fbpx
 
Dacian Cioloş: Bunăstarea nu vine în nici un caz prin crearea de locuri de muncă la stat

Dacian Cioloş: Bunăstarea nu vine în nici un caz prin crearea de locuri de muncă la stat


Bunăstarea nu vine în nici un caz prin crearea de locuri de muncă la stat, ci trebuie create locuri de muncă în economie, a opinat fostul premier Dacian Cioloş.
 

Economia României nu se poate dezvolta în condiţiile în care jumătate din personalul apt de muncă este angajat la stat şi nu în mediul privat, a atras atenţia sâmbătă, în cadrul unei dezbateri, fostul premier Dacian Cioloş.

 

„Ar trebui să se conştientizeze la nivelul conducerii statului şi a clasei politice că nu poţi să dezvolţi economia României atunci când jumătate din personalul apt de muncă este angajat la stat şi se creează oportunităţi de angajare la stat, nu în mediul privat. E important să conştientizăm de unde vine bunăstarea aceea despre care vorbim, pentru că asta vor să vadă politicienii, bunăstarea şi creşterea economică în buzunarele românilor. Ca să ajungă în buzunarele românilor, trebuie să vină de undeva bunăstarea asta şi ea nu vine în nici un caz prin crearea de locuri de muncă la stat, ci trebuie create locuri de muncă în economie", a explicat Cioloş, citat de Agerpres.

 

Fostul premier a remarcat faptul că anumite direcţii de dezvoltare ale ţării sunt foarte clare şi ele se pot vedea şi din ceea ce spun românii că este prioritar pentru ei - educaţia şi sănătatea.

 

„Orice Guvern care ar fi putere în România în următorii 5 - 10 ani: nu se poate fără investiţii şi în infrastructura şi în forţa de muncă, în cantitatea şi calitatea resursei umane, în educaţie şi în sănătate. Pentru că oricât ai mări salariul ca să rămână românul sau ca să-l repatriezi pe cel plecat, foarte mulţi români mi-au spus 'domnule prim-ministru, eu câştig în Spania 2.000 de euro pe lună, eu vin acasă pentru 1.000 de euro pe lună, dar dacă ştiu că pot să îmi duc copilul la şcoală la o şcoală corectă şi dacă ştiu că nu îmi moare familia în spital când am o problemă'. Ne trebuie onestitate şi cinste în modul în care facem educaţie şi sănătate", a precizat Cioloş.

 

(Sursa: Epoch Times România)


Citeste si...
Nota
(0 voturi)
Donație singulară
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: 

Donație lunara
Donează lunar pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: 

Donație singulară
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: 

Donație lunara
Donează lunar pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: 

Arhiva ReporterIS

« Aprilie 2024 »
Lu Ma Mie Jo Vi Sa Du
1 2 3 4 5 6 7
8 9 10 11 12 13 14
15 16 17 18 19 20 21
22 23 24 25 26 27 28
29 30