fbpx
 
Un japonez de 54 de ani care a dispărut de câteva zile ar fi fost ucis și mâncat de un urs. Animalul a fost văzut cu bocancul bărbatului în gură, iar polițiștii au găsit în zonă rămășițe umane.

Celebrul fizician a dat unui curier japonez, sub formă de bacşiş, două bilete în care explică teoria sa pentru o viaţă fericită.

„O viaţă simplă şi liniştită aduce mai multă fericire decât căutarea succesului într-o nelinişte constantă". La prima vedere pare a fi o frază specifică unei cărţi de autoeducare sau pronunţată de către un călugăr tibetan, dar autorul real al acestor cuvinte este celebrul Albert Einstein. Se pare că părintele Teoriei Relativităţii cunoştea, de asemenea, şi secretul de a ajunge la fericire deplină.

Un tort suav şi pufos ca bumbacul care vă va face să vă îndrăgostiţi de acest dulce tipic japonez.

Exoticul fotbalist de la CSM a vorbit pentru REPORTER DE IAŞI despre familia sa din Japonia, iubita sa olandeză, mâncărurile preferate şi cum l-a marcat o slujbă de sfinţire din vestiarul echipei. Este fan Barcelona, dar îl are ca preferat pe Marcelo de la Real Madrid. Mai multe detalii au condus cariera fotbalistului din Asia în Dealul Copoului.

Primul jucător filipinez din campionatul României, Daisuke Sato, are 22 de ani, şi a venit la CSM Poli Iaşi în vara anului trecut. După o perioadă de acomodare, Daisuke a ajuns titular incontestabil, suporterii ieşeni iubindu-l pentru dăruirea de care dă dovadă pe teren.

Arhiva ReporterIS

« Mai 2024 »
Lu Ma Mie Jo Vi Sa Du
    1 2 3 4 5
6 7 8 9 10 11 12
13 14 15 16 17 18 19
20 21 22 23 24 25 26
27 28 29 30 31