Forţele speciale britanice se alătură trupelor americane în Orientul Mijlociu

Forţele speciale britanice se alătură trupelor americane în Orientul Mijlociu

Un grup de luptă naval, condus de portavionul USS Abraham Lincoln, a fost trimis de Statele Unite în Orientul Mijlociu pentru a combate ceea ce a declarat că sunt ameninţări amplificate venite din partea Iranului. De asemenea, SUA a mai trimis în zonă şi câteva bombardiere B-52 şi o baterie de rachete Patriot.

De asemenea, forţele speciale britanice au ajuns în regiune în cadrul unei misiuni secrete ce urmăreşte să respingă posibile atacuri iraniene asupra navelor comerciale, potrivit publicaţiei The Sun.

Aparent, membri ai Serviciului Special Maritim (SBS) din cadrul Marinei Regale s-au alăturat unor petroliere înregistrate în Marea Britanie ce se îndreaptă spre Golful Persic, urmând ca ulterior să se ocupe de monitorizarea activităţii militare iraniene în apropierea Insulei Qesham, unde sunt găzduite ambarcaţiunile de luptă ale Marinei ţării, potrivit sursei citate.

Potrivit unor rapoarte, de îndată ce cele două echipaje SBS vor trece prin Strâmtoarea Ormuz, elicoptere Merlin ale Marinei Regale care operează din Oman îi vor ridica pe soldaţii britanici de pe petroliere.

Ministerul Apărării al Marii Britanii a refuzat să răspundă la întrebări când a fost contactat de mass media, un purtător de cuvânt precizând că ei nu comentează niciodată despre forţele speciale.

Publicaţia The Washington Post a citat un oficial de rang înalt al administraţiei de la Casa Albă afirmând că preşedintele Donald Trump este tot mai frustrat de ceea ce consideră a fi o planificare specifică vremurilor de război adoptată de consilierii săi mai “agresivi”.

Consilierul Casei Albe pentru securitate naţională John Bolton a susţinut de mult timp o schimbare a regimului din Iran.

Publicaţia a mai citat câţiva oficiali precizând că Trump preferă o abordare diplomatică pentru soluţionarea tensiunilor tot mai mari din Orientul Mijlociu şi doreşte să discute direct cu liderii Iranului.

De asemenea, dacă în urmă cu câteva zile Trump a declarat că nu doreşte un război cu Iranul, el a susţinut că SUA este pregătită să răspundă la orice acţiune militară împotriva forţelor americane şi chiar a avertizat într-un mesaj postat duminică pe Twitter: “Dacă Iranul vrea să lupte, atunci va avea loc distrugerea oficială a acestuia. Niciodată să nu mai ameninţaţi Statele Unite!”

Într-un interviu acordat duminică pentru Fox News, Trump a declarat că singura sferă unde doreşte “să invadeze” Teheranul este de fapt economia, minimizând temerile unui conflict militar cu iranienii. El a reiterat că nu urmăreşte un război şi singurul lucrul pe care îl doreşte este acela de a nu permite Iranului să obţină arme nucleare.

Ministrul iranian de Externe, Mohammad Javad Zarif, a afirmat că el nu crede că un război va izbucni în regiune pe fondul temerilor amplificării tensiunilor cu SUA.

Discutând cu agenţia de ştiri IRNA la sfârşitul unei vizite în China, Zarif a afirmat sâmbăta trecută că Teheranul nu doreşte un război şi că nicio ţară nu are „ideea sau iluzia că poate confrunta Iranul”.

În urmă cu aproximativ două săptămâni s-a împlinit un an de către preşedintele american Donald Trump a anunţat că SUA se retrage din acordul nuclear încheiat între marile puteri şi Iran în 2015 (JCPOA), acuzând că acesta este plin de breşe deoarece nu acoperă dezvoltarea şi testarea de rachete balistice iraniene şi susţinerea de către Iran a unor grupuri extremiste în Orientul Mijlociu. Retragerea a fost urmată de reimpunerea unor sancţiuni economice dure.

De asemenea, în urmă cu câteva zile, SUA a declarat că va impune noi sancţiuni împotriva Iranului vizând sectoarele fierului, oţelului, aluminiului şi cuprului, despre care Casa Albă a declarat că sunt “cea mai mare sursă de venituri din export a Teheranului care nu are legătură cu sectorul petrolier”, potrivit Financial Times. În plus, Washingtonul a mai declarat că doreşte să reducă la zero exporturile de petrol iranian pentru a bloca principala sursă de venit a regimului de la Teheran.

 

Sursa: Epoch Times


Citeste si...
Nota
(0 voturi)

Antibiotice

Facebook

Arhiva ReporterIS

« Iulie 2019 »
Lu Ma Mie Jo Vi Sa Du
1 2 3 4 5 6 7
8 9 10 11 12 13 14
15 16 17 18 19 20 21
22 23 24 25 26 27 28
29 30 31        

Sondaj

Joomla forms builder by JoomlaShine
Go to top