fbpx
 
Ministerul Educației și Cercetării a publicat astăzi, 28 iulie, rezultatele înregistrate de candidații care au susținut proba scrisă din cadrul examenului național pentru definitivare în învățământ, sesiunea 2020. Acest lucru a fost posibil ca urmare a eficienței de care au dat dovadă toți cei implicați în evaluarea lucrărilor și vine în sprijinul candidaților, care au aflat mai repede, dar în interiorul calendarului aprobat, rezultatele obținute.

Miercuri, 29 iulie, va avea loc proba scrisă din cadrul concursului național de ocupare a posturilor didactice/catedrelor din unitățile de învățământ preuniversitar, sesiunea 2020. Aceasta va începe la ora 9:00, iar în județul Iași se va desfășura în 3 de centre de concurs, cu respectarea tuturor măsurilor igienico-sanitare, aplicabile în cazul examenelor naționale, privind normele de acces în spațiile de examen în vederea protejării candidaților și a personalului implicat, în contextul situației epidemiologice determinate de răspândirea SARS-CoV-2.

În data de 18 septembrie 2019 Inspectoratul Școlar Județean Iași a fost gazda unui eveniment educațional important, dedicat consultării publice a documentului strategic „Repere pentru proiectarea și actualizarea curriculumului național” elaborat în cadrul proiectului „Curriculum relevant, educație deschisă pentru toți - CRED” (Cod SMIS 2014+: 118327), cel mai important proiect al Ministerului Educației Naționale ce vizează învățământul preuniversitar.

81,36% dintre profesori au promovat examenul de titularizare susținut la Iași.

În perioada 10-17 iulie 2019, Iașul va organiza admiterea pentru elevii etnici români de pretutindeni, absolvenți de studii gimnaziale din Republica Moldova, diaspora, dar și din România, care doresc să-şi continue studiile liceale sau profesionale în instituțiile de învățământ preuniversitar de stat din România. 

Prin Programul Național de Dezvoltare Locală (PNDL) 1 și 2, Iașul își reconfirmă statutul de pol al Educației din România. Astfel, sunt deja finalizate sau în diferite faze de implementare 273 de obiective de investiții în sistemul de învățământ preuniversitar din județul Iași. Valoarea totală a acestora se cifrează la peste 287 milioane de lei, adică echivalentul a peste 60 de milioane de euro.

Clasele din învățământul preuniversitar ieșean sunt suprapopulate, marea majoritate având peste 30 de elevi. Legea Educației prevede un maximum de 25 de elevi, dar aproape nicăieri acest număr nu este respectat. Astfel, la Liceul „Miron Costin“, în clasa pregătitoare (foto sus) sunt 40 de elevi. Conducerea școlii acuză permisivitatea legii, dar și pe portițele legale ce le permit părinților să-și dea copiii la o anumită școală. Și ministrul Educației, Ecaterina Andronescu, a declarat că părinții fac presiuni și se ajunge astfel la clase supraaglomerate.

Zvon alarmant: s-au terminat fondurile pe 2018 pentru plata salariilor în învăţământul preuniversitar. În timp ce guvernarea PSD-ALDE se laudă cu măririle salariale pentru bugetari, o categorie de angajați din învățământ s-a trezit cu lefurile reduse și în pericol de a rămâne pe drumuri. Vinovatul pentru acestă situație, fostul ministru al Educației, Valentin Popa, neagă tăierile, dar toate sindicatele îl contrazic.

Cadrele didactice și personalul auxiliar şi nedidactic din învățământul preunviersitar ieșean se confruntă cu două mari probleme care ar putea duce la proteste din partea acestora. Preşedintele Uniunii Sindicatelor Libere din Învăţământul Preuniversitar (USLIP) Iaşi, profesorul Laviniu Lăcustă, vorbește despre scăderi salariale care afectează câteva sute de membri de sindicat din județ.

Pagina 1 din 2

Arhiva ReporterIS

« Aprilie 2024 »
Lu Ma Mie Jo Vi Sa Du
1 2 3 4 5 6 7
8 9 10 11 12 13 14
15 16 17 18 19 20 21
22 23 24 25 26 27 28
29 30