fbpx
 
Luptă cu Primăria de 18 ani pentru un teren

Luptă cu Primăria de 18 ani pentru un teren


Pentru Harabagiu se găseşte teren, pentru „căţei” nu. Aşa se fac retrocedările la Iaşi. Mariana Busuioc se judecă la nesfârşit pentru a i se retroceda un teren  care i-a fost luat abuziv înainte de 1989. Primăria spune că nu-l poate da pentru că pe el sunt lucrări de utilitate publică, adică un parc de joacă. Disperată, pentru a avea succes, femeia se gândeşte să apeleze la dezvoltatorii imobiliari afiliaţi Primăriei.

 

O ieşeancă se chinuie de mai bine de 18 ani să obţină un teren de 450 metri pătraţi în Iaşi, suprafaţă pentru care familia ei are drept de proprietate încă din 1926. După un şir întreg de procese şi mii de euro cheltuiţi cu avocaţi, Mariana Busuioc, prin intermediul fiicei sale, Ioana Lăzăroaia, aşteaptă şi în ziua de astăzi ca Primăria Iaşi să o pună în posesie cu terenul pe care îl deţine în strada Corabiei nr.1.

Comunişti „de treabă“

Femeia susţine că familiei sale comuniştii le-au dat posibilitatea să aleagă în ce bloc vor să se mute. „În ’83, casa bunicii a fost dărâmată, iar familiei mele i s-a oferit posibilitatea de a alege în ce bloc vrea să se mute. Comuniştii de atunci măcar le-au dat posibilitatea să aleagă, pe când «comuniştii» de acum nu ne dau nicio şansă! Mi-aduc aminte că, atunci, multe rude de-ale mele, care aveau case lângă noi, s-au mutat în aceaşi bloc, în Nicolina. Familia mea a primit un apartament cu trei camere în schimbul casei, dar pentru teren nu am primit absolut nimic“, povesteşte Ioana Lăzăroaia.

Apartament în schimbul casei

Calvarul obţinerii terenului a început pentru familia Ioanei Lăzăroia în 1999, când s-au adresat unui executor judecătoresc pentru a fi pusă în proprietate.

„Am fost trimişi pe la toate instituţiile din Iaşi pentru a strânge hârtii să demonstrăm că nu am fost despăgubiţi pentru terenul luat de comunişti în baza Decretului 83/1949“, adaugă femeia.

În 2003, primarul Constantin Simirad a vrut să concesioneze terenul, însă reacţia familiei l-a determinat să renunţe. „Unchiul meu şi nişte vecini au făcut scandal şi l-au fugărit pe cel care dorea să concesioneze. Pe urmă, Simirad a renunţat să-l mai concesioneze“, zice Lăzăroaia.

Pe terenul din Nicolina care a aparţinut familiei Busuioc se află acum un parc de joacă

 

Parc de joacă pe teren

În 2004, în timp ce familia femeii se afla în proces cu Primăria Iaşi pentru recuperarea terenului, în campania electorală, firma Coca Cola a făcut un parc de joacă pe acel teren. „Mi-aduc aminte că a fost pus un afiş pe care scria «investiţie de 8 milioane de lei» a firmei Coca Cola. Nu erau banii investiţi de Primăria Iaşi, ci de firmă. Atunci, jurista Primăriei i-a spus mamei mele că de ce are nevoie de acel teren, nu vede că este făcut un parc de joacă acolo. Am fost luaţi la întrebări pentru un drept al nostru“, menţionează Lăzăroaia, care adaugă că, ulterior, terenul a fost trecut de către Primărie în domeniul public.

Terenul sau banii

Deşi avea dreptatea de partea ei, Ioana Lăzăroaia a pierdut toate procesele.

În 2013, după ce Guvernul Ponta a dat legea 165, privind acordarea de despăgubiri în cazuri similare, a încercat din nou să obţină terenul. „În cazul nostru exista terenul în fizic şi, potrivit legii, nu mai trebuia să aşteptăm despăgubirea de la Fondul Proprietatea, ci trebuia să vorbim la Primărie. Au fost vecini care s-au adresat Fondului Proprietatea şi au primit pentru terenuri de 700 metri pătraţi aproximativ 2 miliarde de lei vechi. Noi am intentat un nou proces şi Curtea de Apel Iaşi a hotărât să primim terenul în fizic sau, dacă nu este posibil acest lucru, contravaloarea în bani. Am fost la Primărie şi la Juridic ni s-a spus foarte clar că nu o să vedem înapoi acel teren şi că ar fi mai bine să depunem actele pentru a obţine banii. Terenul nostru era evaluat la 26 euro/mp, în condiţiile în care în acea zonă terenul valorează cel puţin 150 de euro metrul pătrat. Am cerut o hârtie scrisă prin care mi se spune că trebuie să solicit bani, dar cei de la Juridic au refuzat să facă acest lucru“, menţionează femeia.

 

„Poate vorbind cu unii dintre dezvoltatorii imobiliari apropiaţi primarului reuşesc şi eu să obţin terenul. Văd că altfel nu am nicio şansă!”

Ioana Lăzăroaia, fiica Marianei Busuioc

 

Harabagiu: „Daţi-ne în judecată şi primiţi terenul“

Anul trecut, Ioana Lăzăroia a mers în audienţă la viceprimarul Gabriel Harabagiu, care i-a spus că trebuie să dea din nou în judecată Primăria şi că va primi cu siguranţă acel teren. În aceste condiţii, Ioana Lăzăroia s-a adresat din nou instanţei.

Mai mult, a înaintat o nouă solicitare Primăriei pentru retrocedarea terenului.

„În iunie 2017, am primit o hârtie din partea Primăriei prin care mi se comunica faptul că solicitarea mea va fi analizată în cadrul comisiei de Aplicare a Legii 10/2001. După numai o săptămână, am primit o nouă hârtie“, menţionează Lăzăroaia. „Se respinge cererea de restituire în natură a imobilului situat în Iaşi, str. Corabiei nr. 1, formulată de d-na Busuioc Mariana (...) motivat de faptul că terenul este afectat de detalii de sistematizare, respectiv loc de joacă pentru copiii, parcare amenajată şi căi de acces”, se arată în răspunsul semnat de primarul Mihai Chirica.

În prezent, femeia are un nou proces cu municipalitatea, următorul termen fiind stabilit pentru luna aprilie. Instanţa i-a încuviinţat proba interogatoriului şi cea cu martori, însă nu şi expertiza topografică.

Pentru alţii se poate

Femeia susţine că după ce a primit această hârtie, Primăria a dat nişte terenuri unor persoane din Iaşi – inclusiv familiei viceprimarului Gabriel Harabagiu care a intrat în posesia a 1,5 hectare în Moara de Vânt - fapt ce demonstrează că în cazul ei a fost vorba de rea voinţă, fapt pentru care s-a adresat din nou instanţei. „Motivaţia a fost că n-au pământ. Adică, în tot Iaşul nu s-a găsit o bucată de teren de 450 mp, iar alţii au primit mii de metri pătraţi pentru a construi blocuri”, afirmă Ioana Lăzăroaia, care adaugă, mai în glumă, mai în serios, că ia în calcul varianta de a se adresa unuia dintre rechinii imobiliari din apropierea primarului pentru a ridica un bloc pe acel teren: „Poate vorbind cu unii dintre dezvoltatorii imobiliari apropiaţi primarului reuşesc şi eu să obţin terenul. Văd că altfel nu am nicio şansă!“


Citeste si...
Nota
(0 voturi)
Donație singulară
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: 

Donație lunara
Donează lunar pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: 

Donație singulară
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: 

Donație lunara
Donează lunar pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: