Sambata, 16 12 2017
S-au trezit autoritățile după urgia din Vestul țării: în cel mult două luni vom primi alerte prin SMS

S-au trezit autoritățile după urgia din Vestul țării: în cel mult două luni vom primi alerte prin SMS

Furtuna năprasnică a scos la iveală o situație extrem de gravă. Nu avem niciun sistem de alertare. Informaţiile ajung la autorităţi, dar rămân de multe ori închise în birouri. Guvernanţii promit că în cel mult două luni românii vor primi alerte prin sms.

 

Conform procedurilor, furtuna a fost anunțată inițial de Centrul Regional de Metorologie Timiș. Prin fax și e-mail, informațiile au ajuns la ANM, iar de aici la IGSU, Ministerul Mediului şi Ministerul Tranporturilor. Mesajul a fost trimis, mai departe către Inspectoratele pentru Situații de Urgență din zonele vizate dar și către primăriile localităților.

 

Florinela Georgescu, meteorolog: „În mai puțin de 36 de ore au fost emise 47 de avertizări pentru fenomene severe imediate, dintre care 12 de cod portocaliu. Am avut la dispoziţie toată informaţia pe care o puteam folosi într-o astfel de situaţie”.

 

Informaţiile au rămas însă la autorităţi. Primarii spun că au primit târziu informarea meteo şi era imposibil să anunţe populaţia.

 

Nenorocirea din Vestul ţării a readus în discuţie faptul că în România nu există un sistem de alertare prin SMS a populaţiei, deşi autorităţile promit acest lucru de cinci luni. Preşedintele Klaus Iohannis a cerut Guvernului să ia măsuri în acest sens şi să explice dacă procedurile au fost respectate şi cine se face vinovat de neglijenţă sau incompetenţă.

 

Premierul promite că în câteva săptămâni românii vor fi anunţaţi prin SMS din timp despre pericolele care urmează.

 

„Sistem Alert” va fi dezvoltat și implementat de ANCOM (autoritatea de comunicații), IGSU (inspectoratul de situații de urgență), STS (serviciul telecomunicații speciale) în colaborare cu operatorii de telefonie.

 

Soluțiile tehnice vor fi stabilite în cadrul unui grup de lucru constituit din reprezentanţi și experți ai entităților menţionate, care va avea prima întâlnire luni, 18 septembrie.

 

„Sistem Alert” va funcționa prin transmiterea unor mesaje de alertă specifice transmise abonaților pe telefonul mobil, nu doar printr-un simplu SMS, după modelul celor deja existente și funcționale în alte state europene. Alertele vor fi emise în funcţie de situațiile de urgenţă apărute la nivel regional – fenomene meteo extreme, incendii majore, risc de explozii, alte calamități și situații de risc.

 

În paralel cu implementarea sistemului de alertă va fi demarată o campanie de informare publică și pregătire a populației pentru utilizarea acestui sistem.

 

În Statele Unite ale Americii, populația este anunțată din timp să se adpostească. Sistemul de tip SMS conţine informaţii despre perioada de pericol dar şi sfaturi pentru populaţie.

 

(Sursa: digi24.ro)

Citeste si...
Nota
(0 voturi)
Logheaza-te pentru a adauga un comentariu

Antibiotice

Facebook

Arhiva ReporterIS

« Decembrie 2017 »
Lu Ma Mie Jo Vi Sa Du
        1 2 3
4 5 6 7 8 9 10
11 12 13 14 15 16 17
18 19 20 21 22 23 24
25 26 27 28 29 30 31

Sondaj

Joomla forms builder by JoomlaShine
Go to top