fbpx
 
Este anchetă într-o comună din Iași, acolo unde un bărbat a fost găsit mort, într-o baltă de sânge. Omul de 54 de ani avea mai multe răni pe corp.

Şase persoane au fost rănite, luni seară, în urma unui accident petrecut în judeţul Iaşi, în care au fost implicate trei autoturisme.  

Trei persoane au fost rănite, luni, în urma coliziunii dintre un microbuz şi un autoturism, informează Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Iaşi.

Un bărbat de 74 de ani din județul Iași a fost arestat preventiv, suspectat că ar fi agresat-o sexual, de multe ori, pe nepoata lui. Procurorii îl acuză pe bărbat și de zoofilie.

Polițiștii din cadrul Secției nr. 3 Poliție Rurală Popricani au reținut pentru 24 de ore, un bărbat de 38 de ani, bănuit de comiterea infracțiunilor de violență în familie și neexecutarea sancțiunilor penale.

Polițiștii din cadrul Secţiei nr. 3 Poliţie Rurală Popricani efectuează cercetări într-un dosar penal întocmit sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de violență în familie, ameninţare și încălcarea măsurilor dispuse prin ordinul de protecție.

Un tânăr de 26 de ani a fost dus la spital după ce a fost găsit pe un câmp, în stare de inconştienţă în urma unei tentative de suicid, a anunţat coordonatorul SMURD Iaşi, prof. univ. dr. Diana Cimpoeşu.

O bătrână de 85 de ani, din comuna ieșeană Popricani, a fost violată de un individ de 30 de ani. Bărbatul a intrat noaptea în casa victimei și a profitat de faptul că bătrâna era imobilizată la pat și nu avea cum să se apere.

Poliţiştii din Popricani efectuează cercetări în cadrul unui dosar penal întocmit sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de încălcarea măsurilor dispuse prin ordinul de protecţie şi violenţă în familie.


Municipiul Iaşi a depăşit astăzi incidenţa de 12 cazuri la mia de locuitori, după ce în ultimele zile s-au stabilit noi recorduri de infectări cu Sars-CoV-2. După ce timp de câteva zile s-au înregistrat în jur de 600 de cazuri, infectările au explodat la finalul săptămânii, când au fost înregistrate 1150 de cazuri, scrie „Adevărul”.

Pagina 1 din 5