Patronul ISPAL, Ovidiu Pleșcan, pierde tot: cinci case, printre care și cea din Tătărași, cunoscută trecătorilor, în apropiere de Piața Chirilă Patronul ISPAL, Ovidiu Pleșcan, pierde tot: cinci case, printre care și cea din Tătărași, cunoscută trecătorilor, în apropiere de Piața Chirilă

Pleșcan, daună totală: executorii i-au scos patronului ISPAL toate cele patru case la vânzare

Înglodat în datorii, aflat la capăt de drum după zeci de ani de afaceri, lovit și de sentința Curții de Apel în războiul straniu cu Prime Kapital, Ovidiu Pleșcan spune resemnat: „Mă opresc aici”. Despre casele sale, scoase la vânzare, afirmă că le va răscumpăra, refuzând să accepte deznodământul.

În jurul patronului de la ISPAL se prăbușește tot. Justiția l-a lovit în plin, respingându-i contestația la vânzarea terenurilor TEBA către Silk District, el fiind chiriaș evacuat din spațiu. Și pierderile continuă. Din cauza datoriilor acumulate la credite bancare luate pentru firmă, executorii îi scot la vânzare terenuri și case de pe Tudor Vladimirescu. În total, sunt patru executări silite în cazul administratorului ISPAL, licitațiile fiind în fază finală. „Vom lupta să ne răscumpărăm proprietățile scoase acum la vânzare”, spune Ovidiu Pleșcan, administratorul ISPAL.

Casă și terenuri la vânzare

La adresa din strada Tudor Vladimirescu nr 2 Bis sunt două proprietăți. Una îi aparține lui Ovidiu Pleșcan, împreună cu o parte din terenul scos la vânzare.
Ambele imobile – casa și terenul - sunt scoate acum la licitație, din cauza datoriilor acumulate de către firma lui Ovidiu Pleșcan. Executorul este Mihai Florea, iar vânzarea va avea loc pe 31 octombrie. Valoarea de pornire la licitație în cazul casei cu suprafața construită de 73 mp (P+1), împreună cu terenul de 111 mp și cotă indiviză de 2/6 din teren, este de 465.000 de lei.
Imobilele aparțin administratorului ISPAL și, dacă se vând, suma se duce în contul unei datorii la OTP Bank. Pleșcan a fost garant al creditelor către firmă, executarea silită făcând parte din procesul de insolvență al ISPAL. „Este o moștenire de la părinți, eu nu locuiesc efectiv la această adresă, acolo stă, pe o parte, o nepoată de-a mea, de cealaltă parte un nepot. Le-am cedat lor dreptul de folosință. Eu nu cred că se va vinde această proprietate, cine ar cumpăra trebuie să primească drept de trecere de la nepoata mea”, spune Ovidiu Pleșcan.
Terenul care se vinde este o parcelă de 50 mp grevată ca drept de servitute în favoarea surorii lui Ovidiu Pleșcan. Prețul la licitație al bucății de teren pornește de la 77.547 lei, bani datorați OTP Bank.

Complexul de case din Tudor Vladimirescu valorează 140.000 de euro, la prima strigare a executorului judecătoresc

Se vinde și casa surorii

Un al treilea imobil scos la vânzare este casa moștenită de sora administratorului ISPAL, Dorica Bristan. Casa este scoasă la licitație pe 4 noiembrie, în contul unor datorii ale aceleiași firme a lui Pleșcan.
Valoarea de pornire a licitației pentru casa de 181 mp este de 416.000 de lei.
Suma acoperă o mică parte din valoarea datoriilor firmei ISPAL, acumulate inclusiv cu marfă neplătită furnizorilor, credite bancare, linii de credit, bilete la ordin refuzate la plată.
„Și casa surorii mele a fost pusă la bătaie la obținerea de fonduri pentru firmă, o să o răscumpărăm. Sunt încâlcite căile Domnului, oricum cine cumpără acolo nu poate folosi bunul, proprietatea este de așa natură să fie toate la comun. Nu cumpără nimeni acolo, o să ne răscumpărăm proprietatea”, a mai explicat Ovidiu Pleșcan.

A patra proprietate scoasă la vânzare: o casă de pe strada Tătărași

Casa aparține fiicei omului de afaceri, Alina Maharaj, și este situată pe strada Tătărași nr. 57. Este un imobil ce reprezintă o cunoscută intersecție din Iași, între Stația Pădurii și Piața Chirilă.
„Este casa fiicei. Dar și aceasta va fi răscumpărată, nu se pierde nimic”, a spus Ovidiu Pleșcan despre cea de-a cincea proprietate care se vinde.
Imobilul se va vinde la licitație pe 20 noiembrie. Casa are suprafață construită de 110 mp, cu două camere, hol, bucătărie, baie și trei terase. Este evaluată la 265.000 de lei.
„Dacă v-ar păsa, ați scrie că vor să distrugă prin aceste executări silite o societate care a fost construită de la zero”, a precizat, într-o discuție telefonică, Ovidiu Pleșcan.

Deși e încolțit din toate părțile, Ovidiu Pleșcan contraatacă: „Voi răscumpăra toate proprietățile”

Pleșcan: „Cu procesul mă opresc aici”

Curtea de Apel Iași a a respins acțiunea introdusă de firma Ispal SRL a omului de afaceri Ovidiu Pleșcan, reprezentat de avocatul Dragomir Tomașeschi. Dosarul a fost depus la sfârșitul anului trecut, la Judecătorie, care l-a declinat în iunie la Curtea de Apel. Ispal SRL, producător de mobilă care a fost chiriaș al Teba Industry, evacuat din cauza restanțelor la plata chiriei, a cerut judecătorilor să constate că Teba Industry nu avea drept proprietate pentru terenul de pe Calea Chișinăului.
ISPAL a cerut anularea Certificatului de atestare a dreptului de proprietate emis de Ministerul Industriilor, radierea dreptului de proprietate al pârâtei Teba Industry SRL înscris în cartea funciară și înscrierea dreptului de proprietate al Municipiului Iași.
„Respinge excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a Municipiului Iaşi. Admite excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a AAAS şi respinge acţiunea în contradictoriu cu aceasta ca fiind formulată în contradictoriu cu o persoană fără calitate procesuală pasivă. Respinge acţiunea”, se arată în minuta publicată pe portalul instanțelor.
„Doresc să apară întâi încheierea sentinței, apoi voi comenta. Întotdeauna este loc de mai bine. Eu nu-mi doresc să merg mai departe, la Înalta Curte, îmi doresc să ne oprim aici. Dar nu depinde doar de mine”, a precizat Ovidiu Pleșcan.

Article image
Principala speranță de stopare a proiectului Silk District pentru cuplul Asimionesei-Pleșcan s-a dus pe apa Sâmbetei. Curtea de Apel Iași a respins, ieri, acțiunea prin care se invoca faptul că terenul pe care se va ridica complexul imobiliar ar aparține Primăriei Municipiului Iași.
Autor cristi tanasa Anchete 15 Octombrie 2019


Additional Info

  • Text afisat sub titlu: Breaking News
Citeste si...
Nota
(0 voturi)

Antibiotice

Facebook

Arhiva ReporterIS

« Decembrie 2019 »
Lu Ma Mie Jo Vi Sa Du
            1
2 3 4 5 6 7 8
9 10 11 12 13 14 15
16 17 18 19 20 21 22
23 24 25 26 27 28 29
30 31          

Sondaj

Joomla forms builder by JoomlaShine
Go to top