Duminica, 21 10 2018
Țineți minte toate promisiunile PSD: laptele și mierea vor curge în valuri

Țineți minte toate promisiunile PSD: laptele și mierea vor curge în valuri

Programul cu care PSD și-a zdrobit adversarii în alegerile parlamentare depășește cele mai frumoase vise ale românilor. Cu o capcană: totul din 2018. Pensionarii nu vor mai plăti CASS, punctul de pensie crește cu 60%, salariile bugetarilor cresc cu 56%, impozitele pe venit și pe dividende dispar în cea mai mare parte, medicii rezidenți vor avea salariu de 1.200 de euro la debut, profesorilor le cresc salariile cu 80%, salariul minim crește accelerat, nimeni nu va mai plăti nimic și totuși bugetul va crește și deficitul va rămâne sub 3%. E cel mai mare pariu cu alegătorii pe care l-a făcut vreodată un partid din România. Citiți toate măsurile ce vor fi luate și țineți-le minte!

Programul economic al PSD , al cărui pilon principal este reprezentat de măsurile de relaxare fiscală și creșterea veniturilor, începe spectaculos cu „Eliminarea a 102 taxe”, titlu scris cu litere de-o șchioapă, pe a patra pagină a documentului. Proiectul a fost una din principalele teme de campanie ajunse la urechile alegătorilor, cu un impact major asupra opțiunii electorale.

 

Vorbim după 1 ianuarie 2018

CÂND?, scrie mare în programul PSD. „1 ianuarie 2017”, este răspunsul garantat de social-democrați. Impactul asupra PIB este 0,1%, pe care partidul îl recuperează prin „efectele de multiplicare” ale creșterii absorbției de fonduri europene și ale creșterii investițiilor.

Cheia întregului program electoral anunțat de PSD este că 80-90% din măsurile de relaxare fiscală și de creștere a salariilor au ca termen de implentare 1 ianuarie 2018, deci răgazul de 12 luni cerut de partidul lui Liviu Dragnea se joacă un pic cu răbdarea românilor.

Toate măsurile merită însă trecute în revistă și ținute minte, pentru că măcar au o calitate: sunt spectaculoase.

 

Impozite minuscule la toată lumea

Astfel, din 2018, toate salariile până în 2.000 de lei brut vor avea impozit pe venit zero. Scade de la 16%!

În plus, IT-iștii și medicii vor avea impozit pe venit zero, indiferent de valoarea salariului.

PSD mai promite că salariile de peste 2.000 de lei brut vor avea un impozit pe venit de 10%, în loc de 16%.

Se reduc, dar tot din 2018, și celelalte contribuții (CAS, CASS, Șomaj, Concedii, Risc Accidente) de la 39,25% la 35%.

Efectul acestor măsuri este că, din 2018, angajatorii vor avea costuri totale de 161 de euro, la 100 de euro plătiți angajatului, față de 175 de euro în prezent. Astfel, România va fi pe locul 6 în Uniunea Europeană, ca valoare redusă a costurilor plătite de angajatori, o urcare spectaculoasă în top de pe locul 21.

 

PSD a invitat românii să păstreze calendarul scutirilor de impozite și al creșterii salariilor. Să-l lipim pe perete atunci.

 

Cresc pensiile, dispare CASS

Alte măsuri spectaculoase se adresează pensionarilor. De la 1 ianuarie 2017, impozitul de 16% pentru pensiile brute mai mici de 2.000 de lei dispare. Va fi zero peste numai două săptămâni, conform promisiunilor PSD, iar marea majoritate a pensionarilor din România se încadrează în acest plafon. „90% dintre pensionari nu vor mai plăti niciun tip de impozit sau contribuții”, afirmă documentul PSD.

Pentru pensionarii cu pensii mai mari de 2.000 de lei brut, inclusiv parlamentarii cu pensii speciale, impozitul va scădea de la 16% la 10%, scădere aplicată însă doar sumei ce depășește 2.000 de lei.

O altă măsură cu impact mare este eliminarea contribuției de sănătate pentru toate pensiile din România. Scutirea este anunțată pentru 1 ianuarie 2017.

 

„Eu sper ca aceste promisiuni să nu fie realizate, fiind un risc major pentru economie. Nu ar fi o noutate ca PSD să nu se țină de cuvânt. Cred că vor fi uitate, impactul fiind nesustenabil.”  Lucian Dîrdală, analist politic

 

Scutiri mari pentru profesiile liberale

Relaxarea fiscală mai vine cu o veste mare și pentru profesiile liberale: veniturile anuale de până în 24.000 de lei (2.000 de lei/lună), vor avea impozit pe venit zero, față de 16% în prezent. Măsura se aplică cabinetelor individuale, PFA-urilor, DDA, medici, avocați, jurnaliști, sportivi, notari, arhitecți, taximetriști și multor altora.

Activitățile independente cu venituri anuale de peste 24.000 de lei vor avea un impozit scăzut de la 16% la 10%, aplicat doar pentru suma care depășește plafonul de 24.000 de lei.

Mai mult, va fi suficientă o singură declarație fiscală pe an, și nu trimestrială, cum e în prezent.

Atenție: toate aceste măsuri fabuloase urmează să intre în vigoare abia de la 1 ianuarie 2018.

 

 Liviu Dragnea a prezentat sute de cifre care i-au fermecat pe alegători. Urmează să le vedem în realitate

 

Alte impozite dispar

Și asta nu e totul! Contribuțiile pentru profesiile liberale se elimină cu totul, de la 10,5% (drepturi de autor) sau 26,3% (avocați, experți contabili), CAS-ul va fi zero. În plus, CASS-ul, scade de la 5,5% tot la zero. Aproape nimeni nu va mai plăti impozite. Dar nu de-acum, ci sigur de la 1 ianuarie 2018.

Cu o mențiune normală: CAS se va plăti la fondurile private de pensii, iar CASS-ul (Sănătatea) se va plăti o singură dată la nivelul salariului minim.

 

Zero peste tot: scăpăm de bir

Se reduc și impozitele pe alte venituri obținute de cetățeni: chirii, arendă, venituri agricole, cedare bunuri etc. Astfel impozitul pe venit de 16% se reduce la 10%, iar CASS, de 5,5%, dispare cu totul. Zero. Și aceste măsuri vin tot de la 1 ianuarie 2018.

Dispar și impozitele pe transferul proprietății. Adică vinzi o casă, un teren, nu mai plătești 2-3%, ca până acum, ci 0%, până în plafonul de 450.000 de lei. Rămâne un 3% doar pentru ce depășește 450.000 de lei. Aceste scutiri vor fi introduse de la 1 martie 2017, adică peste două luni și jumătate.

Dispare și impozitul agricol, care acum e de 46 lei/ha, dar nu imediat, ci după 1 ianuarie 2018. Aici intervine un amendament: cei care nu-și lucrează pământul timp de doi ani consecutiv vor plăti un impozit de 100 lei/ha.

De asemenea, impozitul pe toate autovehiculele până în 1.600 cmc, remorci, tractoare, autobuze dispare complet. Acum se plătește până la 2.000 de lei/an. Și pentru aceste scutiri trebuie să așteptați anul 2018.

 

TVA de 18% din 2018

Pentru firme vin vremuri bune: impozitul pe dividende, de 5%, dispare cu totul, va fi 0%, iar impozitul pe profit pentru centrele de cercetare-dezvoltare (parcuri tehnologice, industriale, activitățile de inovare) devine 0% de la 16%, în prezent. Dar numai de la 1 ianuarie 2018.

Impozitul pe cifra de afaceri de afaceri va fi de 1%, până în 9 angajați, față de 2% în prezent, și nu e totul: plafonul cifrei de afaceri crește de la 100.000 de euro la 500.000 de euro pe an.

TVA va scădea, de asemenea, de la 20% la 18%, tot de la 1 ianuarie 2018. România ar avea cel mai mic TVA din Uniunea Europeană, după Lituania, care are 17%.

 

 

 Bugetarii au votat masiv PSD, care le promite salarii mai mari și alte bonusuri

 

Pensia crește cu 60%

Un capitol important în programul PSD este creșterea salariului minim. Acum e 1.250 de lei, dar va fi 1.400 de lei, de la 1 martie 2017, apoi 1.510 în 2018 și va ajunge la 1.750 de lei în 2020.

Și apoi urmează bugetarii: salariile acestora vor crește cu 56% până în 2019 (20% în 2017, încă 20% în 2018 și încă 8% în 2019), majorare față de valorile anterioare.

Revin tichetele de vacanță, la valoarea unui salariu minim pe economie.

Pensionarii sunt în trepidație. Punctul de pensie crește cu 60% până în 2020, urcând de la 871,1 lei, în prezent, la 1.400 lei – la 1 iulie 2020. Pensia minimă garantată crește de la 400 de lei la 520 de lei, de la 1 martie 2017, iar din 2018 la 640 de lei.

 

Ajutoare pentru familii cu copii

Mai sunt ajutate și familiile cu copii: deducere fiscală de de 1.600 de lei/an pentru fiecare copil, la venituri lunare de 5.000 de lei/familie. Iar cei cu venituri între 5.000 și 10.000 de lei vor avea o deducere anuală de 1.200 de lei pentru fiecare copil.

Tinerii până în 26 de ani vor primi credit de 40.000 de lei, cu dobânda subvenționată de stat și cu 80% din valoare garantată tot de stat.

 

„Dacă vom guverna cu PSD, avem construcții investiționale care vor putea duce și la îndeplinirea elementelor lor. Pe mine mă interesează în primul rând să ducem la îndeplinire programele noastre, iar unul dintre acestea este PROMOLD, programul pentru Moldova.”  Varujan Vosganian, deputat ALDE de Iași

 

Scad impozitele dar bugetul crește

Toate măsurile de relaxare fiscală și de creștere a veniturilor, promise de PSD, au un impact bugetar de 89,2 miliarde de lei, adică 8,8% din PIB. E calculul făcut pentru 2020. Acești bani trebuie obținuți de undeva. PSD susține că veniturile la buget vor crește în același interval cu 98,4 miliarde de lei, deci România va ieși pe plus.

De unde va aduce PSD acești bani în plus? Explică în programul lor: fonduri europene (efect de multiplicare), Fondul Suveran de Investiții (multiplicare), investiții, creșterea veniturilor populației, creșterea gradului de colectare, venituri suplimentare de la multinaționale și din redevențe. La toate acestea, se adaugă creșterea economică naturală.

În concluzie, minusurile fiscale dau cu plus la buget. Vom deveni a 13-a economie a Europei (acum suntem a 17-a), se vor crea 850.000 de locuri de muncă, altele pe lângă cele 1 milion create din 2012, și peste 1 milion de români vor câștiga câte 1.000 de euro brut pe lună.

 

 90% din pensionari nu vor mai plăti CASS

 

Dragnea contrariază: nu mai vrea reducerea TVA

Marți, 13 decembrie, liderul PSD Liviu Dragnea i-a cerut premierului Dacian Cioloș să nu mai reducă TVA la 19%, așa cum era prognozat de la 1 ianuarie 2017. Îl va reduce PSD din 2018.
De asemenea, Dragnea a cerut să nu mai fie eliminată taxa de stâlp, care urma să intre în vigoare tot de la 1 ianuarie, fiind prevăzută în Codul Fiscal încă de pe vremea Guvernului Ponta.
Liderul PSD a spus că nu e bine să fie eliminată nici supraacciza de 7 cenți pe litrul de combustibil, că nu e sigur dacă nu cumva banii se duc tot în profitul companiilor petroliere.

Deci, cu toată relaxarea fiscală anunțată de PSD în campania electorală, Liviu Dragnea nu e de acord acum cu nicio măsură în acest sens.

Citeste si...
Nota
(0 voturi)

Leave a comment

Antibiotice

Facebook

Arhiva ReporterIS

« Octombrie 2018 »
Lu Ma Mie Jo Vi Sa Du
1 2 3 4 5 6 7
8 9 10 11 12 13 14
15 16 17 18 19 20 21
22 23 24 25 26 27 28
29 30 31        

Sondaj

Joomla forms builder by JoomlaShine
Go to top