fbpx
 

Meteorologii au emis o informare precipitații moderate cantitativ mai ales sub formă de lapoviță, ninsoare şi intensificări ale vântului.

Aceasta este valabilă pentru toata ţara, pînă la ora 22.

În intervalul menționat, precipitațiile vor fi în extindere treptată, începând cu regiunile vestice și vor cuprinde cea mai mare parte a țării.

În jumătatea de sud a țării și în zona montană se vor cumula cantități de apă de 10…15 l/mp și izolat, îndeosebi în Dobrogea, 30…35 l/mp.

În  Moldova,  în cursul zilei de astăzi se vor fsemnala mai ales ninsori și se va depune strat nou de zăpadă, iar vântul  va continua să prezinte intensificări, spulberând zăpada.

Din această dimineaţă a intrat în vigoare un cod galben de vremea rea în judeţele Galaţi şi Vrancea.

Potrivit avertizării, pînă seara, în cele două judeţe vor predomina ninsorile, iar vântul va avea intensificări susținute, cu viteze la rafală în general de 65…75 km/h, viscolind ninsoarea și determinând scăderea vizibilității. (Radio Iaşi/ FOTO adevarul.ro )


Serviciul Regional de Prognoză a Vremii din Bacău a emis o informare meteorologică de ninsori şi ploi valabilă pentru toate judeţele din Moldova.

Potrivit acesteia, din această seară (15 ianuarie), de la ora 20,00 până miercuri (17 ianuarie) se vor semnala precipitații sub formă de ninsoare, lapoviță și ploaie, polei, intensificări ale vântului și ninsori viscolite la munte.

La noapte (15/16 ianuarie)  şi mâine dimineaţă (16 ianuarie), izolat, în sud-estul Moldovei, va ninge în general slab cantitativ.

Din după-amiaza zilei de marți (16 ianuarie) precipitațiile vor fi în extindere treptată, începând cu vestul regiunii și vor cuprinde cea mai mare parte a Moldovei.

La început vor fi mai ales ninsori, ce se vor transforma treptat și în lapoviță și ploaie, iar cantitățile de apă vor depăși 15…20 de litri pe metru pătrat și izolat 30 de litri pe metru pătrat, cu precădere, în zona Carpaților de Curbură.

Local se va semnala polei.

În zonele de munte temporar vor predomina ninsorile și se va depune strat nou de zăpadă, îndeosebi în nordul Carpaților Orientali.

La munte, cu precădere în zona înaltă, vântul se va intensifica și va prezenta la rafală viteze ce vor depăși 70…80 de kilometri pe oră, viscolind ninsoarea și spulberând zăpada. La noapte, (15/16 ianuarie) vremea se va menține geroasă în cea mai mare parte a Moldovei. (Radio Iaşi/ FOTO cugetliber.ro)


Meteorologii au emis o informare meteo de răcire, intensificări ale vântului şi precipitații predominant sub formă de ninsoare, valabilă pentru toate judeţele Moldovei.

Potrivit acesteia, din cursul acestei nopți vântul se va intensifica treptat în sudul regiunii și la munte şi se vor înregistra viteze la rafală de 45…55 kilometri la oră.

Până în dimineața zilei de duminică, local, va ninge slab cantitativ şi se va forma ghețuș.

În intervalul menționat, vremea se va răci, astfel că duminică temperaturile maxime vor fi preponderent negative, iar nopțile de la începutul săptămânii viitoare vor fi geroase, îndeosebi în cea mai mare parte a regiunii.

 

(Serviciul Regional de Prognoză a Vremii din Bacău/ FOTO observator.tv)


Serviciul Regional de Prognoză a Vremii din Bacău a emis o nouă informare meteorologică de ninsori şi vânt puternic valabilă pentru toate judeţele din Moldova. 

Potrivit acesteia, din dimineața zilei de duminică (3 decembrie) aria precipitațiilor se va extinde treptat și va cuprinde cea mai mare parte a Moldovei.

În nordul Moldovei și local la munte vor fi precipitații mai ales sub formă de lapoviță și ninsoare, se va depune strat nou de zăpadă, mai consistent îndeosebi în nordul Carpaților Orientali.

Izolat se va semnala polei.

Cu precădere pe parcursul zilei de duminică (3 decembrie), vântul va avea intensificări temporare în zona montană, mai ales pe creste vor fi rafale de peste 60…70 km/h, viscolind și spulberând zăpada.

 

NOTĂ: Pe parcursul nopții de duminică spre luni (3/4 decembrie), precum și în timpul zilei de luni (4 decembrie), local și temporar, vor fi intensificări ale vântului la munte, unde rafalele vor depăși 60…70 km/h, iar pe creste 80…90 km/h, spulberând zăpada. (Radio Iaşi/ FOTO hotweek.ro)


Serviciul Regional de Prognoză a Vremii din Bacău a emis o informare meteo de ninsori, vânt şi precipitaţii mixte valabilă pentru toate judeţele Moldovei.

Potrivit acesteia, de mâine dimineaţă la ora 3 şi până miercuri seară la ora 18, la munte va ninge, iar pe creste se va depune un strat mai consistent de zăpadă. Vântul va avea intensificări temporare, cu viteze în zona montană înaltă, ce vor atinge la rafală 70…80 de kilometri la oră, viscolind ninsoarea și spulberând zăpada.

Mâine, trecător, în nordul Moldovei și în Subcarpați, se vor semnala precipitații slabe mixte.

 

(Radio Iaşi/FOTO arhivă citynews.ro)


În ziua de 5 octombrie, începând cu ora 12.00, în sala I. D. Berindei a Muzeului de Istorie a Moldovei, Liceul Tehnologic Economic de Turism în parteneriat cu Complexul Muzeal Național „Moldova”, Iași, va organiza o dezbatere publică cu tema „Curtea Domnească din Iași, istorie și identitate europeană”, în cadrul proiectului Euroscola , „Curtea Domnească din Iași, între trecut și prezent”.

 


În fiecare an, la data de13 septembrie este aniversată  Ziua Pompierilor din România. Cu această ocazie, Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă „Mihail Grigore Sturdza” al judeţului Iaşi organizează o serie de manifestări dedicate aniversării a 169 de ani de la Bătălia din Dealul Spirii şi a „Zilei Pompierilor din România”, după cum urmează :

 


Ofițerul șef de schimb al agenților de poliție care l-au amendat pe medicul de la maternitatea Giulești va fi cercetat disciplinar, întrucât nu a întreprins demersuri pentru luarea măsurilor legale, respectiv nu a raportat ierarhic, nu a sesizat unitatea de Parchet competentă incidentul produs în trafic, informează IGPR.

 


La Vaslui a început distribuirea a 2.700 de noi doze de vaccin împotriva rujeolei către medicii de familie.

 

Autorităţile spun că au în evidenţă peste 4.700 de copii neimunizaţi împotriva acestei boli.

 


Oficiul Teritorial pentru Întreprinderi Mici şi Mijlocii şi Cooperaţie Iaşi (OTIMMC Iaşi), în colaborare cu Camerei de Comerţ şi Industrie Iaşi şi cu sprijinul direct al BCR, organizează o nouă sesiune de informare având ca temă Programul START-UP NATION - ROMÂNIA.

 


Pagina 3 din 5

Arhiva ReporterIS

« Mai 2024 »
Lu Ma Mie Jo Vi Sa Du
    1 2 3 4 5
6 7 8 9 10 11 12
13 14 15 16 17 18 19
20 21 22 23 24 25 26
27 28 29 30 31