cristi tanasa

Dumitru Oprea: Dialogul antreprenorilor cu decidenții politici

Am observat foarte clar cum etatismul promovat de PSD a avut ca rezultat distrugerea economiei. Ca urmare a politicilor absurde promovate de Dragnea, Dăncilă, Teodorovici, lipsite de minima înțelegere a modului în care funcționează economia, suntem într-o situație limită, în care vorbim (deocamdată!) de un deficit de 4,3% din PIB, care necesită un efort considerabil pentru a fi echilibrat.

Dădeau lovitura în Elveția, apoi treceau pe furiș granița în România: grup infracțional coordonat de un șef din „Clanul Sportivilor”, destructurat de procurorii DIICOT

Polițiștii Serviciul de Investigații Criminale ai I.P.J. Arad, sub coordonarea procurorului de caz din cadrul D.I.I.C.O.T. Arad, cu sprijinul Direcției Operațiuni Speciale, au desfășurat astăzi, 4 decembrie a.c., o acțiune pentru destructurarea unei grupări infracționale organizate.

Au crezut că s-a dat „dezlegare”: bărbați prinși în trafic cu 600 de kilograme de pește în portbagajele mașinilor (VIDEO)

În această dimineață, polițiștii din Vâlcea au depistat în trafic două autoturisme care transportau peste 600 de kilograme de pește fără documente legale. Atât peștele, cât și autoturismele, precum și o barcă și mai multe plase de pescuit au fost indisponibilizate.

Salariul minim pe economie creşte cu 83 de lei net de la 1 ianuarie. Sindicaliștii sunt nemulțumiți

Începând de la 1 ianuarie 2020, salariul minim brut se majorează la 2.230 de lei lunar, de la 2.080 de lei cât e în prezent. Aceasta înseamnă o creştere a salariului minim net cu 83 de lei, de la 1.263 de lei cât e acum, la 1.346 de lei din anul 2020. Salariul minim pentru angajaţii care au absolvit studii superioare şi care au minimum un an vechime în domeniul studiilor superioare absolvite rămâne la nivelul de 2.350 de lei în anul 2020, potrivit proiectului de Hotărâre de Guvern.

FCSB smulge trei puncte Iașului, în ultimele minute de joc (VIDEO)

FCSB a câștigat în minutele de prelungire la Iași, 2-1 cu Politehnica, în etapa a 19-a a Ligii Întâi.

Firmele IT din România: vânzări de 6 miliarde de euro. 80% se duce spre export

Piaţa românească de IT va atinge un volum de 5,9 miliarde de euro până la finele anului, aproximativ 80% din vânzări se fac spre export. Numărul de angajări în firmele IT din România creşte cu cu circa 10% pe an, deşi continuă să fie sub nevoile din piaţă, arată Asociaţia Patronală a Industriei de Software şi Servicii, conform startupcafe.ro.

Scuzele halucinante găsite de părinții care și-au violat copiii pentru plăcerea unor pedofili: peste 35 de minori au fost batjocoriți (VIDEO)

Zeci de părinţi români sunt suspectaţi de procurori că s-au filmat în ipostaze indecente alături de copiii lor și au fost plătiți de pedofili străini.

Tânăr din Bârlad acuzat că a tras cu arma într-o mașină aflată în trafic, prins de polițiști după 4 zile de căutări

Un tânăr în vârstă de 30 de ani, din municipiul Bârlad, acuzat că a tras cu o armă într-o maşină, în plină stradă, în noaptea de 29 spre 30 noiembrie, a fost depistat de poliţişti, marţi seara, pe raza judeţului Galaţi.

Ministrul de Interne anunță demiteri la Jandarmeria București: „Au tras frâna de mână în dosarul 10 August”

Ministrul de Interne Marcel Vela anunță demiteri din Jandarmeria București, din eșaloanele 2 și 3, considerând că „au tras frâna de mână” în dosarul „10 august”, informează Mediafax.

30 de ani de închisoare pentru autorul atentatului terorist de la Mall Brăila

Autorul atentatului terorist de la Mall Brăila, Marius Valentin Parfenie, în vârstă de 21 de ani, a primit o pedeapsă record de 30 de ani de închisoare, sentinţă dată în primă instanţă de magistraţii Tribunalului Brăila, fiind condamnat pentru un cumul de infracţiuni, respectiv trei tentative de omor, tâlhărie, conducere sub influenţa alcoolului, părăsirea locului accidentului şi tulburarea ordinii şi liniştii publice, informează Agerpres.

Pagina 9 din 1870

Facebook

Arhiva ReporterIS

« Decembrie 2019 »
Lu Ma Mie Jo Vi Sa Du
            1
2 3 4 5 6 7 8
9 10 11 12 13 14 15
16 17 18 19 20 21 22
23 24 25 26 27 28 29
30 31          

Sondaj

Joomla forms builder by JoomlaShine
Go to top