Luni, 10 12 2018
EDITORIAL Gabriel GACHI. Drogul lui Dragnea pentru pesediști: averile uriașe

EDITORIAL Gabriel GACHI. Drogul lui Dragnea pentru pesediști: averile uriașe

Reţeta în filmele horror este că monstrul mănâncă personajele unul câte unul, când fiecare în parte se desparte de grup, iar când vezi cât de stupid curge acţiunea şi cât de previzibil îţi vine să strigi în televizor: „Staţi dracului împreună, nu vă mai despărţiţi şi înfruntaţi-l toţi laolaltă!".

Aşa şi-n PSD: nu guiţă niciunul, parcă-s purceluşii în mica lor cocină împrejmuită, pe care o mână uriaşă îi înhaţă unul câte unul şi-i pune pe tavă, iar ceilalţi continuă să stea cu botul în troacă, fără să le treacă prin cap de ce rămân tot mai puţini şi fără să-şi dea seama că se apropie Crăciunul.

E PSD o sectă, cu supunere oarbă în cercuri concentrice de Putere, cu alienaţi mintal, spălaţi pe creier, captivi ai unui drog care dă ultradependentă şi cu care guru Dragnea controlează toată turma? Au fost cazuri în realitate, secte întregi supuse orbeşte unui lider absolutist şi care s-au sinucis în masă, ca oile.

La PSD drogul e averea incomensurabilă, pe care marea majoritate a românilor nu şi-o poate închipui cu gândirea. Un desfrâu al banilor care le ia minţile. Capul de afiş nu este deocamdată Dosarul Valiza, alambicat şi înţesat de personaje obscure, ci şocantul caz al trezorierului PSD, Drăghici.

Subiectul dezvăluit de Newsweek trebuia să deschidă jurnalele de ştiri, să stea zile în şir pe ecrane, să provoace anchete, alte dezvăluiri, demisii în lanţ.

Trezorierul lui Dragnea are 3 case, 4 maşini, şi-a luat Mercedes-uri din alocaţia bugetară pentru partide şi a plătit o chirie de 19.000 de euro la o vilă în Pipera, unde preţul normal era de 3.000 de euro pe lună. Drăghici a plătit 20 de rate a câte 19.000 de euro în doar 5 luni. Vă daţi seama ce sifonare uriaşă din impozitele noastre şi nimeni nu comentează, nimeni nu se revoltă? Un singur ins a furat rapid 500.000 de euro din bani publici şi nu s-a sesizat nimeni. Un ins fără nicio relevanță publică, fără nicio importanţă în treburile acestei ţări. Un profitor şi-atât. Dar ca el mai sunt sute în PSD. Mai sunt mii în judeţe, manageri la stat. Vedeţi-le proprietăţile, stilul de viaţă, numărul de vacanţe, e ceva ce n-are nicio justificare reală. Rise Project: Dragnea jr. și-a tunat mașina cu 78.000 de euro! Vi se pare ceva verosimil pentru o viață normală, în România?

Românii nu-şi pot imagina averile baronilor clasici din PSD. Nu îndrăznesc să creadă că există aşa ceva. Bădălău e un Madoff de Giurgiu, astă vară a postat pe FB o poză a întregii familii la onomastică, cu piscina personală, făclii aprinse, câţiva palmieri. Ce m-a frapat a fost că toţi erau în cod vestimentar, pantaloni, cămăşi albe de in, aşa a fost regizată scena, 20 de personaje numai în alb, şi mi-am dat seama că Bădălau îşi expune orgasmul propriului succes politic, transpus în milioane de euro. Bădălau voia să-şi arate grandoarea, să dezvăluie un pic din stilul său de "high-life", se credea într-un Hamptons românesc, voia să ne facă să ne plouă în gură, să spunem: „O, ce clasă!".

Secta lui Dragnea se droghează cu avere şi nu le pasă când mai dispare câte unul. Habar n-avem cum se fac banii din lucrări publice, s-a dus naibii toată anticorupţia, cum se iau spăgile la numirile în funcţii, cum în doi ani acumulezi proprietăţi şi bani în conturi cât într-o viaţă. Sau cât în 10 vieţi. Nimeni nu realizează „ce-i, dom'le, aşa mare sfârâială să fii şef de filială la PSD? Ce tremură interimarii ăştia în faţa lui Dragnea pentru atâta lucru?". Un şef de filială împarte toate funcţiile într-un judeţ, de la şef de centru bugetar şcolar, la şef de spital, la Mediu şi la DSP. 50 de funcţii babane, habar n-aveţi câţi bani se dau pentru asta. Sistemul s-a reluat, funcţionează.

Desfrâul banilor e un orgasm porcesc, e o infinitate raportată la viaţa noastră, a oamenilor de rând. Dragnea cumpără totul cu avere cedată pe loc. Suntem Ecuador, Peru, orice stat eşuat. Suntem jungla amazoniană.

Iohannis e absent.

Citeste si...
Nota
(0 voturi)

Leave a comment

Antibiotice

Facebook

Arhiva ReporterIS

« Decembrie 2018 »
Lu Ma Mie Jo Vi Sa Du
          1 2
3 4 5 6 7 8 9
10 11 12 13 14 15 16
17 18 19 20 21 22 23
24 25 26 27 28 29 30
31            

Clipul zilei

Sondaj

Joomla forms builder by JoomlaShine
Go to top