fbpx
 
Poliţiştii Serviciului Omoruri din cadrul Poliţiei Capitalei efectuează, vineri, audieri în cazul deceselor de la Spitalul Clinic de Urgenţă „Sfântul Pantelimon" din Bucureşti, au precizat, pentru Agerpres, surse judiciare.

Corpul de Control al ministrului Sănătăţii a fost trimis, vineri dimineață, la Spitalul „Sfântul Pantelimon”, unde 20 de pacienţi şi-ar fi pierdut viaţa în urma administrării incorecte a unei substanţe.  

Populaţia României a înregistrat în ianuarie 2024 un spor negativ, de minus 10.984 de persoane, trend consemnat şi în ianuarie 2023, de minus 10.355 de persoane, arată datele Institutului Naţional de Statistică (INS), publicate vineri.

Doi pacienţi internaţi la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Bistriţa şi confirmaţi cu gripă au decedat în ultimele 24 de ore, unul având 34 de ani, iar celălalt 41 de ani, potrivit datelor comunicate vineri de către purtătorul de cuvânt al unităţii medicale, Camelia Strungari.

Patru pacienţi de la Spitalul de Psihiatrie Murgeni au fost preluaţi în stare gravă, miercuri, în decurs de câteva ore, de echipaje ale Serviciului de Ambulanţă Judeţean (SAJ) Vaslui, trei dintre ei decedând.

Numărul persoanelor decedate în Israel din cauza atacului lansat sâmbătă de mişcarea palestiniană Hamas a urcat la cel puţin 1.200, a anunţat miercuri dimineaţă purtătorul de cuvânt al Forţelor de Apărare Israeliene (IDF), Jonathan Conricus, care a caracterizat acest bilanţ drept ''uluitor şi de neimaginat'', relatează DPA.

Trei cetățeni arabi judecați la Iași pentru moartea a 18 persoane, care au băut spirt contrafăcut, au fost condamnați joi, în primă instanță, la 20 de ani de închisoare.

Se estimează că aproximativ cinci milioane de copii au murit înainte de a împlini vârsta de cinci ani în 2021, potrivit datelor ONU publicate marţi, informează dpa.

Bilanţul deceselor provocate de consumul de băuturi alcoolice contrafăcute în statul Bihar din estul Indiei a crescut la 81.

Raport al Agenţiei Europene de Mediu publicat joi. Poluarea aerului cu particule fine a provocat cel puţin 238.000 de decese premature în Uniunea Europeană în 2020.

Pagina 1 din 67

Arhiva ReporterIS

« Aprilie 2024 »
Lu Ma Mie Jo Vi Sa Du
1 2 3 4 5 6 7
8 9 10 11 12 13 14
15 16 17 18 19 20 21
22 23 24 25 26 27 28
29 30