fbpx
 
Sălbăticie la Lungani: om bătut măr, Poliția pe-o mână cu agresorii

Sălbăticie la Lungani: om bătut măr, Poliția pe-o mână cu agresorii


E al nu știm câtelea sat fără legi. Șeful de post i-a lăsat liberi pe autorii unei fapte abominabile. Un bărbat în vârstă de 45 de ani, din Iaşi, a fost aproape de moarte după ce, la jumătatea lui iulie, a fost bătut cu sălbăticie de mai mulţi tineri. Bărbatul acuză faptul că, deşi oamenii din sat sunt terorizaţi de câţiva ani de un grup de tineri, Poliţia nu face nimic pentru a-i opri.

Venit de patru zile de la muncă, din Italia, Gheorghe Andriescu a mers duminică, 15 iulie, împreună cu familia, să facă un grătar la casa pe care o deţin în satul Goeşti, din comuna Lungani. Casa familiei Andriescu este situată în apropierea barului din sat şi, în jurul orei 20.00, în zonă s-a iscat un scandal între mai mulţi tineri. Auzind gălăgie, bărbatul a venit la gard să vadă ce se întâmplă.

„Doi băieţi îl fugăreau şi aruncau cu pietre după un altul, Ion Bornea, care striga, «Săriţi, mă omoară!» Am ieşit la gard şi am strigat la ei. Când agresorii m-au văzut, au luat-o la fugă şi l-au lăsat în pace pe băiat să meargă acasă“, spune bărbatul.

Totul a fost premeditat

După aproximativ jumătate de oră de la acest incident, bărbatul a fost strigat la gard de Gheorghiţă Păduraru. „Când am ieşit din curte, l-am văzut pe Ion Buzuleac, tatăl băiatului care mă strigase, care stătea aproape de gardul meu. Iniţial, am crezut că i s-a făcut rău şi are nevoie de ajutor. Când m-am apropiat, au mai apărut încă vreo şase tineri. Unul dintre aceşti tineri mi-a aruncat cu o piatră care m-a lovit sub ochiul stâng. Atunci mi-am dat seama că ei plănuiseră totul“, îşi aminteşte bărbatul.

 

Astfel a ajuns Gheorghe Andriescu după ce a fost stâlcit în bătaie

 

Bătut cu bestialitate

După ce a fost lovit cu piatra, bărbatul a căzut, moment în care agresorii au tăbărât pe el cu pumnii şi picioarele. „Dacă nu m-ar fi lovit cu acea piatră, nu aş fi căzut. Eu sunt destul de solid şi era greu să mă dea jos nişte tineri. Au dat în mine minute bune, până au intervenit nişte femei care au început să ţipe. Între timp, fiul meu mai mare, în vârstă de 17 ani, a sunat la 112. Când au auzit că vine Poliţia, au fugit“, zice Gheorghe Andriescu.

În urma atacului, bărbatul s-a ales cu mai multe traumatisme şi vânătăi la nivelul capului şi al feţei, traumatism cranio-cerebral cu pierderea cunoştinţei, traumatism cranio-facial, fractură piramidă nazală, multiple vânătăi, precum şi o plagă contuză frontală.

Dus la două spitale

După ce au venit Poliţia şi Salvarea, bărbatul a fost dus mai întâi la Spitalul de Neurochirurgie, după care la Unitatea de Primiri Urgenţe de la Spitalul „Sf. Spiridon“. Deşi a primit 8-9 zile de spitalizare, cei de la spital i-au spus bărbatului că nu au loc să-l interneze şi că mai bine ar fi să meargă acasă.

„De-abia după o săptămână am început să pot mesteca. Am în continuare dureri foarte mari de cap. Am fost şi mi-am făcut mai multe analize pentru că, în momentul în care încerc să scriu ceva, am ameţeli şi mă doare foarte tare capul“, adaugă Andriescu.

Din cauza acestui incident, bărbatul nu a mai putut pleca înapoi la muncă în Italia. „Eu de luni (23 iulie n.r.) trebuia să fiu înapoi la muncă, dar nu am avut cum pleca. Nici nu ştiu cum pot eu conduce până în Italia în condiţiile acestea. Nu mai spun că risc să pierd nişte bani din această cauză“, mai spune bărbatul.

 

Gheorghiţă Păduraru şi tatăl său, Ion Buzuleac, doi dintre agresori

 

Dosar penal cu autori cunoscuţi

Purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Iaşi, Anca Văjiac, susţine că în cauză s-a deschis dosar penal şi se fac cercetări. „Colegii de la secţia de Poliţie Lungani au deschis dosar penal pentru infracţiunea de violenţe sau alte violenţe încă din data de 15 iulie. Conflictul a fost unul spontan. În caz se continuă cercetările pentru stabilirea situaţiei de fapt“, spune Anca Vîjiac.

Bărbatul susţine că a fost sâmbătă la Poliţie unde a dat declaraţie. „Eu nu locuiesc în sat, dar pe o parte dintre cei care m-au atacat i-am recunoscut. Pe lângă Gheorghiţă Păduraru şi Ion Buzuleac, au mai fost Ionuţ Pristanda, cel care m-a lovit cu piatra. Au mai fost doi fraţi Lazăr, la care nu le ştiu prenumele şi Andrei Mihăilă. Am depus plângere la Poliţie, dar nu ştiu sincer dacă va plăti cineva pentru ce am păţit eu. Copilul cel mic, în vârstă de 11 ani, are coşmaruri noaptea. A fost extrem de afectat“, menţionează bărbatul.

Întreg satul este terorizat

Atacul asupra lui Gheorghe Andriescu nu este singura faptă comisă de acest grup de tineri. „Suntem pur şi simplu terorizaţi de aceşti golani. Numai în ultimele săptămâni au vandalizat două magazine. Au înjunghiat o persoană. Altei persoane i-au dat cu o sticlă în cap. Lumea este pur şi simplu îngrozită şi nimeni nu vrea să depună plângere împotriva lui“, spune, sub protecţia anonimatului, o femeie din sat.

Persoana care a fost înjunghiată este un văr de-al lui Gheorghe Andriescu. „Îi este frică să depună plângere împotriva lor. Mă gândesc dacă nu cumva pe mine m-au atacat pentru că sunt văr cu Dan“, zice bărbatul bătut.

 

Comuna Lungani este printre cele mai sărace din judeţ

 

Casa spartă şi recolta furată

În condiţiile în care de mai mulţi ani lucrează în străinătate, iar soţia şi copii locuiesc în Iaşi, casa bărbatului a fost spartă în 2009 şi i s-au furat mai multe bunuri, iar în urmă cu doi ani s-a trezit că i s-a furat lucerna din curte. „De fiecare dată am făcut plângere la Poliţie, dar nu s-a întâmplat nimic. Chiar dacă am dat declaraţii, am dus probe, chiar am dus filmări, nu s-a întâmplat nimic. Procurorul a disjuns cazul şi am fost nevoit să mă judec în civil. Fiind plecat la muncă în Italia, nu am putut veni la termene şi nu s-a mai întâmplat nimic“, mai zice Gheorghe Andriescu.


Citeste si...
Nota
(0 voturi)
Donație singulară
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: 

Donație lunara
Donează lunar pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: 

Donație singulară
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: 

Donație lunara
Donează lunar pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: 

Arhiva ReporterIS

« Aprilie 2024 »
Lu Ma Mie Jo Vi Sa Du
1 2 3 4 5 6 7
8 9 10 11 12 13 14
15 16 17 18 19 20 21
22 23 24 25 26 27 28
29 30