fbpx
 
Românca Ramona Pop a fost aleasă pe 8 decembrie 2016 pentru a ocupa postul de viceprimar al capitalei Germaniei, informează DC News.

 


Alexandra Kheefren este o tânără din România care a decis să își vândă virginitatea pe un site din Germania în cadrul unei licitații. Aceasta a apărut pe o televiziune din Statele Unite și a afirmat că părinții ei se află într-o situație extrem de critică și au nevoie disperată de bani și chiar a șocat pe multe lume când a comparat situația sa cu cea prezentantă de Demi Moore în filmul „Propunere indecentă".

Patronul unui club de noapte din Estepona, Spania, unde a murit duminică înecată o româncă, a fost arestat de polițiștii spanioli pentru că ar fi suspectat de trafic de persoane, informează publicația spaniolă El Confidencial. Anchetatorii au aflat că tânăra fusese închisă în subsolul clubului de către patronul ei.

 

Conform polițiștilor care anchetează cazul, românca ar fi fost încuiată în subsolul clubului de noapte și nu a putut să iasă în momentul în care clădirea a fost inundată. De asemenea, polițiștii nu au găsit asupra victimei niciun document de identitate.

 


O tânără de naționalitate română a murit în orașul Estepona, în urma inundațiilor masive care au afectat sudul Spaniei, informează Telecinco.

 


Poliţia din Antrim, oraş din Irlanda de Nord, a deschis o anchetă după ce presa a relatat despre o înregistrare video în care trei adolescenţi par să arunce cu o piatră într-o româncă, pe care o și insultă, relatează BBC.

 

Potrivit înregistrării video, care s-a răspândit prin intermediul Facebook, femeia este apostrofată de cei trei tineri, iar unul dintre ei aruncă în ea cu o piatră.

 

Tinerii - care par elevi - îi strigă insulte rasiste şi o numesc „teroristă sinucigașă”, relatează The Belfast Telegraph, care precizează că videoclipul are cel puțin 400.000 de vizualizări.

 

Femeia îi întreabă de ce nu respectă fetele, iar ei răspund: „Tu nu ești fată, ești imigrantă și nu ar trebui să fii în această țară”. O întreabă apoi dacă are pașaport, iar ea răspunde afirmativ. Tinerii îi cer să îl arate, dar femeia le spune că nu are poșeta la ea. Unul dintre tineri o întreabă atunci dacă vorbește engleza, iar ea răspunde că da. Când o întreabă de unde e, femeia le spune că e din România.

 

„Nu ne plac românii”, vine replica unuia dintre tineri.

 

Femeia se îndepărtează, dar unul dintre tineri continuă să se țină după ea. Este momentul în care filmarea se întrerupe.

 

Poliția nu a dat informații despre momentul și locul exact unde s-a petrecut incidentul, dar dă asigurări că ancheta e în desfășurare.

 

Un consilier local s-a declarat îngrozit de această înregistrare și spune că un astfel de comportament nu este caracteristic pentru majoritatea locuitorilor din Antrim. „Am fost asaltat cu mesaje de la oameni care își exprimă îngrijorarea și îi doresc numai bine victimei”, a spus consilierul.

 

(Sursa: digi24.ro)


Un italian de 22 de ani a fost condamnat joi la nouă luni de muncă agricolă, pentru că a insultat o româncă într-un autobuz, relatează Corriere della Sera, citat de News.ro.

 

Judecătorul l-a condamnat pe Michel Savoni să „lucreze pământul în următoarele nouă luni”, la Roma.

 

Tânărul a fost găsit vinovat pentru insulte rasiste. El îşi începe vineri pedeapsa.

 

„Mergi şi aşează-te pe ultimul scaun din autobuz, pentru că miroşi urât, eşti o târfă româncă. Şi să nu te mişti fără permisiunea mea. Altfel te bat”, i-a spus Savoni unei românce de 27 de ani, în iunie 2013, într-un autobuz din capitala italiană.

 

Şoferul autobuzului a fost scandalizat de ameninţări şi a sesizat poliţia, care a deschis o anchetă.

 

(Sursa: digi24.ro)


Sfârșit tragic pentru o româncă de 29 de ani, posibil din Iași, care se afla  în vacanță în Cipru. Acesta a murit în urma unui accident rutier marți seara în stațiunea Protaras.

 

Tânăra se afla cu soțul ei în luna de miere în Cipru, de unde urmau să plece miercuri. Însă, în timpul unei plimbări, mașina în care se aflau cei doi a fost implicată într-un accident cumplit. Bărbatul care se afla la volan a intrat pe contrasens și s-a lovit violent  cu partea stângă de mașina unui cipriot de 49 de ani ce se îndrepta spre Ayia Napa.

 

Românul și soția lui a fost duși de urgență la spital. Bărbatul suferă de fractură de stern, însă pentru soția lui medicii nu au mai putut să facă nimic. Ea a murit din cauza rănilor suferite la Spitalul General din Paralimni. Celălat șofer, cipriotul de 49 de ani, a suferit leziuni minore. Toți trei purtau centuri de siguranță în momentul impactului.

 

Potrivit publicației Cyprus Mail, românii ajunseseră în Cipru pe 14 septembrie și miercuri seara urmau să se întoarcă în țară. Încă se fac cercetări în acest caz.

 

Cipriotul a fost testat cu aparatul etilotest, dar a ieșit negativ, în timp ce analizele șoferului român încă sunt analizate de autorități. Se pare că tânăra ar fi din Iași.

 

(Sursa: libertatea.ro)


Emoțiile continuă pentru Laura Bretan, adolescenta de doar 14 ani de origine română care a uimit o lume întreagă cu vocea ei. Finala competiției „America’s Got Talent” va avea loc pe 13 septembrie, urmând ca rezultatul final al votului să fie aflat pe 14 septembrie.

 

Laura Bretan se antrenează de zor, zilele acestea, pentru marea finală America’s Got Talent, care va avea loc marți. Laura exersează de zor, iar toată lumea se întreabă dacă pentru ultima ediție a emisiunii va încerca o melodie nouă sau va rămâne la repertoriul care a consacrat-o.

 

Câştigătoarea premiului de 120.000 de euro al sezonului 6 al emisiunii „Românii au talent” s-a calificat în finala competiției “America’s Got Talent” sărind mai multe etape, iar marți urcă din nou pe scenă ca favorită.

 

 

Ceilalți finaliști sunt: Jon Dorenbos, Viktor Kee, Sofie Dossi, Laura Bretan, Linkin’ Bridge, The Clairvoyants, Brian Justin Crum, Sal Valentinetti, Grace VanderWaal și Tape Face.

 

La începutul lunii iunie, Laura a participat la „Americanii au talent”, iar vocea ei inconfundabilă a fost „recompensată” cu butonul de aur, adică a sărit mai multe etape eliminatorii. Cea care a apăsat butonul de aur după ce a auzit-o pe Laura Bretan cântând a fost cântăreaţa Mel B. ”Cred că acest show îţi va schimba viaţa complet şi eu voi începe să-şi schimb viaţa chiar acum”, a spus fosta cântăreaţă a legendarei trupe Spice Girls.

 

Celebrul jurat şi producăor Simon Cowell a recunoscut și el că nu a mai avut, până acum, un concurent cu o voce atât de remarcabilă. „Nu am mai auzit aşa ceva în toţi anii de când fac acest show. Serios. Este incredibil. Ceea ce face ca totul să fie şi mai frumos este faptul că eşti o persoană atât de drăguţă… atât de umilă. Nici măcar nu ştii cât de uimitoare eşti„, a spus juratul.

 

 

Publicații din Franța, Norvegia, Italia, Spania, Israel sau Argentina au doar cuvinte de laudă la vocea incredibilă a micuței. „ Maria Callas trăiește”, au scris și internauții, imediat pe rețelele de socializare, iar asemănarea fetiței cu renumita soprană a fost subliniată și de jurnaliști din întreaga lume. Aceștia au notat că dacă cea mai mare cântăreață de operă, Callas, sau pianista și soprana finlandeză, Tarja Turunen, s-ar fi reîncarnat, cu siguranță au revenit la viață în trupul acestei fetițe cu voce de aur. „Maria Callas s-a reîncarnat în ea”, au scris aceștia.

 

În semifinale, adolescenta de 14 ani a ales să interpreteze melodia ”Pie Jesu”, iar juriul a fost impresionat de prestația ei.

 

Laura Bretan a participat și la concursul „Românii au talent”, pe care l-a câștigat. Acest lucru i-a adus critici din partea unor americani, care au considerat că nu ar fi corect ca românca să câștige pentru a doua oară un astfel de concurs.

 

(Sursa: libertatea.ro)


Pagina 16 din 16

Arhiva ReporterIS

« Mai 2024 »
Lu Ma Mie Jo Vi Sa Du
    1 2 3 4 5
6 7 8 9 10 11 12
13 14 15 16 17 18 19
20 21 22 23 24 25 26
27 28 29 30 31