fbpx
 
Universitatea a fost, dintotdeauna, spațiul unde apar inovațiile și mediul care asigură, prin educație și cercetare, evoluția societății. Pandemia de coronavirus a afectat și universitățile românești. Cursurile în format clasic s-au oprit, examenele de final și admiterea pentru o nouă generație au fost regândite.

Deputatul PNL Dumitru Oprea a solicitat Ministrului Mediului, Apelor şi Pădurilor informaţii privind măsurile avute în vedere pentru asigurarea protejării Rezervaţiei Biosferei Deltei Dunării.

Deputatul PNL Dumitru Oprea a solicitat Ministrului Educaţiei şi Cercetării informaţii privind tipurile de programe pentru care se pot desfăşura, în prezent, cursuri de calificare/specializare în sistem online.

Auzim de ani de zile cum se plâng micii producători agricoli că nu au unde să își vândă marfa. Ei nu au puterea de a livra legume și fructe la fluxul cerut de supermarketuri, dar, după cum constatăm în majoritatea orașelor din România, nu au nici alte variante.

Deputatul PNL Dumitru Oprea a solicitat Ministrului Educaţiei şi Cercetării informaţii privind dezvoltarea unui sistem de monitorizare a traseului profesional al absolvenţilor de învăţământ superior din România.

Deputatul PNL Dumitru Oprea a solicitat Ministrului Mediului, Apelor şi Pădurilor informaţii privind măsurile avute în vedere pentru limitarea efectelor inundaţiilor în România.

Succesul aparține doar celor care transformă o situație grea într-o oportunitate,  care-i ajută să meargă mai repede pe calea cea bună! Nimeni nu și-a dorit ca lumea să se oprească din cauza unui virus. Toți privim cu îngrijorare la faptul că zilnic crește numărul persoanelor infectate și primim cu tristețe veștile despre cei care pierd lupta cu coronavirusul. Dar, această situație tragică ne-a dat o lecție: putem face mai mult decât credeam că suntem capabili.

Deputatul PNL Dumitru Oprea a solicitat Ministrului Afacerilor Interne informații privind planul de măsuri avut în vedere pentru asigurarea instaurării legii şi ordinii publice şi pentru a redara siguranţa şi încrederea cetăţenilor.

Deputatul PNL Dumitru Oprea a solicitat Ministrului Educaţiei şi Cercetării informaţii privind planul de măsuri avut în vedere pentru îmbunătăţirea sistemului de finanţare a învăţământului universitar din România.

Bacalaureatul are loc anul acesta în condiții speciale, din cauza pandemiei de coronavirus, care a impus reguli de protecție fără precedent în România. Elevii și cadrele didactice trebuie să respecte distanțarea socială, cu mască de protecție pe față.

Pagina 6 din 25

Arhiva ReporterIS

« Mai 2024 »
Lu Ma Mie Jo Vi Sa Du
    1 2 3 4 5
6 7 8 9 10 11 12
13 14 15 16 17 18 19
20 21 22 23 24 25 26
27 28 29 30 31