Duminica, 16 12 2018
Comitetul Executiv Naţional al PSD se reuneşte pentru a stabili componenţa Cabinetului Dăncilă

Comitetul Executiv Naţional al PSD se reuneşte pentru a stabili componenţa Cabinetului Dăncilă

Şedinţa Comitetului Executiv Naţional al PSD este convocată, luni, de la ora 16,00, pentru a stabili componenţa noului Executiv condus de premierul desemnat Viorica Dăncilă.

Surse politice au precizat pentru AGERPRES că structura viitorului Cabinet nu va fi modificată.

Din viitorul Guvern nu vor mai face parte unii dintre miniştrii Cabinetului Tudose, printre care Marcel Ciolacu şi Marius Nica, care şi-a anunţat deja demisia din funcţia de ministru al Fondurilor Europene.

Reprezentanţii ALDE au susţinut că îşi vor păstra portofoliile deţinute la Externe, Mediu, Energie şi Relaţia cu Parlamentul.

Parlamentul va fi convocat în sesiune extraordinară, astfel încât în data de 29 ianuarie va avea loc votul de învestitură pentru noul guvern, după cum a anunţat, miercuri, preşedintele Camerei Deputaţilor, Liviu Dragnea.

Liderul PSD afirma, săptămâna trecută, că preşedintele Klaus Iohannis a ales stabilitatea prin desemnarea Vioricăi Dăncilă în funcţia de prim-ministru.

‘Preşedintele a ales stabilitatea în ciuda presiunilor partidelor din Opoziţie şi a altora de a refuza propunerea PSD şi îi mulţumim pentru asta şi apreciem în mod deosebit. Intrarea într-o criză politică ar fi fost un lucru grav pentru România, preşedintele a vrut să evite asta. PSD va guverna, împreună cu ALDE, în baza mandatului obţinut prin votul românilor, pentru a îndeplini programul de guvernare şi pentru a împlini aşteptările românilor’, a afirmat Dragnea.

 

(Agerpres/ FOTO romanialibera.ro)

Citeste si...
Nota
(0 voturi)

Leave a comment

Antibiotice

Facebook

Arhiva ReporterIS

« Decembrie 2018 »
Lu Ma Mie Jo Vi Sa Du
          1 2
3 4 5 6 7 8 9
10 11 12 13 14 15 16
17 18 19 20 21 22 23
24 25 26 27 28 29 30
31            

Sondaj

Joomla forms builder by JoomlaShine
Go to top