fbpx
 
Cristian Diaconescu a participat la reuniunea de la Iași și a criticat alianța cu USR, în fața unei săli pline, în care s-au adunat circa 700 de membri PMP din zona Moldovei.

Compania Antibiotice, cel mai important producător farmaceutic cu capital românesc, a devenit membru în Coaliția România Sustenabilă, prima platforma pentru dezvoltarea durabilă înfiinţată de Ambasada Sustenabilităţii în România (ASR), o iniţiativă privată, apolitică, recunoscută oficial ca partener și facilitator de dialog pe teme de sustenabilitate al Departamentul pentru Dezvoltare Durabilă (DDD) din cadrul Guvernului României.

IULIUS operează cele două proiecte Family Market dezvoltate în județul Iași într-un nou parteneriat joint venture 50-50 cu un grup de investiții româno – american: W&E Assets.

Grupul IULIUS a semnat un parteneriat cu MEDCITY, singurul dezvoltator din Sud-Estul Europei de clădiri dedicate domeniului sănătății. Proiectul dezvoltat în urma acestuia este localizat în cadrul celei mai mari clădiri de birouri din România, Palas Campus, care va fi inaugurată în această primăvară. Scopul asocierii este crearea unui centru medical care va aduce pacienților din Iaşi și din regiunea Moldovei servicii medicale inovatoare, la cele mai înalte standarde.

Recent, IULIUS, singurul dezvoltator și operator de proiecte mixed-use de regenerare urbană din România, a încheiat un parteneriat cu IFC, membră a Grupului Băncii Mondiale, pentru elaborarea unei strategii de decarbonizare a întregului portofoliu al companiei și de atingere a țintei de net-zero emisii. Prin intermediul platformei Green Pathways for Real Estate Institutional Portfolios (GRIP), IFC va oferi soluții în vederea definirii, implementării și finanțării planurilor IULIUS de a reduce emisiile de gaze cu efect de seră și de a atinge neutralitatea emisiilor CO2 cât mai curând posibil. Parteneriatul marchează primul angajament de acest fel din România.

Prof. univ. dr. ing. Dan Cașcaval, rectorul Universității Tehnice „Gheorghe Asachi” din Iași (TUIASI), a participat săptămâna trecută, alături de o delegație a instituției de învățământ superior din capitala Moldovei, la întâlnirea de constituire a INGENIUM. Din această „universitate europeană” fac parte, alături de TUIASI, alte nouă universități de prestigiu din Europa.

Anul acesta, compania IULIUS a desfășurat campania de conștientizare privind regenerarea urbană, #OrașeRenăscute, realizată în parteneriat cu agenția de comunicare Rogalski Damaschin. Demersul, care a antrenat experți din domeniul urbanismului, arhitecturii, sociologiei și economiei pentru a explica acest concept complex, a câștigat premiul  pentru cea mai bună campanie care sprijină orașele pentru a fi inclusive, sigure, reziliente și sustenabile (Best Campaign Supporting the Cities to be Inclusive, Safe, Resilient and Sustainable). Premiul a fost acordat în cadrul competiției Eventiada 2021, partener regional al Golden World Award (GWA), organizată de International Public Relations Association (IPRA).

Prim-vicepreşedintele PNL Rareş Bogdan îl ironizează la RFI pe fostul lider al formaţiunii, Ludovic Orban, după ce acesta a spus că parteneriatul său cu Klaus Iohannis s-a încheiat. „Nu ştiam că au o legătură personală atât de puternică", afirmă Rareş Bogdan.

Politica Agricolă Comună sau PAC, cum este cunoscută, pe scurt, reprezintă un parteneriat între agricultură și societate. În cadrul acestui parteneriat, producătorii agricoli din Uniunea Europeană sunt sprijiniți în activitatea lor pentru a putea asigura necesarul de alimente pentru populația statelor membre.

United Business Center (UBC) 3 va găzdui, din primăvara acestui an, compania Modular Services, un furnizor de servicii IT și Outsourcing specializat în soluții legaltech și fintech. Acesta va fi al doilea birou al companiei în regiunea de Nord-Est a țării, după lansarea centrului de servicii din Bacău, de la începutul acestui an, compania având în continuare planuri de extindere în regiune.

Pagina 1 din 4

Arhiva ReporterIS

« Aprilie 2024 »
Lu Ma Mie Jo Vi Sa Du
1 2 3 4 5 6 7
8 9 10 11 12 13 14
15 16 17 18 19 20 21
22 23 24 25 26 27 28
29 30