„Vorbim cât doriţi despre cărţi şi despre viaţă, dar nu discut faptul că mă căsătoresc, nu vreau să-mi rănesc familia, am o fostă soţie şi copii”, spune scriitorul şi profesorul Constantin Parascan. Cunoscut în cercurile intelectuale, membru al Uniunii Scriitorilor din România şi considerat cel mai bun cunoscător al vieţii şi operei lui Ion Creangă, septagenarul Constantin Parascan s-a însurat cu o ieşeancă în vârstă de 33 de ani.
„Vorbim cât doriţi despre cărţi şi despre viaţă, dar nu discut faptul că mă căsătoresc, nu vreau să-mi rănesc familia, am o fostă soţie şi copii”, spune scriitorul şi profesorul Constantin Parascan. Cunoscut în cercurile intelectuale, membru al Uniunii Scriitorilor din România şi considerat cel mai bun cunoscător al vieţii şi operei lui Ion Creangă, septagenarul Constantin Parascan s-a însurat cu o ieşeancă în vârstă de 33 de ani.
Nuntă cu ştaif în lumea bună a Iaşului. Roxana Bratec, prezentatoare şi reporter la Studioul Regional Iaşi al Televiziunii Române, se căsătoreşte sâmbătă, 5 mai, cu Bogdan, fiul fostului mare portar al Politehnicii Iaşi, în prezent jurnalist sportiv, Paul Costaş.
Nuntă cu ştaif în lumea bună a Iaşului. Roxana Bratec, prezentatoare şi reporter la Studioul Regional Iaşi al Televiziunii Române, se căsătoreşte sâmbătă, 5 mai, cu Bogdan, fiul fostului mare portar al Politehnicii Iaşi, în prezent jurnalist sportiv, Paul Costaş.
În presa „de stat” din Iaşi se câştigă salarii la care jurnaliştii din mediul privat nici măcar nu-şi permit să viseze.
În presa „de stat” din Iaşi se câştigă salarii la care jurnaliştii din mediul privat nici măcar nu-şi permit să viseze.
În anonimatul străzii Lascăr Catargi lucrează unul dintre cei mai bine plătiţi bugetari din Iaşi.
Trimişi la Bucureşti
Dacă în 2013, pe vremea când era doar interimar pe postul de redactor-şef, Claudia Crăcăleanu avea un salariu lunar de 6.166 de lei, acesta a crescut exponenţial, potrivit declaraţiilor de avere, ajungând la 9.667 de lei în 2014 şi la 11.917 de lei anul trecut. Cu menţiunea că, din 2014, aceasta a îndeplinit doar atribuţii de manager, fără a se mai ocupa de partea redacţională. Până în 2012, redactor-şef fusese Nicolae Stachie Tomescu, care avea şi atribuţii manageriale, munci pentru care primea un salariu lunar de aproximativ 9.000 de lei.
Întrebată cum comentează această creştere spectaculoasă a salariului şi care sunt efectiv atribuţiile sale, Claudia Crăcăleanu a refuzat să dea un răspuns. „Pentru răspunsurile la aceste întrebări trebuie să vă adresaţi Direcţiei de Marketing şi Comunicare din cadrul Societăţii Române de Radiodifuziune“, a spus Crăcăleanu, prevalându-se de faptul că Radio Iaşi nu are personalitate juridică şi că toate deciziile sunt luate de conducerea de la Bucureşti.
În topul salariilor de şefi din Iaşi
Cu un salariu de aproape 12.000 de lei, Claudia Crăcăleanu se află în topul celor mai bine plătiţi şefi din instituţiile de stat din Iaşi. Prima poziţie în acest top este ocupată de directorul de la Apavital, Ion Toma, cu un venit lunar de 28.848 de lei provenit şi din bonusuri, sporuri şi funcţia de membru al Consiliului de Administraţie. 21.500 lei lunar a încasat şefa Curţii de Apel Iaşi, Cristina Truţescu, o parte din sumă fiind, însă, drepturi salariale restante. Bine o duce şi Gheorghe Carp, directorul filialei locale a Administraţiei Române a Serviciilor de Trafic Aerian Iaşi ROMATSA. El are un salariu lunar de 13.712 lei.
În urma majorării salariilor bugetarilor de la 1 august, printr-o Ordonanţă de Urgenţă a Guvernului, preşedintele Senatului, al Camerei Deputaţilor, precum şi prim-ministrul au un salariu de 13.706 lei, cu doar 1.000 de lei mai mult decât câştigă şefa Radio Iaşi.
Pe cine surclasează
Salarii mai mici decât Claudia Crăcăleanu au directorul general al Salubris SA, Ion Apostol, - 9.094 lei, directorul general al Termo-Service SA, Ciprian Chiriţă - 6.999 lei, directorul general al SC Servicii Publice Iaşi SA, Laurenţiu Ivan, - 6.679 lei, administratorul special RATP Iaşi, Maricel Ghercă, - 6.519 lei sau directorul general al Citadin SA, Marius Ionescu - 6.236 lei.
Şeful Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Iaşi, Ioan Scripniciuc, a avut un salariu lunar de 6.790 de lei, şeful Poliţiei Municipiului Iaşi, Gheorghe Fotea, 6.657 de lei, şeful Jandarmeriei Iaşi, Mircea Tulică, 6.497 de lei, şeful Inspectoratului Teritorial al Poliţiei de Frontieră Iaşi, Gheorghe Pandelea - 5.504 lei, iar inspectorul-şef al Inspectoratului Şcolar Judeţean Iaşi, Camelia Gavrilă, a avut un salariu lunar de 5.791 de lei,
De menţionat că primarul Iaşului, Mihai Chirica, a avut anul trecut, în calitate de viceprimar cu atribuţii de primar, un salariu de 5.583 de lei.
De patru ori mai mult decât în piaţa reală
Salariul Claudiei Crăcăleanu, comparativ cu cele pe care le iau şefii de la alte posturi din Iaşi, este de aproape patru ori mai mare, potrivit unui om de presă ieşean: „Celelalte posturi de radio şi chiar de televiziuni locale trăiesc în realitatea pieţei. La HIT sau la Impact, salariile sunt mult mai mici. Vorbim despre mediul privat care nu dispune de bugetul Societăţii Române de Radiodifuziune. Salariile şefilor acestor posturi de radio sunt undeva în jurul sumei de 3.000-3.500 de lei. La fel stă situaţia şi în cazul posturilor de televiziune locale. Şi iau în calcul aici şi Digi TV, un post de televiziune unde sunt bugete foarte mari.“
Bugetul vine din taxa radio şi de la stat
Potrivit raportului anual pe 2015 al Societăţii Române de Radiodifuziune (SRR), veniturile instituţiei au fost de aproape 100 de milioane de euro, din care peste 95% proveneau din taxa radio-tv şi de la bugetul de stat. Din publicitate, SRR câştiga doar 1,2 milioane euro, asta după ce preşedintele-director general al SRR, Ovidiu Miculescu, a externalizat serviciul de publicitate pentru perioada 2015-2016, de acesta ocupându-se Regia Best Advertising & Consult SRL. „Toate contractele de publicitate se încheie prin intermediul acestei firme, iar banii sunt alocaţi pentru studiourile regionale de către SRR. Practic, Radio Iaşi nu poate încheia niciun contract de publicitate. Bugetul Radio Iaşi este stabilit de SRR, banii venind direct de la Bucureşti“, spune un fost angajat al Radio Iaşi.
Aproape 5.000 de lei mai puţin pentru şefa TVR Iaşi
În comparaţie cu leafa primită de Crăcăleanu, coordonatorul cu atribuţii de director al TVR Iaşi, Carmen Olaru, a avut în 2015 un salariu mediu de 7.324,92 de lei, în timp ce coordonatorul cu atribuţii de producător executiv al instituţiei, Horia Gumeni, a luat un salariu de 5.379,25 de lei.
Cum a ajuns Crăcăleanu la şefie
În 2012, redactorului-şef al Radio Iaşi, Nicolae Tomescu, i-a fost desfăcut contractul de muncă, după ce emisia radioului a căzut o oră şi jumătate, din cauza unor probleme la reţeaua electrică. Pe postul său, în calitate de interimar a fost pusă Claudia Crăcăleanu, care era în acel moment şefa Departamentului Ştiri. La finele lui 2013, Claudia Crăcăleanu a câştigat prin concurs postul de manager al Radio România Iaşi.