fbpx
 
Am fost la Costică clarvăzătoru’ şi ne-am convins: este un farsor

Am fost la Costică clarvăzătoru’ şi ne-am convins: este un farsor


Trece drept clarvăzător şi vindecător, dar a picat test după test atunci când REPORTER DE IAŞI i-a întins o capcană. Clarvăzătorul nu şi-a dat seama nici măcar de faptul că omul din faţa lui este cineva care îl descoase, nicidecum client obişnuit. Nea Costică nu-şi pune în mişcare puterile degeaba, ci, aşa cum spun muşteriii, pentru 20, 30 sau 50 de lei. Legenda spune că la el vin oameni mari din Iaşi, inclusiv şefi de instituţii.

 

Cu lanţ gros de aur la gât, nea Costică îşi invită clienţii într-o casă întunecată şi sărăcăcioasă din Vlădiceni. În anul în care o maşină a plecat spre alte planete, la doi paşi de Iaşi, oameni din toată ţara vin aici şi cred tot ce le spune fostul muncitor de la fabrica de ulei. Şi nu lucrează gratis.

Vin din toată țara

„Fiecare îi dă 20, 30, 50 de lei, cât poate. Dar ajută de banii ăştia”, spun, în cor, trei femei din sudul ţării care ies fericite de la el. Tocmai au aflat că vor trăi mult şi vor fi fericite. Au undeva la 50 de ani şi se gândesc că au toată viaţa înainte.

„Dacă aţi şti ce oameni se prezintă aici, nu aţi crede. Din Iaşi, din alte părţi. Numai la el în sat spun că este mincinos”, spun clientele. La fel ca ele, clienţii vestiţi stau frumos la rând, pe rămăşiţele unui fotoliu şi pe o bancă, gândindu-se, probabil, că vor afla de la nea Costică ce le aduce ziua de mâine şi cum trebuie să manevreze politica şi destinele a zeci de mii de oameni.

 

Nea Costică profită de ignoranţa oamenilor

 

Localnicii s-au lămurit cu „harul” lui

Casa o are vizavi de un birt din sat, chiar la drumul principal, asfaltat. Pentru cine cere indicaţii despre locul în care stă clarvăzătorul, prima reacţie a localnicului nu-i semn bun: un râs scurt şi-o măsurare din cap până în picioare care arată ce gândeşte: „Alt fraier”.

Cu voce tare indică numărul casei de la strada principală: 3, o casă verde. Iar cele două femei din faţa casei, care discută aprins, arată că acolo este nea Costică. Sunt în total contrast cu locul sărăcăcios şi murdar: bine îmbrăcate, coafate, aranjate ca pentru o întâlnire importantă.

Prietena lor este înăuntru, ele aşteaptă, emoţionate ca la doctor, verdictul clarvăzătorului. Între timp, într-un miros oribil dospit de căldură care vine de la coteţul de găini din spatele casei, povestesc şi cum au auzit despre el.

„A găsit calul furat!”

„Într-o zi a dispărut calul unui om de aici din sat şi nea Costică l-a trimis pe proprietar exact la hoţ. I-a spus: găseşti calul la omul acela, dar nu-i faci nimic. Doar iei animalul şi pleci. Aşa a văzut el prima dată, de la asta a început”, recită femeile poezia.

Nu vor să spună din ce oraş sunt, dar după accent vin din sudul ţării. Şi nu s-au prezentat la clarvăzător cu mâna goală. „Fiecare dă cât vrea. 20, 30, 50 de lei, poate şi mai mult”, explică ele. Sunt fericite pentru că şi-au aflat viitorul.

În acest timp, nea Costică studiază noul client, dar datorită ochelarilor de soare nu-şi dă seama că este, la rândul său, observat. Când cea de-a treia iese din casă, însoţită de clarvăzătorul-vindecător, zâmbeşte până la urechi: „Mi-a spus că trăiesc până la 96 de ani şi abia de la 94 mă vede în cârje”.

„Mie mi-a spus, când s-a uitat la mine, poftiţi, domnişoară. De unde ştia că eu sunt domnişoară? A văzut din prima că nu-s măritată. Şi apoi mi-a zis: mama ta nu mai este, tatăl tău este foarte bine. Spune nişte lucruri pe care numai tu le ştii”, îşi explică credinţa una dintre prietene.

 

Două viitoare cliente îşi aşteaptă prietena să iasă din casa „clarvăzătorului”

 

Test de „puteri”: numai pe alături

Când, în sfârşit, iese ultima clientă, are loc marea întâlnire. Cu emoţii, ce-i drept, pentru că titlurile din presa colorată indicau că nea Costică vede prin om exact ca un tomograf. În cazul reporterului, tomograful era defect rău de tot. „Intră, am terminat cu fetele astea, le-am pus nişte cositor, gata”, spune nea Costică. După care explică: „Au o viaţă întunecată în familia lor, le-am pus cositor să le ajut”. Şi începe, cu o voce molcomă, chestionarul: „Tânăr, nu? Ai vreo 30 şi ceva de ani?”. Când a aflat că are în faţă un om mai în vârstă decât credea, s-a clătinat. „Nu pari, pari de 30”. Şi-a apucat o bătătură de la picior şi n-a mai lăsat-o în pace până la finalul întrevederii. „Nu eşti însurat matale, nu?”, s-a ghidat greşit nea Costică după lipsa verighetei de pe deget. „Ai doi copii”, a tras iarăşi pe alături, ceva mai târziu. „Nu prea dai înainte în intoleranţa căs... banilor. Ce eşti mata? Faci vreo afacere, ceva? Şi ai şi două nume mici”, a sărit nea Costică de la una la alta. Ce-o fi fost „intoleranţa banilor”, numai el ştie. „Porţi uniformă”, a fost alt verdict anapoda. Şi lista a continuat la fel până a lăsat în pace trecutul, unde dăduse rateu după rateu, şi a început să vadă în viitor.

Înapoi în viitor

„Nu porţi uniformă acum, dar ai să porţi. Ai să ai un examen pe care-l treci şi ajungi în uniformă”. După care a uitat că vorbea de serviciul în slujba statului şi a trecut la afaceri. „Ai afaceri, nu? O să-ţi meargă bine, faci bani? Dacă nu faci acum, ai să faci”. Asta după ce discutase despre serviciu şi faptul că cel pe care-l avea la „consultaţie” este angajat. A întins o ceaşcă murdară, cu ceva zaţ de cafea pe fund: „Pune degetul în cafeaua asta”. „Văd un proces, dar puşcărie n-ai să faci. Te temi de puşcărie? Stai liniştit, nu ajungi acolo. Ai fost arestat?”, a spus nea Costică ce vedea în zaţul de cafea. A insistat pe o viitoare vizită, dar şi pe faptul că atunci trebuie aduse 20 de lumânări. „Neapărat 20, aşa trebuie”, a spus, fără să explice pentru ce sunt necesare. Şi, în contextul discuţiei despre lumânări, şi-a exprimat şi părerea despre călugării de la Mănăstirea Vlădiceni şi ce cred ei despre el: „Nişte homosexuali”, doar că a spus-o în alte cuvinte, mult mai colorate.

Spre finalul discuţiei, nea Costică de la fabrica de ulei a înhăţat din plin şi o capcană. Reporterul s-a ţinut tot timpul discuţiei, intenţionat, cu mâna de spate şi, exact ca un psiholog care analizează mici detalii, nea Costică a dorit să impresioneze: „Facem ceva şi pentru spate”.

Nea Costică acceptă și „selfie” că reclama e sufletul comerțului

 

Nu şi-a putut scăpa soţia de viciul alcoolului

Cu toate puterile cu care spune că este blindat, nea Costică povesteşte că nu a reuşit să-şi salveze soţia. „A murit acum vreo doi ani, a făcut accident vascular cerebral, nu s-a mai putut face nimic”, spune el. Şi indică şi cauza: un viciu. „I-a plăcut băutura tare mult”, dar nu explică de ce nu şi-a folosit harul s-o scape.


Citeste si...
Nota
(0 voturi)
Donație singulară
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: 

Donație lunara
Donează lunar pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: 

Donație singulară
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: 

Donație lunara
Donează lunar pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: