Sambata, 21 04 2018

Un avion al companiei Blue Air care a decolat, dimineață, de la Bacău cu destinaţia Catania, a aterizat de urgenţă la Palermo. 

Aparatul a pierdut brusc altitudine deasupra Mării Ionice şi a ajuns la 100 de metri de apă, spun pasagerii.

Din primele informații, problemele avionului ar fi fost provocate de furtună.

După aterizarea de urgență, pasagerii nu au fost lăsați să coboare până la sosirea echipajelor de intervenție.

Nimeni nu a fost rănit.

 

(Radio Iaşi/ FOTO monitoruldecluj.ro)

Alertă medicală pe Otopeni înainte de decolarea unui avion al companiei Wizz Air în această dimineață.

 

O aeronavă care a decolat spre Barcelona duminică dimineața, de pe Aeroportul Internațional Iași a fost nevoită să revină, după o oră, pe pistă, după ce pilotul a semnalat o problemă tehnică.

 

Probleme mari la TAROM. Un avion al companiei, care trebuia să ajungă la Iaşi, a ratat, joi seară, decolarea de pe Aeroportul Otopeni, din cauza unei probleme tehnice.

 

Un avion al companiei TAROM, cu 38 de pasageri la bord, care trebuia să ajungă la Iași a ratat, joi seara, decolarea de pe Aeroportul Otopeni, din cauza unei probleme tehnice, aparatul fiind întors de la capătul pistei și readus în zona terminalului, în timp ce pasagerii au fost invitați să coboare din aeronavă.

Inițial, decolarea a fost amânată cu câteva zeci de minute. În cele din urmă, aparatul s-a îndreptat către pistă, însă a ratat decolarea.

 

Zbor cu emoții și pentru 33 de pasageri care ar fi trebuit să ajungă de la București la Satu Mare. Pilotul a sesizat probleme tehnice la bordul aeronavei așa că a decis, după numai 20 minute, să se întoarcă din drum. Totul după ce la decolare trenul de aterizare nu s-a retras cum ar fi trebuit. Călătorii au fost preluați de o altă aeronava până la Cluj, iar de acolo și-au continuat drumul cu autocarul.

 

În ultimele luni, aeronavele TAROM s-au confruntat cu defecţiuni şi pe aeroporturile din ţară şi pe cele din străinătate. Ultimul incident a avut loc la data de 30 septembrie, când cursa de Amsterdam s-a întors la Bucureşti, după 35 de minute de la decolare.

 

(Sursa: b1.ro)

Europarlamentarul Cătălin Ivan spune că amplasamentul este perfect, presiunile PNL pentru mutarea la Miroslava având în spate interese imobiliare n Specialiștii în aeronautică susțin însă că spitalul va fi prea aproape în situațiile în care avioanele vor rata aterizarea sau decolarea: „Au nevoie de spațiu”. Cea mai mare problemă va fi folosirea capătului de nord al pistei, utilizată în sezonul toamnă-iarnă.

 

Controversele continuă în privința amplasării Spitalului Regional de Urgență (SRU) la Moara de Vânt, cel puțin până pe 30 octombrie, data anunțată pentru desemnarea finală ce va fi comunicată de Guvern.

 

Se așteaptă un aviz de specialitate din partea Autorității Aeronautice Civile din România (AARC), reprezentanții Primăriei Iași declarând însă că există un acord de principiu pentru noua construcție. Însă experții din Operaționalul Aeroportului Iași afirmă că noul spital, cu mii de angajați și pacienți, cu heliport și o suprasolicitare a traficului rutier în zonă, va duce la stoparea dezvoltării porții aeriene a orașului. „Principala problemă este restricția pentru aeronavele care ar urma să folosească la decolare și aterizare capătul nordic al pistei”, explică Dan Tofan, de la Operaționalul Aeroportului.

 

Ivan: „Presiuni imobiliare la Miroslava”

Un important politician local susține că o clădire de 9-10 etaje nu ar fi nici o problemă în lateralul pistei, la 1,5 km de aceasta. Europarlamentarul Cătălin Ivan spune că, în conformitate cu legislația în domeniu, locația este potrivită din mai multe puncte de vedere. “Sunt 120 de ha ale Primăriei și instituția poate hotărî amplasarea SRU în diferite variante, astfel încât să existe acces din toate părțile, inclusiv de pe șoseaua mică. În plus, se va face șoseaua de centură ce va lega drumul european care duce spre Târgu Frumos de acea zonă. La un astfel de spital vor lucra 2.000-3.000 de oameni ce vor veni la muncă. Una este să vină acolo, alta să meargă 15 km până la Miroslava. Până la urmă, este vorba despre un spital regional, este normal să fie într-un oraș, nu pe câmp, la câțiva kilometri”, ne-a explicat Cătălin Ivan.

 

Europarlamentarul Cătălin Ivan: „Amplasamentul la Moara de Vânt este perfect. Și ministrul Sănătății a fost încântat”

Acesta susține că a consultat legislația aeronautică și, după toate calculele, pe terenul de pe Moara de Vânt se poate construi cu regim de înălțime de 10 etaje. “Știu că este presiunea PNL pentru cealaltă locație, de la Miroslava. L-au împiedicat și pe ministrul Sănătății să ia acum o decizie. Este un lobby foarte agresiv pentru că acolo sunt interese imobiliare”, mai spune Ivan.

 

Ce spune Aeroportul

Reprezentanții Operaționalului de la Aeroportul Iași spun că nu doar înălțimea este factorul luat în calcul în cazul unui aviz.  “Este empirică interpretarea acelui regim de înălțime. Calculele sunt foarte sofisticate și nici măcar nu le putem face noi. Toată operarea avioanelor se face după date exacte. Se face studiu de obstacolare în acest caz și valorile se încarcă în niște programe speciale care dau procedura de zbor. Abia acele programe pot spune ce împiedică și cum”,  ne-a explicat Dan Tofan.

Dar riscul acelui amplasament nu este dat doar de apropierea de pistă, ci de apropierea de culoarul de zbor. “Amplasarea spitalului acolo, față de culoar, este la maxim 1 km, deci mai aproape decât apropierea fizică de pistă. Calculul se face așa: avioanele vin la aterizare pe o pantă de 3 %. Cum se traduce asta? La 1 km de capătul pistei ele sunt la înălțimea de 30 de m și culoarul aerian trebuie să fie liber, chiar dacă în plan lateral. Sunt calcule foarte exacte, nu le pot detalia”, a mai spus Dan Tofan. Acesta mai spune că și mijloacele de radionavigație pot fi influențate și legislația are astfel de prevederi. “Ce facem cu activitatea de heliport care va fi la spital?”

 

Marius Bodea, directorul Aeroportului, spune că SRU la Moara de Vânt implică trei riscuri: restricții în timpul construcției spitalului, impuse de zboruri, retristricții în zona de protecție după terminarea construcției și îngreunarea traficului rutier pe ruta Iași-Aeroport.

Primul risc se referă la macarelele care vor construi clădirea: „Vor fi întreruperi ale lucrărilor, macarelele nu vor avea voie să se miște în anumite momente, aceleași probleme le-am avut și noi la construirea Terminalului 3”, explică Marius Bodea.

 

„Dacă va fi dat avizul AACR, va fi cu restricționarea drastică a operării pe aeroport pe zona de nord. Rămânem aproape descoperiți acolo. Nu ne opunem SRU, chiar este o investiție excepțională. Dar dacă îl vor face aici, strâng de gât aeroportul, o altă investiție importantă”. Dan Tofan, Operațional Aeroportul Iași.

 

El a precizat că în 4-5 ani pista de 2.400 m va fi extinsă la 3.000 de metri. „Toate calculele trebuie făcute la acest parametru, se schimbă traseele, se schimbă procedurile de aterizare și decolare, ceea ce este valabil acum nu va mai fi valabil atunci”, mai spune Bodea.

 

Zonarea protecțiilor în jurul pistei arată că amplasementul spitalului poate fi un incovenient pentru avioane atunci când vor coti din culoarul de zbor din capătul nordic al pistei

Heliportul de la viitorul spital va fi de asemenea supus restricțiilor. Elicopterul SMURD va avea timpi de așteptare, afectând intervențiile de urgență.

 

Directorul Aeroportului spune că în 2017 se va ajunge la 60 de mișcări pe zi (avioane care sosesc sau pleacă), o creștere substanțială de la 36 de plecări în prezent. „În intervalul 6 dimineața – 1 noaptea vor zbura avioane din sfert în sfert de oră. Vor fi foarte multe restricții în zona de protecție în tot acest timp”, afirmă Marius Bodea, referindu-se la faptul că elicopterul SMURD va fi ghidat de turnul de control al Aeroportului.
Un alt risc îl reprezintă iluminatul Spitalului Regional, care ar putea confuziona piloții de avioane, existând și în această privință restricții aeronautice. 

 

Citește și Gafița, clientelismul din Primărie pe cele mai înalte culmi: cum să faci din pat 40.000 de lei în două luni

 

Expertul Dan Tofan afirmă că zonele laterale, SRU urmând a fi plasat la 1,5 km de pistă, sunt foarte importante în situațiile în care un avion ratează decolarea sau aterizarea: „În aceste situații există o procedură de urgență, cu devierea avionului spre una din zonele laterală de restricție”.

 

Lui Marius Bodea îi este cel mai frică de aglomerarea traficului rutier:  „Chiar și-acum sunt momente în timpul zilei când se formează coloane pe drumul de acces. Dacă se adaugă miile de angajați, pacienți și vizitatori de la spital, traficul va fi sugrumat. Chiar dacă se face o nouă șosea, cea de pe Moara de Vânt va rămâne aglomerată”. Părerea sa este că noua investiție, Spitalul Regional, ar putea bloca dezvoltarea aeroportului în perioada următoare.

Facebook

Arhiva ReporterIS

« Aprilie 2018 »
Lu Ma Mie Jo Vi Sa Du
            1
2 3 4 5 6 7 8
9 10 11 12 13 14 15
16 17 18 19 20 21 22
23 24 25 26 27 28 29
30            

Clipul zilei

Sondaj

Joomla forms builder by JoomlaShine
Go to top