fbpx
 
Bugetul Iașului pe 2023 nu este despre dezvoltare, ci despre mediocritate. Acesta ar fi trebuit să cuprindă sumele necesare realizării unor studii pentru proiecte concrete, precum cele pe care le-am propus, pentru a rezolva dezastrul de trafic din Bucium. Să vedem cuprinse sume care să permită demararea celor trei hub-uri școlare în marginile de Iași pe care, de asemenea, le-am susținut și explicat pe larg. Cu alte cuvinte, să le bugetul în sine să le vorbească ieșenilor despre un viitor mai bun pe care îl vor avea în oraș. 

Dosarul penal al fraților Tate, acuzați de constituirea unui grup infracțional organizat, trafic de persoane și viol, nu este de cancan. Frații Andrew și Tristan Tate nu sunt vedete, nu sunt „influenceri”, așa cum au fost prezentați de presă inclusiv până în momentul reținerii lor de către DIICOT, nu sunt „investitori străini”, nu sunt modele de urmat.

2023 este un an important, pentru că este practic ultimul în care se mai pot face reforme relevante pentru România, în condițiile în care 2024 este electoral, iar în astfel de perioade partidele care guvernează ezită să mai facă schimbări care ar putea nemulțumi o parte din electorat. Dacă nu punem în aplicare și în realitate – nu doar pe hârtie, ca să bifăm la Comisia Europeană – cât mai multe dintre temele impuse de Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR), de exemplu, riscăm să nu ne încadrăm în acest proiect până la data-limită, 2026. 

Ministrul Educației, Ligia Deca, trebuie să lămurească toți oamenii de bună credință din România dacă e normal ca școala românească, la nivel de Inspectorat Școlar, să premieze și să solicite discursuri unor persoane urmărite penal pentru infracțiuni de corupție. Căci, până la urmă, care sunt modelele pe care le prezentăm noi copiilor noștri? Penalii? Care este viitorul pe care vrem să îl construim pentru aceștia și împreună cu ei? Cumva unul în care modele sunt primarii care colecționează dosare penale în vreme ce adăpostesc la sân adevărate mafii în orașele pe care le conduc? Sau poate foști miniștri care au cerut mita în tone de tablă. 

Solicit la modul cel mai serios Partidului Naţional Liberal să comande o expertiză psihiatrică asupra colegului lor, multiplul inculpat penal Chirica Mihai, în urma conferinței de presă pe care a susținut-o astăzi. Acest om pur și simplu nu înțelege nimic din ceea ce i se întâmplă nici măcar după recentele două vizite ale DNA și DIICOT la Primăria Iași din această săptămână. Aceste descinderi nu sunt nici o întâmplare și nici vreo vânătoare de vrăjitoare față de, vezi Doamne, o victimă. Chirica Mihai este trimis în judecată deja în dosare PENALE și inculpat în altele aflate în diverse stadii de cercetare.

Care este diferența dintre „autoritățile vor putea pune taxă pe panourile fotovoltaice”, cum prevede Directiva Europeană, și „autoritățile vor pune taxă pe panourile fotovoltaice”, cum a apărut în ordonanța de urgență adoptată de Guvernul României?

Nici una, în viziunea ministrului Energiei, Virgil Popescu.

USR a atras atenția că Guvernul PSD-PNL a emis în seara de dinaintea vacanței de Ziua Națională o ordonanță de urgență care inventează o nouă taxă în plină criză energetică. Am numit-o taxa pe soare.


M-am gândit de multe ori dacă îmi pare rău că nu am plecat din România. Dacă regret că am rămas. Dacă am obosit să lupt pentru a schimba în bine societatea românească.
Răspunsul a fost de fiecare dată, același: Nu.

Societatea românească a făcut, fără îndoială, progrese consistente în ultimii 30 de ani în ceea ce privește integrarea persoanelor de altă etnie, religie, orientare sexuală sau statut social. 

20 de ani de abuzuri sexuale. Două decenii de abuzuri psihologice. Atâta amar de vreme, susțin procurorii DIICOT, Morel Bolea și-a bătut joc de zeci de tinere fete din Iași. Un individ cu grave probleme comportamentale, dar sprijinit de Primăria Iași și de primarii care au condus-o.

Ce ar putea face România cu 1,2 miliarde de euro?
Să ofere o masă caldă tuturor elevilor din România, plus burse sociale și decontarea transportului pentru cei care nu își permit să ajungă măcar până la școală.
100 de kilometri de autostradă, chiar și la prețurile locale supraevaluate, pe A7, între Buzău și Focșani.
Două spitale regionale de mare anvergură (cel de la Iași, de exemplu, este evaluat la 500 de milioane de euro).

Pagina 8 din 59

Arhiva ReporterIS

« Mai 2024 »
Lu Ma Mie Jo Vi Sa Du
    1 2 3 4 5
6 7 8 9 10 11 12
13 14 15 16 17 18 19
20 21 22 23 24 25 26
27 28 29 30 31