Comenzi cu întârziere
Însă DRDP susține în acțiunea depusă în instanță că trei comenzi ar fi fost duse la îndeplinire cu o întârziere cuprinsă între 26 și 31 de zile, iar una deloc. „În urma ordinelor transmise în derularea contractului, prestatoarea a prezentat în baza de deszăpezire Răducăneni un utilaj multifuncțional cu lamă RSP (UNIMOG) în 19 decembrie 2013 în condițiile în care ordinul de intrare a fost dat în 22 noiembrie 2013, înregistrând o întârziere de 26 de zile”, exemplifică DRDP în acțiune.
Astfel, instituția a solicitat despăgubiri de 0,1% zi din valoarea totală a contractelor.
Ion Echimov, zgribulit ca și cum ar fi venit direct de pe drumurile înzăpezite ale județului
Plăți cu întârziere
„Noi nu am afectat buna desfășurare a activității de deszăpezire. Atunci erau temperaturi de 10 grade și am întrebat telefonic dacă putem întârzia și ni s-a spus că putem. Greșeala a fost că nu am încheiat un act. Penalitățile se calculează dacă apar probleme, ori nu au fost probleme. Totul s-a încheiat la final cu proces-verbal, calitativ normal”, a explicat Ion Echimov, directorul general al SC Eky-Sam.
Mai mult, patronul firmei a precizat că și în derularea contractului au fost unele întârzieri la plată și a cerut de asemenea penalități. „Urmează ca instanța să decidă”, a spus Ion Echimov.