fbpx
 

Items filtered by date: Vineri, 22 Decembrie 2017

O familie cu patru copii îşi duce traiul de pe o zi pe alta. Locuiesc în comuna Comarna, într-o casă de chirpici, cu o cameră şi o aşa-zisă bucătărie transformată într-o cameră. Așa săraci nu vedeai nici la 1907. Sunt oameni fără carte, dar muncitori.

Unul dintre pereţi stă să cadă, iar tavanul este crăpat în mai multe locuri. Acolo trăiesc, mănâncă şi se spală.

 

Casă într-o râpă

Nu au curent şi seară aprind un bec alimentat de la o baterie, cu ajutorul unei instalaţii improvizate. Se încălzesc de la o sobă, iar puţinele lemne le-au primit de la o vecină. Toaleta e în curte, dar cei mici îşi fac nevoile în casă, la oliţă.

Petronela Răileanu are 21 de ani, iar concubinul ei, Gabriel Florea, 28. Petronela este însărcinată şi în primăvară trebuie să nască din nou.

Ca să ajungi la casa celor doi este o adevărată aventură, mai ales dacă a plouat. „Fără cizme de cauciuc, nu aveţi nicio şansă!“, îmi zice un sătean.

Îmi iau inima în dinţi şi condus de tanti Tina, o vecină a Petronelei, ajung, înotând prin noroaie, într-o râpă unde îşi au casa cei doi tineri. Casă e impropriu spus. O cocioabă făcută din chirpici. În curte nu au animale. „Nici măcar câine nu au, pentru că sunt prea săraci!“, mă lămureşte tanti Tina.

 

Condiţii grele

Intraţi! Nu e foarte frumos la noi, dar e cât decât curat“, mă îndeamnă mama Petronelei. În cameră, pe un pat, stau îngrămădiţi Elena, în vârstă de doi ani, David, de patru ani şi Gabriela, de cinci ani. Zâmbesc ruşinaţi şi se uită la mine cu ochi iscoditori. Andreea are aproape un an şi doarme în bucătărie, vegheată de mama Petronelei.

Unul dintre pereţii casei s-a umflat de la condens şi îţi lasă impresia că mai are puţin şi cade. Tavanul este crăpat şi nici el nu pare să reziste prea mult.

Ne este şi frică noaptea să nu cadă tavanul peste copii. Am vrea să-l reparăm, dar nu avem cu ce. A zis Gabi că poate la primăvară o să-l facă. Banii preferăm să îi dăm pe mâncare pentru copii decât să reparăm tavanul“, zice Petronela.

 

S-au cunoscut la muncă

Petronela e din Schitu Duca şi a ajuns în Comarna împreună cu Gabriel.

Am mers la şcoală până în clasa a patra, după care am început să merg cu mama la muncă. Mai am patru fraţi şi era greu cu banii. Mama ne lua să muncim cu ziua pentru a avea cu ce să trăim“, îşi începe Petronela povestea.

Aşa a ajuns să-l cunoască pe Gabriel. „Veneam cu mama la muncă la domnul secretar de aici, din Comarna. Gabriel era cioban la domnul secretar. Şi el e dintr-o familie săracă. Mama lui a decedat când era mic. El a fost la şcoală până în clasa a treia, după care a început să muncească. E greu la ţară dacă nu munceşti!“, explică tânăra.

 

Primul copil, la 16 ani

Petronela a rămas prima dată însărcinată când era încă minoră. „Mama m-a certat la început - iar mama acesteia dă aprobator din cap -, dar pe urmă mi-a zis să rămân cu Gabi. Tatăl lui ne-a dat o bucată de teren şi ne-am făcut şi noi cum am putut această casă. De atunci stăm aici“, zice tânăra.

Spun că nu au făcut nuntă pentru că sunt săraci.

Primii trei copii sunt trecuţi pe numele lui Gabi, iar fetiţa cea mică e pe numele Petronelei pentru că el era plecat la muncă în Anglia când ea a născut. Poate la anul, după ce naşte Petronela, vor face şi nuntă. Le-am zis ca măcar cununia la preot să o facă şi să aibă acte“, spune mama Petronelei.

 

Trăiesc din alocaţii

În condiţiile în care Petronela trebuie să aibă grijă de copii, Gabriel munceşte cu ziua prin sat. „Ne este foarte greu. Singurii bani pe care contăm sunt alocaţiile copiilor. Am încercat să obţinem un ajutor de la Primărie, dar ne trebuie nişte acte pe care nu le avem. Gabi mai munceşte cu ziua, prin sat. Nu are carte şi îi este imposibil să-şi găsească un serviciu. E om muncitor şi lumea îl mai cheamă să le facă treabă prin grădină. Dar acum, iarna, e tare greu“, se plânge Petronela.

Au noroc de mama Petronelei care îi mai ajută cu bani, precum şi de tanti Tina. „Le mai dau câte un sac cu cartofi. Câte o găină, când pot şi eu. Gabi mai vine şi mai munceşte la mine în curte şi îi mai dau un ban. Mi-e milă de ei“, zice vecina tinerilor.

 

Desene animate, doar la grădiniţă

Cât am vorbit cu mama şi cu bunica sa, fetiţa cea mare, Gabriela, a stat foarte atentă şi curioasă. De-abia aştepta să o întreb şi pe ea ceva. „Sunt la grădiniţă. E foarte frumos acolo. Ne dă şi mâncare. Lapte şi corn. Ne dă desene animate. Ne jucăm. Noi acasă nu avem televizor“, zice curajoasă fetiţa.

Nu au jucării, iar singurele jocuri sunt cele pe care le inventează ei.

Gabriela şi David merg în fiecare zi la grădiniţă, chiar dacă trebuie să parcurgă aproape patru kilometri dus-întors, pe un drum de pământ. Au auzit de Moş Crăciun, dar ştiu că la ei nu prea poate să ajungă, „pentru că suntem săraci“, zice privind tristă, în pământ, Gabriela.

La capătul patului, într-un suport de metal, este un brăduţ. „Le facem anul acesta brad. Am luat şi nişte ghirlande“, arată Petronela spre o punguţă agăţată într-un cui pe perete.

David e mai timid şi nu mă priveşte când vorbeşte: „Şi eu merg la grădiniţă. E foarte frumos acolo. Avem cu ce ne juca. Acasă... nu avem.“

 

Casa e vai de capul ei

Vor să-şi facă altă casă

Cea mai mare dorinţă a Petronelei este să aibă altă locuinţă. „Tatăl lui Gabi ne-a zis că ne dă nişte teren mai în deal să ne facem altă casă. Acolo am avea şi curent, ar fi altceva. Am vorbit şi la Primărie şi ni s-a spus că poate vom primi un ajutor anul viitor. Dacă am avea nişte bolţari din beton, Gabi ar putea să facă el singur casa, dar nu avem cu ce“, spune, plină de speranţă, Petronela.


Publicat in Reportaje