fbpx
 
Doi adolescenţi din judeţul Botoşani au comis o crimă oribilă. L-au omorât în bătaie pe un bărbat de 26 de ani, i-au luat trupul neînsufleţit şi l-au cărat cu faetonul abandonându-l pe câmp. Au fost descoperiţi de poliţişti şi s-a luat măsura arestării preventive pentru 24 de ore a ucigaşilor.

 


Un bărbat de aproximativ 70 de ani, din Galaţi, care a provocat, duminică, un scandal la Unitatea de Primiri Urgențe a Spitalului Judeţean, înjurând personalul medical şi lovind o asistentă, a fost amendat de jandarmi cu 1.000 de lei, transmite News.ro.

 

Purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Judeţean de Jandarmi Galaţi, Cătălin Badin, a declarat, luni, că un echipaj de jandarmi a fost solicitat să intervină duminică la Unitatea de Primiri Urgente a Spitalului Judeţean, unde un bărbat a provocat un scandal. 

 


Polițiștii ieșeni din cadrul Secției 5 Bularga au fost sesizați de către o tânără de 21 de ani, despre faptul că în dimineaţa aceleiași zile, un bărbat de 29 ani, din municipiul Iaşi, pe care l-a invitat în locuinţa sa, ar fi profitat de faptul că aceasta a adormit și i-ar fi luat de pe o masă un telefon mobil şi suma de 2.800 lei, cauzându-i un prejudiciu total de aproximativ 5.800 de lei.

 


Bărbatul bănuit că a vandalizat o biserică din judeţul Bacău, în urmă cu o săptămână, a fost identificat de poliţişti. Iar anchetatorii au descins la el acasă, în căutare de probe.

 

Dar, în timp ce o bună parte din pradă a fost găsită în casa lui şi recuperată, bărbatul de 41 de ani parcă a intrat în pământ.

 


Două morţi bizare, ale unor tineri care participau la concursuri de mâncat rapid, atrag atenţia publicului în privinţa gesturilor stupide făcute pentru o gogoaşă gratuită, pentru o insignă sau pentru o masă. Oficialii din SUA iau în calcul interzicere acestor concursuri dacă o echipă medicală nu este prezentă.

 


Polițiștii din cadrul Secţiei 8 Poliţie Rurală Leţcani împreună cu cei din cadrul Poliţiei Oraşului Podu Iloaiei au depistat un bărbat de 44 de ani, din comuna Sineşti, care oferea spre comercializare ţigarete provenite din contrabandă.

 


O ieșeancă a fost trimisă în judecată după ce, într-un exces de furie, a fost la un pas să îşi desfigureze soţul. Bărbatul, îngrozit de ce a pățit, a cerut şi obţinut un ordin de protecţie împotriva nevestei.

 


Un bărbat supărat pe poliţişti a reacţionat dur pe Facebook, iar acum trebuie să plătească o sumă usturătoare ca daune.

 

Un bărbat din Întorsura Buzăului a fost sancţionat după ce a publicat mesaje jignitoare la adresa poliţistului care i-ar fi luat copilul din custodie în vara anului trecut. Bărbatul susţine că poliţistul a intrat în mod abuziv în locuinţa sa şi s-a folosit de forţă atunci când i-a luat copilul bolnav din casă: „nu să vii pe terenul meu abuziv şi în mod fraudulos să furi-sustragi cu forţa pe copil minor bolnav din locuinţa mea mă imbecilule şi dobitocule care eşti, penalistule”, a fost mesajul publicat de bărbat pe Facebook, potrivit Legal-Land.ro.

 


Un bărbat în vârstă de 75 de ani rănit în atentatul de miercuri de la Londra a murit joi noaptea, a anunțat poliția britanică, citată de Reuters. Bilanțul morților în urma atentatului se ridică astfel la cinci, inclusiv autorul, Khalid Masood, un cetățean britanic în vârstă de 52 de ani.

 


Un bărbat din Galați a fost amendat de jandarmi, după ce a spart un geam de la Unitatea de Primiri Urgențe (UPU) a Spitalului Județean Galați și a amenințat cu moartea personalul medical și pacienții, a declarat joi purtătorul de cuvânt al Jandarmeriei Galați, Mircea Bădin.

 


Pagina 42 din 46

Arhiva ReporterIS

« Mai 2024 »
Lu Ma Mie Jo Vi Sa Du
    1 2 3 4 5
6 7 8 9 10 11 12
13 14 15 16 17 18 19
20 21 22 23 24 25 26
27 28 29 30 31