Utilizatorii s-au plâns că a fost dificil sau nu au putut să se logheze pe o serie de site-uri, care se bazează pe serviciile cloud ale Google pentru a-şi alimenta funcţiile centrale.
Împreună, site-urile reprezintă o porţiune semnificativă a Internetului. Doar pe YouTube, utilizatorii vizualizează zilnic peste un miliard de ore de materiale video.
Ulterior, Google a susţinut că a localizat eroarea şi că a reparat-o.
„Ne confruntăm cu aglomerarea reţelelor în estul SUA, ceea ce afectează multiple servicii din Google Cloud, G Suit şi YouTube”, potrivit unui anunţ publicat pe pagina de web a Google. „Utilizatorii ar putea observa o mişcare lentă [a site-urilor] sau erori intermitente”.
Deşi website-ul de monitorizare Downdetector a sugerat că problemele de la Google s-au concentrat în special pe coasta de est a Statelor Unite, probleme similare au fost raportate în întreaga lume.
Deşi poate nu este evident pentru mulţi utilizatori ai aplicaţiilor şi serviciilor afectate, o mare parte din infrastructura de bază a web-ului este furnizată de doar câteva companii. Acest lucru înseamnă că problemele care apar la una dintre acele companii – precum Google sau Amazon – pot foarte rapid să creeze probleme în întregul Internet, blocând site-uri care par să fie complet separate de cele care sunt afectate de respectivele probleme.
În 2017, de exemplu, o mare parte a Internetului nu au mai funcţionat din cauza unei probleme la Amazon Web Services, care a provocat în schimb probleme la Quora, Trello şi câtorva dintre cele mai mari site-uri de ştiri din lume. Ulterior, s-a descoperit că problema a constat într-o mică eroare în codul companiei, care a făcut ca infrastructura de bază să cedeze şi website-urile să nu mai funcţioneze.
În mod similar, în 2016, un atac cibernetic major a focalizat Dyn, care furnizează de asemenea o parte din infrastructura care împiedică prăbuşirea unor site-uri diverse. Atacul a provocat blocarea unor website-uri precum Spotify, Reddit şi Twitter.
Sursa: Epoch Times