Duminica, 16 12 2018

Un număr de 700.111 de fermieri au primit, până la data de 1 februarie, suma de 1,767 miliarde de euro, în urma cererilor de plată depuse în cadrul Campaniei 2017, a anunţat, joi, Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA), într-un comunicat de presă.

Astfel, începând cu data de 16 octombrie 2017, pentru Campania 2017, din suma totală autorizată, de 1,767 miliarde euro, reprezentând avans şi plată regulară, 1,307 milioane euro s-au plătit din Fondul European de Garantare Agricolă (FEGA), 403,6 milioane euro din Fondul European Agricol pentru Dezvoltare Rurală (FEADR) şi cofinanţare, iar diferenţa de 93,44 milioane euro din bugetul de stat.

APIA precizează că plăţile finanţate din FEGA se efectuează la cursul de schimb de 4,5993 lei pentru un euro, iar cele finanţate din FEADR la cursul de schimb de 4,5390 lei pentru un euro.

Potrivit sursei citate, pe 1 februarie, s-a mai efectuat plata următoarelor scheme aferente măsurilor de piaţă: Restructurare/reconversie plantaţii viticole – în sumă de 2,227 milioane lei, Ajutor financiar pentru distribuţia de fructe în şcoli, semestrul II 2016-2017 – în cuantum de 238.905,30 lei, respectiv Ajutor financiar pentru distribuţia de lapte în şcoli, semestrul II 2016-2017, de 204.206,05 lei.(Agerpres/FOTO arhiva punctul.ro)

Regele Mihai a murit astăzi, 5 decembrie 2017. Majestatea Sa anunțase pe 2 martie 2016 că se retrage din viața publică, după ce recent a fost diagnosticat cu leucemie, urmând ca prerogativele sale să fie preluate de Principesa Margareta

Regele Mihai a murit. Biografia monarhului

Regele Mihai I s-a născut pe 25 octombrie 1921, la Sinaia, ca fiu al regelui Carol al II-lea şi al prinţesei Elena, strănepotul reginei Victoria a Marii Britanii şi văr de gradul trei al reginei Elisabeta a II-a.

Pe data de 20 iulie 1927, Mihai devine rege al României, în urma renunţării la tron a tatălui său, Carol al II-lea. Detronat trei ani mai târziu de tatăl său, Mihai reprimeşte coroana după un deceniu, pe 6 septembrie 1940.

În al Doilea Război Mondial, când România se aliază cu Germania împotriva Uniunii Sovietice, iar ruşii câştigă războiul, Mihai se vede nevoit să abdice. Legenda spune că, pe 30 decembrie 1947, când a părăsit România şi a plecat în exil, în Elveţia, trenul său ar fi fost încărcat cu aur, bijuterii şi tablouri, considerate a fi patrimoniu naţional.

Turismul românesc este în creştere cu aproximativ 10% în 2017, conform datelor oficiale, iar numărul total al turiştilor care aleg destinaţii din România se estimează că va depăşi în acest an 12 milioane, o valoare care nu a mai a fost atinsă din anul 1990, susţine prim vicepreşedintele Asociaţiei Naţionale a Agenţiilor de Turism (ANAT), Adrian Voican.

Potrivit acestuia, numărul turiştilor străini va ajunge de asemenea la un record de peste 2,6 milioane.

‘Turismul românesc este în creştere în acest an, conform datelor oficiale, cu aproximativ 10%. Pe de o parte, numărul turiştilor străini va ajunge la un record de peste 2.600.000, iar pe de altă parte turiştii români sunt în număr din ce în ce mai mare. În primele nouă luni ale anului 2017, numărul de turişti români pe destinaţii din România a crescut cu un milion, până la 9,5 milioane. Conform tuturor estimărilor, numărul total al turiştilor care aleg destinaţii din România va ajunge în acest an la peste 12 milioane – o valoare care nu a mai a fost atinsă din anul 1990. Interesant este că turismul balnear este o destinaţie din ce în ce mai apreciată, iar vânzările noastre pe acest segment s-au dublat în acest an’, a spus Adrian Voican, într-un comunicat.

Conform informaţiilor centralizate după închiderea TTR, românii au manifestat un interes în creştere pentru turismul local, la ediţia de toamnă a Târgului de Turism al României, principalele destinaţii turistice pentru sezonul de iarnă 2017 având deja un grad de rezervare de peste 90%. Cele mai căutate destinaţii au fost Călimăneşti – Căciulata, Băile Felix, Băile Govora, Valea Prahovei şi Bran-Moeciu.

Pentru vara anului 2018, cu ocazia Târgului de Turism al României, au început înscrierile timpurii, iar staţiunile care conduc în topul rezervărilor sunt: Mamaia, Eforie Nord şi Jupiter.

‘Un interes deosebit s-a remarcat la această ediţie a Târgului de Turism al României pentru litoralul românesc, dar şi pentru unele destinaţii externe, precum Turcia (Antalya), Spania, Grecia, Bulgaria, Portugalia, Croaţia. Ca destinaţii noi şi promovate în forţă am remarcat Albania (care sigur va prinde la turiştii români), insula Samos din Grecia, Alanya – extrema estică a regiunii Antalya. De asemenea, am observat un interes mai mare pentru circuitele internaţionale, precum Statele Unite ale Americii, Iran, Argentina, Brazilia, Rusia şi Iordania’, a declarat, pentru AGERPRES, Traian Bădulescu, specialist în turism.

El a subliniat că au existat şi câteva oraşe din România care s-au promovat ‘destul de bine’ pe fondul unui interes pentru city break-urile interne.

‘Şi o serie de oraşe din România s-au promovat destul de bine, turiştii fiind din ce în ce mai atraşi şi de city break-urile interne (chiar dacă nu aleg mereu ca mijloc de transport avionul). Pe de altă parte, există o tendinţă a românilor de a opta pentru circuite turistice interne’, subliniat Bădulescu.

Referitor la organizarea târgului de turism de la Romexpo, Traian Bădulescu a remarcat că ambele ediţii (de toamnă şi de primăvară) sunt foarte apropiate în timp, la o diferenţă de doar trei luni, acest lucru fiind, în opinia sa, ‘o problemă’.

Pe durata Târgului de Turism al României, care tocmai s-a încheiat, Bibi Touring Touroperator, care oferă exclusiv destinaţii româneşti, a pus la dispoziţia celor interesaţi peste 10.000 de pachete turistice în 100 de staţiuni şi destinaţii din România. Pe durata celor patru zile de târg, Bibi Touring Touroperator a înregistrat o creştere a vânzărilor de 50% faţă de anul 2016, cea mai de succes ofertă pe parcursul TTR fiind ‘Vacanţa de o lună în România’: şapte zile la Băile Govora, o săptămână la Predeal, şapte zile la Neptun şi o săptămână în Delta Dunării.

La rândul său, Christian Tour a anunţat vânzări de peste trei milioane de euro în cele patru zile ale Târgului de Turism al României, cu 70% mai mult faţă de ediţia din toamna anului trecut a evenimentului găzduit de Romexpo. Astfel, compania a atras peste 7.000 de cumpărători la târg şi în agenţiile din ţară, care şi-au rezervat, în principal, un sejur pentru sezonul estival 2018, dar au cumpărat şi vacanţe de Crăciun în ţară şi în Europa, precum şi pachete de Revelion în destinaţii exotice.

‘Interesul vizitatorilor a fost mult mai mare decât la ediţiile anterioare ale târgului. La finalul primei zile, erau deja rezervate vacanţe în valoare de peste 700.000 de euro’, a declarat directorul general al Christian Tour, Marius Pandel.

Nu în ultimul rând, Paralela 45 a consemnat vânzări în creştere cu o treime, la Târgul de Turism al României, faţă de noiembrie 2016. Astfel, reducerile afişate şi destinaţiile noi lansate pentru vara viitoare au crescut vânzările Paralela 45 cu 950.000 de euro, cu ocazia Târgului de Turism al României şi a Black Friday, din 17 noiembrie. Cele mai multe rezervări s-au făcut pentru sărbătorile de iarnă şi pentru vara viitoare, turiştii căutând pachete cu cazare la hoteluri de patru şi cinci stele, cu tarife avantajoase în această perioadă.

Pentru vara 2018, turiştii au cumpărat de la Paralela 45 în special vacanţe în Grecia, Turcia, Spania, pentru care touroperatorul a afişat reduceri de până la 50% din tariful de cazare, având disponibile noi destinaţii pe zboruri charter în insula Samos, cu preţuri ce pornesc de la 356 de euro/persoană, Alanya (de la 416 euro/persoană), Durres, Golem şi Vlore (de la 385 de euro/persoană).

Turiştii au ales vacanţe la hoteluri de patru şi cinci stele, cu demipensiune, la un buget mediu de 1.000 – 1.200 de euro/familie, pe care le pot plăti şi în rate (până la 12 rate fără dobândă cu cardurile puse la dispoziţie de băncile partenere ale touroperatorului).

O mare parte dintre vacanţele în România, pe litoralul românesc, la munte şi în staţiunile balneare, au fost cumpărate cu vouchere de vacanţă.

De Black Friday, pachetele pentru vacanţe pe charter şi sejururile anului 2018 în Turcia, Grecia, Spania, Portugalia, Italia, Cipru, precum şi cele pentru litoralul românesc, cu reducere de până la 50% din tariful de cazare, s-au vândut în special online, pe noul portal de turism al touroperatorului.

(Agerpres/FOTO arhivă sfin.ro)

După ce Guvernul a adoptat noul Cod fiscal în ședința de miercuri, pagina „Corupţia Ucide” a lansat un apel pentru organizarea unei manifestaţii în Piaţa Victoriei, miercuri, începând de la ora 18:00. Protestul, la care participă aproxomativ 1.200 de oameni, vizează în principal trecerea contribuțiilor de la angajator la angajat, dar și alte măsuri care afectează cetățenii României. 

ACTUALIZARE 20.50. Numărul protestatarilor din fața Guvernului a ajuns la 1.1200

ACTUALIZARE 20.15. Circa 1.000 de oameni participă la protest. 

ACTUALIZARE - 16:10 - Guvernul a adoptat, în şedinţa de miercuri, ordonanţa de urgenţă prin care este modificat Codul Fiscal, prevederile urmând să intre în vigoare de la 1 ianuarie 2018.

Pagina „Corupţia Ucide” anunță că începând cu ora 18:00 va începe un protest la adresa Guvernului, în Piața Victoriei și invită cât mai multă lume. Organizatori: „Ne vedem în câteva ore în Piața Victoriei, ca să protestăm împotriva acestei ordonanțe Vino cu 2-3 suluri de hârtie igienică, pe care le aruncăm spre guvern. Asta merită”.


ACTUALIZARE 13:50. Sute de persoane protestează în Piaţa Victoriei faţă de măsurile care vor fi introduse astfel, în principal faţă de transferul plăţii contribuţiilor de la angajator la angajat.

Protestatari:

  • Mă nemulţumeşte în primul rând inconsecvenţa asta politică pe care o au ei. Toată lumea spune că legile nu sunt bune. Ei se ambiţionează să facă ceea ce vor ei în favoarea penalilor care sunt la guvernare.
  • Nu e prima dată când ies în stradă în miezul zilei, s-a întâmplat şi în februarie, atunci când au dat ordonanţa 13, se întâmplă şi azi, devine un obicei. Să le fie ruşine!
  • Îmi e frică să mai am speranţe. Nu, sunt aici pentru că în condiţiile în care nu există opoziţie politică noi suntem singura opoziţie. Nu ştiu dacă e cel mai eficient lucru de făcut, dar ne-au adus în situaţia să nu avem ce face, trebuie să stăm pe stradă şi să strigăm şi să sperăm că ne aud până la urmă, poate ne aude Uniunea Europeană până la urmă, că ei nu au urechi.

Actualizare 13:35. A început ședința de Guvern.

Actualizare 13:00. Circa 200 de persoane s-au adunat deja în Piața Victoriei. De la aceeași oră urmează să înceapă ședința de Guvern.

Miercuri, de la ora 13.00, va avea loc şedinţa de Guvern în care ar urma să fie adoptate, prin Ordonanţă de Urgenţă, modificările Codului fiscal, inclusiv transferul contribuţiilor de la angajator la angajat. Anterior, ședința a fost programată la ora 15:00.

„8 noiembrie este Miercurea Neagră pentru economia României. Pentru a cârpi un buget pe care nu a fost în stare să îl gestioneze, Guvernul PSD-ALDE este capabil să distrugă economia liberă a României. Modificările Codului Fiscal, pe care Cabinetul Tudose intenţionează să le adopte printr-un nou derapaj democratic (Ordonanţă de Urgenţă), vor aduce haosul în planurile de afaceri şi în salarizare. În acest fel, inconştienţa guvernanţilor distruge orice şansă pentru o economie predictibilă şi stabilă în România”, scrie pe pagina evenimentului.

Organizatorii anunţă că miercuri, de la ora 11.00, oamenii se vor aduna în Piaţa Victoriei pentru a opri această OUG toxică.

„Şedinţa de guvern începe la ora 15:00 (reprogramată pentru 13:00, conform ultimelor informații - n.red.), iar noi vom fi în Piaţa Victoriei pentru a opri această nouă OUG toxică. Facem apel la marile companii din România să susţină acest protest şi să le dea câteva ore libere prin rotaţie angajaţilor, pentru a veni alături de noi. Să nu se lase intimidate de teoriile conspiraţiei şi să înţeleagă că este ultima şansă de a lupta împotriva unei ”Revoluţii Fiscale” care le va pune în pericol business-ul”, scriu ei.

Marţi, aproximativ 10.000 de oameni - angajaţi de la Dacia şi din alte companii din industria auto - au protestat la Mioveni, iar sindicaliştii spun că vor continua acţiunile de protest dacă Guvernul va adopta modificările din domeniul fiscal care sunt respinse deopotrivă de sindicate şi patronate.

Şi Blocul Naţional Sindical a anunţat că sindicatele vor continua acţiunile de protest.

Astfel, miercuri, începând cu ora 16.00, aproximativ 1.000 de membri de sindicat vor protesta la Constanţa, joi, de la ora 15.00, respectiv 16.00, vor avea loc proteste la Oradea şi la Ploieşti, iar vineri, de la ora 14.00, este programată o acţiune de protest la Timişoara. Miercuri, 15 noiembrie, începând cu ora 16.00, sunt programate proteste la Cluj-Napoca. Toate acţiunile de protest, la care se estimează că vor fi apromativ 1.000-1.500 de participanţi în fiecare oraş, vor fi organizate în faţa sediilor prefecturilor.

De asemenea, CNSLR - Frăţia a anunţat, în 2 noiembrie, începerea procedurilor pentru declanşarea grevei generale, principalul motiv fiind trecerea plăţii contribuţiilor sociale de la angajator la angajat, ceea ce va duce la scăderea tuturor salariilor şi pierderea unor locuri de muncă, potivit sindicaliştilor.

Sindicaliştii spun că această măsură va duce la imposibilitatea negocierilor sectoriale şi intersectoriale care generează lipsa unei protecţii reale ale angajaţilor, în forma actuală a Legii 62/2011 şi la întârzierea nejustificată a acordării drepturilor salariale pentru angajaţii unor unităţi publice de asistenţă socială şi medico-socială.

Greva generală va fi declanşată în sectoarele sănătate, învăţământ, administraţie publică şi asistenţă socială, energie, petrol şi gaze, chimie, petrochimie, comunicaţii, transporturi, agricultură, potrivit CNSLR - Frăţia.

Sursa: digi24.ro

Pesti

Te trezesti plin de energie datorita unei vesti pe care o primesti. Profiti de ceea ce se intampla pentru a te intalni cu niste prieteni pe care ii cunosti de cand erai mic.

Berbec

Un gand mai vechi devine realitate si esti luat prin surprindere. Sperai asa ceva, de fapt, visai, dar nu indrazneai sa crezi ca s-ar putea intampla.

Taur

Te implici intr-o conversatie si faci fata cu brio. Esti mandru de cum te-ai prezentat si capeti mai multa incredere in tine.

Gemeni

O schimbare fabuloasa de cariera poate sa apara in viata ta, dar trebuie sa profiti de aceasta sansa. Nu ignora niciun semnal primit astazi, pentru ca risti sa ratezi ceva.

Rac

Te eliberezi de o tensiune. Porti o discutie serioasa cu cineva si ii spui ceea ce ai pe suflet. Marturisirea te face sa reintri in ritmul tau normal.

Leu

Ceva ciudat, dar interesant ti se poate intampla astazi. Obtii un lucru pe care il urmaresti de multa vreme. Pastreaza-ti calmul pentru a nu lasa sa se vada entuziasmul si a avea un as in maneca.

Fecioara

Dimineata te bantuie o stare nostalgica. Iti aduci aminte de ceva ce s-a intamplat acum multi ani si te cuprind unele regrete. Soarele isi indreapta atentia catre tine pana la urma si te readuce in realitate dupa ce primesti o veste interesanta.

Balanta

Esti preocupat de sanatate si nu ar strica sa faci un control medical de rutina. Daca se impune o dieta, nu o amana.

Scorpion

Energiile creative curg rau astazi in viata ta. Pui bazele unui proiect la care tii foarte mult si pentru care esti dispus sa renunti la ceva important.

Sagetator

Din punct de vedere amoros, stai mai bine fata de ultima perioada. Planeta iubirii il face pe cel drag sa fie mai romantic si atent la tine. La birou nu se anunta nimic notabil.

Capricorn

Primesti o multime de telefoane astazi, dar inca nu vine cel mult asteptat. Abia inspre seara discuti cu omul pe care sperai sa il intalnesti si o sa fii instiintat despre ce te intereseaza.

Varsator

Primesti niste bani neasteptati cu care iti poti satisface niste capricii mai vechi. Cumperi ceva ce iti doreai de multa vreme si este pentru familie.

Horoscop realizat de Zaza

 

Cu ce vrea să „defileze” Primăria prin oraş, în 2017: linii de tramvai, biserici, muzee şi reabilitări termice. Iaşul nu mai este pol de dezvoltare în următorul exerciţiu bugetar european. Drept urmare, pentru a obţine proiecte cu finanţare de la Uniunea Europeană va concura cot la cot cu celelalte oraşe din România, până la epuizarea fondurilor. Reprezentanţii Primăriei spun că au deja pregătite proiecte pentru evaluare şi finanţare în 2017.

 

Este aproape sigur că proiectele europene pe care Primăria Iaşi le va depune pentru finanţare, în acest an, vor avea drept obiectiv doar refacerea unor obiective existente.

 

Cu ce vrea să „defileze” Primăria prin oraş, în 2017: linii de tramvai, biserici, muzee şi reabilitări termice. Iaşul nu mai este pol de dezvoltare în următorul exerciţiu bugetar european. Drept urmare, pentru a obţine proiecte cu finanţare de la Uniunea Europeană va concura cot la cot cu celelalte oraşe din România, până la epuizarea fondurilor. Reprezentanţii Primăriei spun că au deja pregătite proiecte pentru evaluare şi finanţare în 2017.

 

Este aproape sigur că proiectele europene pe care Primăria Iaşi le va depune pentru finanţare, în acest an, vor avea drept obiectiv doar refacerea unor obiective existente.

 

2017 aduce 14 zile libere, dintre care 11 sunt în timpul săptămânii. Începând cu acest an, Ziua Copilului (1 iunie) şi Ziua Unirii Principatelor Române (24 ianuarie) devin zile libere, ca urmare a iniţiativelor legislative votate de Parlament şi promulgate de Preşedinte, astfel că în 2017 românii vor avea două zile libere în plus faţă de 2016.

 

Divinitatea are planuri mari cu următoarele trei zodii, astfel că le oferă un 2017 excelent. Se implică în proiecte de mare anvergură, câştigă bani mulţi şi chiar îşi pot întâlni jumătatea. Cu alte cuvinte, urmează un an perfect.

 

Facebook

Arhiva ReporterIS

« Decembrie 2018 »
Lu Ma Mie Jo Vi Sa Du
          1 2
3 4 5 6 7 8 9
10 11 12 13 14 15 16
17 18 19 20 21 22 23
24 25 26 27 28 29 30
31            

Clipul zilei

Sondaj

Joomla forms builder by JoomlaShine
Go to top