Chirica a ajuns în faza exceselor pentru că îi lipsește un dușman natural. Cei 7 cai de la Poliția Locală nu erau un capăt de țară, dar experimentul trebuia încheiat discret, arătând simț al măsurii. Nu, primarul a mai vrut trei cai, o extravaganță de baron local. Îngijitorul cailor e plătit cu 4.000 de lei/lună, din bugetul Poliției Locale. Caii sunt ținuți la herghelia avocatului Bran, la 14 km de Iași și întreținerea lor costă anual o mică avere. Avocatul a mărturisit că el și-a vândut toții caii, pentru că hobby-ul era prea costisitor, dar pentru bugetul public nu e o problemă, a avut cine să-i înlocuiască efectivul în grajduri. Paradoxul românesc este că sectorul public e tot timpul mai bogat decât capitalul privat, iar mărunții noștri milionari locali trăiesc mai modest decât boierii de la stat.
Chirica n-are mari beneficii de imagine de pe urma cailor, nu-i folosesc la nimic, o face doar pentru că poate, iar rechinii din Consiliul Local, care își fac afacerile pe spatele său, îl gâdilă sub bărbie și-i întrețin această beție a Puterii. La fel face și Cozma de la Conest, îl furajează intensiv.
La primar se văd deviațiile psihologice ale originii sale modeste, dorința irezistibilă de a face salturi mari în viață, de a epata, de-a demonstra tuturor cine este, și pentru asta riscă, face prostii cât casa, acceptă ușor cadouri și se folosește de acoperiri puerile. Așa a făcut și la Skoda, fix parvenitul dispus la orice ca să obțină un premiu nemeritat. Tentația îl subjugă.
Caii sunt exhibiționismul unui om care nu justifica multe sute de mii de euro cheltuite la viața lui. Preocuparea lui e arivismul de paradă, nu proiectele grele, de care n-are chef, se împleticește, le ascunde sub preș și apoi se victimizează. Iașul n-are pasaje noi în execuție, n-are o rută nouă de la Ciurea spre oraș, n-are poduri, n-are Centură de trafic ușor, n-are o listă de urgențe într-o relație privilegiată cu Guvernul, n-are PUG, n-are Sală, n-are stadion, n-are parcări supraterane, iar drumurile asfaltate cu prietenul Conest au devenit șantiere abandonate de când OLAF le-a luat decontările la puricat.
Dar Mihai Chirica punctează cu 3 ha de gazon puse prin tot orașul și cu aranjamentele de flori care ne costă 50 de milioane de lei pe an (bugetul SPI). Cheltuie 1 milion de lei pe an pentru cai și sunem tentați să spunem că e un mizilic, dar e simptomatic. E detaliul care descrie tabloul complet.
Un primar care reproduce la milimetru traiectoria și obiceiurile lui Radu Mazăre. Distracții, femei, cârdul de atârnători cu labele băgate în bani publici, afaceri publice de milioane doar cu firme de casă, o presă dresată care îi mănâncă din palme, adulat de pensionare, văzut de la distanță ca un rebel anti-sistem, oploșitul Structurilor și cu un scor electoral fantastic. Mazăre avea la Constanța propriul sistem oligarhic, crease și finanța un trust propriu de presă, câștigase mandat după mandat și părea inexpugnabil. Este fix traseul urmat de Mihai Chirica, a cărui obsesie de-a controla totul a dus până și la înființarea propriului post de televiziune. Tot simptomatic.
Două zile au fost de-ajuns ca Mazăre să fie plimbat din Primărie în dubă și din dubă în arest pentru ca toată popularitatea sa uriașă să se topească pe asfaltul Constanței și tot orașul să se trezească ca dintr-un miraj și să-l renege, aproape să-l linșeze. Radu Mazăre a dispărut practic din oraș, s-a ascuns de lume, cu mult înainte de-a fugi în Madagascar.
Mihai Chirica întinde ața, își expune aranjamentele aproape în văzul lumii, alunecă în obsesii narcisiste și înlănțuie afacerile publice în chingile unei Puteri discreționare. Prin el se văd chiloții vărgați ai lui Mazăre.
