimba ceva, deşi de aproape 30 de ani nu s-a întâmplat nimic. Primarul Valeriu Pârlog spune că principala problemă sunt banii care nu îi ajung pentru asfaltări. „În medie, de când sunt primar, bugetul nostru propriu de investiţii, fără a calcula eventuale proiecte cu finanţare externă, este de 700.000 – 800.000 de lei anual. Tot bugetul comunei, cu funcţionare şi salarii, este de 1,5 milioane de lei. Sunt bani mult prea puţini pentru a te gândi la asfalt. Pentru că nu au doar drumurile nevoie de bani, mai sunt şcolile, grădiniţele şi altele”, spune Pârlog.

Afișul protestului programat la Popricani pe 5 aprilie a fost postat pe internet

Cauzele obiective

Primarul din Popricani susţine că, oricum, Ministerul Dezvoltării sau Uniunea Europeană nu ar acorda fonduri dacă nu există întâi apă, canalizare, gaz. „Nu se joacă, nu îţi dă nimeni bani ca să asfaltezi şi, după doi ani, te duci şi spargi asfaltul să pui utiltăţi. Poţi să te gândeşti la asfalt după ce ai reţelele trase. În Popricani cam în doi ani finalizăm reţelele, care sunt acum în lucru, apoi asfaltăm. Sunt cauze clare, noi am avut datorii din urmă, conturi blocate, sunt nişte motive pentru care nu am mişcat nici un proiect. Dar acum tocmai avem proiecte de 4 milioane de euro pentru apă, canalizare, grădiniţe. După ce terminăm reţelele de apă, trecem la asfaltare şi trotuare”, mai spune Valeriu Pârlog. În ultimii 30 de ani, nu s-au făcut în comună investiţii în drumuri sau trotuare.

„Eu sunt născut în Popricani, ştiu comuna, ştiu ce este acolo, inclusiv situaţia noroaielor. Este Evul Mediu. Pe scurt, mor oameni pentru că ambulanţele nu pot ajunge la ei, copiii merg pe stradă că nu au prin altă parte pe unde călca. Nu sunt implicat politic, nu mă interesează asta, dar mă interesează soarta oamenilor şi, dacă vom putea schimba ceva, vom schimba. Sunt doar scuze, dar în trecut nu s-a făcut nimic de am ajuns în situaţia actuală. Eu plătesc impozite şi taxe la Popricani, acolo am fabrica, mă interesează comuna”, spune Bogdan Tănasă de la Casa Share.

Popricani (stânga) şi Vânători, locuri unde este un coşmar să mergi pe jos

 

Puteau face credite, dacă voiau

Nici un primar nu va recunoaşte direct, dar putea face credit la bancă, exact ca oricine din România, şi rezolva măcar o parte din problemă. Preţul pe kilometru de drum asfaltat de la zero, cu trotuare şi şanţuri de scurgere, este de 600.000 – 800.000 lei. Ajunge şi la 1 milion dacă sunt probleme tehnice mai complexe. O spun doi primari, nu doar unul. Cel din Tomeşti, Ştefan Timofte, are un proiect european pentru mai mult 5 km de drum cu 1 milion de euro. „Probabil preţul de adjudecare se duce mai jos, sigur ne ajunge suma, este mai puţin de 200.000 de euro cu TVA pe km. În Tomeşti avem vreo 80 de km de drumuri săteşti şi comunale, din care doar 1 km asfaltat, unde aveam reţelele trase, pentru că erau bani aruncaţi pe geam altfel. Dar începem asfaltările, avem bugetare făcută pentru mai mult de 6,5 km total pentru anul ăsta”, spune Ştefan Timofte.

Edilul Pârlog spune că nu are cu ce garanta un eventual împrumut pentru drumuri

 

Pârlog: „Nu este o soluţie îndatorarea”

La fel spune şi cel din Leţcani, Stelian Turcu: preţul este de 600.000 de lei/km. În cazul său, sunt 30 de km de drum comunal sau sătesc, tot fără asfalt. La Popricani, sunt 70 de km de drum comunal sau sătesc, aproape tot fără asfalt. Doar pământ cu piatră care devine noroi greu. „Este comună întinsă, nu ne permitem asfalt din fonduri proprii, ne ajunge bugetul de investiţii pentru numai un kilometru”, spune Valeriu Pârlog. Totuşi, la un credit luat pe 10 ani putea asfalta câţiva kilometri care sunt importanţi. „Da, mă pot duce la bancă, dar cu ce garantez? Că nu are Primăria domenii. Nu este o soluţie îndatorarea. Dacă terminăm canalizările şi aducţiunile de apă putem lua fonduri pentru drumuri”, mai spune Valeriu Pârlog.

Copiii merg pe drumul național în comunele din România, neavând trotuare. Pericolul de-a fi accidentați este maxim

 

„Sunt primării cu bugete mici, care nu îşi permit credite. Dar, pe de altă parte, dacă eşti la 30-40 de km de Iaşi, nu au oamenii pretenţii la apă şi canalizare. Atunci, neavând această presiune, să faci astfel de lucrări întâi, singurul lucru logic de făcut este să asfaltezi. Eu nu aş lua credit pentru asta, îndatorezi comuna, poate peste doi ani apar axe de finanţare şi ţi-e ciudă. Dar nici să dureze cu zecile de ani, nu poţi aştepta atât. Pe cuvântul meu că ştiu oameni care spuneau că nu mai prind ei să vadă asfalt la poarta lor şi aşa a fost”, spune primarul Ştefan Timofte.

Pentru 5 aprilie, mai mulţi locuitori din Popricani au anunţat un protest în faţa Primăriei, pentru lipsa asfaltului şi a trotuarelor. Numeroşi locuitori ai satului sunt la un pas de revoltă din cauza noroiului de peste tot.

 

Duminică, Ambulanța s-a împotmolit pe dealul Cuza-vodă.

 

Nici Ambulanța n-a putut urca. Suntem în Zona Metropolitană Iași

Locuitorii din Popricani sunt în pragul revoltei. Pe 5 aprilie, în ajunul Paștelui au anunțat un protest în fața Primăriei, deși edilul nu le-a dat aprobare de miting. Noroaiele îi înghit pe cei din satele Cuza-vodă și Cârlig, deși acestea se află la doar 8 km de Piața Unirii din Iași, distanță parcursă cu mașina în 10 minute.

Duminică, 18 martie, o Ambulanță nu a putut urca dealul dintre Cârlig și Cuza-vodă, deși era o urgență medicală gravă. „Mor oameni”, spune localnicul Iancu Bacalu. Acesta a povestit că șoferul Salvării s-a oprit și a pus lanțuri la roți, pierzând 30 de minute.

„Primarul nu face nimic pentru noi, doar promisiuni în alegeri, apoi n-a mai dat deloc pe-aici. Când ninge sau plouă, legătura cu civilizația practic este tăiată, nici măcar distribuitorii de alimente nu se riscă să aprovizioneze magazinele din sat”, povestește Iancu Bacalu.

Pe 5 aprilie, locuitorii din Cuza-vodă vor să meargă cu pancarte în fața Primăriei, convocând presa la acest eveniment. „Vrem ca primarul să răspundă întrebărilor noastre. Ne ajutați? Avem și noi dreptul la civilizație?”, exclamă locuitorii din Popricani.

 

 Așa arată un drum comunal din Popricani

 

Fără asfalt, dar cu utilaj de curăţat

Este o ironie incredibilă la Popricani faptul că Primăria cumpără un utilaj nou, performant, pentru comună, din fonduri europene venite prin GAL. „Este prima sămânţă de fonduri europene din Popricani de mulţi ani, este un început”, se laudă primarul Pârlog. Instituţia tocmai este în plină organizare de licitaţie pentru achiziţionarea unui buldoexcavator. Acesta costă 80.000 de euro, fără TVA, şi vine dotat, printre multe altele, cu perii pentru curăţat străzi şi trotuare.

Citeste si...
Nota
(0 voturi)

Leave a comment

Antibiotice

Facebook

Arhiva ReporterIS

« Noiembrie 2018 »
Lu Ma Mie Jo Vi Sa Du
      1 2 3 4
5 6 7 8 9 10 11
12 13 14 15 16 17 18
19 20 21 22 23 24 25
26 27 28 29 30    

Clipul zilei

Sondaj

Joomla forms builder by JoomlaShine
Go to top