Luni, 20 08 2018
ReporterIS - Stiinta
Vineri, 09 Februarie 2018 20:13

Primarul Mihai Chirica a fost exclus din PSD

Biroul Permanent Județean al PSD Iași a votat astăzi pentru excluderea din partid a primarului Mihai Chirica şi a altor doi membri ai formaţiunii politice.

Decizia confirmă propunerea Comisiei de Etică a social democraţilor care a dispus sancţionarea edilului ieşean precum şi a viceprimarului Gabriel Harabagiu şi a fostului deputat Sorin Iacoban.

Într-o intervenţie la Radio Iaşi, liderul filialei judeţene a PSD, Maricel Popa, a afirmat că săptămâna viitoare, Comitetul Executiv Județean ar urma să ia doar act de hotărârea Biroului Permanent Județean Iași.

Încă de la începutul anului trecut, primarul Iaşului şi-a exprimat în spaţiul public o serie de opinii critice faţă de conducerea PSD pe subiecte precum Ordonanţa de Urgenţă 13, legile justiției sau modul în care au fost îndepărtate guvernele conduse de Sorin Grindeanu sau Mihai Tudose.

(Radio Iaşi/ FOTO romanialibera.ro)

Published in Administratie Locala

Un microbuz de pasageri, care efectua curse regulate între municipiul Botoşani şi oraşul Săveni, s-a răsturnat, astăzi după-amiază, pe drumul naţional DN 29, la ieşirea din localitatea Ungureni, în urma incidentului fiind transportat la spital un copil de 15 ani.

Potrivit şefului Serviciului Poliţiei Rutiere Botoşani, comisarul şef Teodor Orhei, accidentul s-a produs într-o zonă acoperită cu zăpadă viscolită, din cauza faptului că şoferul mijlocului de transport a mers prea aproape de marginea drumului.

În momentul producerii accidentului, în microbuz se aflau nouă persoane, una dintre acestea, un copil de 15 ani, fiind rănită.

Victima a fost transportată cu ambulanţa la Spitalul Judeţean de Urgenţă Mavromati.

Şoferul este cercetat pentru vătămare corporală din culpă. (Agerpres/ FOTO stiri.botosani.ro)

Published in Moldova

Încă o persoană a decedat din cauza gripei, în prezent numărul deceselor provocate de virusul gripal ajungând la 17.

Purtătorul de cuvânt al Ministerului Sănătăţii, Oana Grigore, a declarat că, până astăzi, 17 persoane au murit din cauza virusului gripal.

Ultimul caz înregistrat este cel al unei persoane de 78 de ani, care a decedat la Spitalul „Marius Nasta” din Bucureşti.

Ministrul Sănătăţii, Sorina Pintea, spunea că, în acest moment, nu există o epidemie de gripă în România.

În acest moment nu putem spune că în România avem o epidemie de gripă, avem o circulaţie mai intensă a virusului gripal şi se încadrează în limitele stabilite de Organizaţia Mondială a Sănătăţii. (…) Avem în acest moment 16 persoane care au murit din cauza virusului gripal. Anul trecut ,în această perioadă, am avut 21 de persoane„, a precizat Pintea, într-o conferinţă de presă.

Potrivit acesteia, există focare locale de virus gripal la Iaşi şi Bucureşti. (Agerpres/ FOTO adevarul.ro)

Published in Sanatate

Două localităţi din judeţul Botoşani erau nealimentate, vineri dimineaţă, cu energie electrică, ca urmare a unor avarii apărute la reţelele electrice pe fondul condiţiilor meteo nefavorabile.

Potrivit şefului Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Botoşani, Cristian Amarandei, avariile afectează aproximativ 530 de abonaţi din localităţile Drislea şi Cătămărăşti Deal.

Tot din cauza ninsorilor abundente, mai mulţi arbori au fost rupţi, în special în municipiul Botoşani, afectând circulaţia pe mai multe străzi şi alei. Angajaţii ISU au intervenit pentru degajarea arborilor.

(Agerpres/FOTO arhivă romaniatv.net)

Published in Moldova

REPORTER DE IAŞI a realizat topul veniturilor din sportul ieşean. 17 dintre primele 20 de poziţii sunt ocupate de fotbaliştii de la echipa de primă ligă. Doar Cătălin Moroşanu se poate “bate” cu câştigurile din fotbal. O prezenţă inedită este cea a baschetbalistului Tsintsadze.

În condiţiile în care banii în sport sunt din ce în ce mai puţini, într-un Top 10 al celor mai mari venituri ai sportivilor de la cluburile ieşene, cele mai multe locuri sunt ocupate de fotbalişti de la CSM Politehnica Iaşi.

Cristea, lider în vestiar şi la salariu

Primul loc al veniturilor obţinute în Iaşi de un sportiv este ocupat de căpitanul formaţiei CSM Politehnica Iaşi, atacantul Andrei Cristea. Jucătorul are un salariu lunar de 5.000 de euro. În înţelegerea cu gruparea ieşeană, Cristea are stipulate nişte clauze potrivit cărora va mai încasa nişte mii de euro în funcţie de numărul de meciuri jucate ca titular şi în funcţie de numărul de goluri marcate.

Poziţia a doua în topul veniturilor este ocupat de luptătorul Cătălin Moroşanu, de la CS Scorpions, care are un venit anual de aproximativ 60.000 de euro, deci aproximativ 5.000 de euro lunar. „În cazul lui Cătălin, nu se poate vorbi despre salariu sau despre un venit lunar. El are câteva gale pe an, pentru care se pregăteşte. Bursele pentru aceste gale sunt negociate înainte cu promotorii“, explică antrenorul lui Cătălin, Mihai Constantin.

Bursa de meci în cazul lui Moroşanu variază între 5 şi 20.000 de dolari, iar din acei bani 30% sunt daţi antrenorului. În plus, Cătălin are contracte de sponsorizare, cel mai mare fiind cel încheiat cu „Militari Residence“, firmă deţinută de omul de afaceri Năstase Robu.

Fotbaliştii ar putea da lovitura

Podiumul în clasamentul salariilor este încheiat de mai mulţi fotbalişti de CSM Politehnica. Este vorba de mare parte dintre jucătorii aduşi în vară de firma de impresariat a lui Arcadie Zaporojanu şi care au ajuns titulari de bază în echipa lui Flavius Stoican. Este vorba despre stranierii Qaka, Platini, Pedro şi Jo, care au salarii de 4.500 de euro. Acelaşi salariu îl încasează şi portarul Kelava.

Pe poziţia a patra într-un top al salariilor se află Kizito şi fundaşii centrali, Frăsinescu şi Mihalache, ce primesc lunar un salariu de 4.000 de euro.

Jucătorii nu mai au stipulate în contract prime de joc. Se va acorda la final un bonus, pentru intrarea în play-off. În funcţie de locul ocupat la finalul sezonului regulat, vom vedea ce măsuri vom lua pentru a-i putea stimula în continuare pe jucători“, explică preşedintele clubului ieşean Adrian Ambrosie.

Bonusurile ar putea să depăşească 10.000 de euro în cazul în care echipa va termina pe un loc care permite participarea în cupele europene sau mai puţin, în funcţie de locul ocupat la final.

Un baschetbalist în top

Poziţia a cincea este deţinută de baschetbalistul georgian Giorgi Tsintsadze, adus la Iaşi pe un salariu lunar de aproximativ 3.700 de euro. „Pe Tsintsadze am reuşit să-l aducem doar prin prisma relaţiilor pe care le avem. El este căpitanul echipei naţionale a Georgiei, sportiv care în urmă cu câţiva ani avea un salariu de aproape 4 milioane de dolari la ŢSKA Moscova, echipă de Euroligă. Este aproape imposibil să poţi aduce jucători foarte buni la Iaşi pe salarii sub 5.000 de dolari“, explică managerul echipei, Gabriel Toma.

Un alt luptător în top cinci

Colegul lui Cătălin Moroşanu, Sebastian Ciobanu, este şi el prezent în topul veniturilor, acesta având o medie lunară a veniturilor de aproximativ 3.500 de euro. „La noi depindem foarte mult de starea de sănătate şi de ce faci în meciuri. Dacă iei KO sau dacă te accidentezi, pe urmă câteva luni nu mai poţi lupta. Eu anul trecut am avut patru gale mari. Banii se negociază înainte de gală“, zice Sebastian Ciobanu.

Bursa de meci variază între 3.000 de euro, pentru un meci echilibrat şi poate ajunge şi la 10.000 euro în cazul unui adversar de calibru. Ciobanu este sponsorizat de Cristin Zămosteanu, dezvoltatorul imobiliar care deţine brandul Oxygen.

Tot 3.500 de euro lunar va primi şi noua achiziţie a Politehnicii, Sadiq El Fitouri, jucător transferat în această iarnă şi care a trecut pe la cele două mari echipe din Manchester, City şi United.

Din nou, fotbal

În topul veniturilor obţinute de sportivi de la cluburile ieşene apar şi alţi fotbalişti de la CSM Politehnica Iaşi, care au salarii între 2.000 şi 3.000 euro. Astfel, Bogdan Gavrilă, jucător transferat în această iarnă, va avea un salariu de 3.000 de euro, în timp ce Cioinac sau Koşelev au 2.500 de euro, iar Sin, Bosoi sau Mihăescu, adus în această iarnă, au câte 2.000 de euro. În cazul acestora se poate adăuga la finalul sezonului bonusurile de performanţă, caz în care valoarea câştigurilor creşte.

Moroşanu câştigă bine, dar după lupte foarte dificile

Topul veniturilor sportivilor de la cluburile ieşene

1. Andrei Cristea (CSM Politehnica Iaşi - fotbalist) – 5.000 euro

2. Cătălin Moroşanu (CS Scorpions – luptător) – aproximativ 5.000 euro

3. Qaka, Luís Carlos Almada Soares „Platini“, Pedro Mendes şi Joálisson Santos Oliveira „Jo“ (CSM Politehnica Iaşi – fotbalişti) – 4.500 euro

4. Luwagga William Kizito, Cosmin Frăsinescu şi Ovidiu Mihalache (CSM Politehnica Iaşi – fotbalişti) – 4.000 euro

5. Giorgi Tsintsadze (Politehnica Iaşi – baschetbalist) – 3.700 euro

6. Sebastian Ciobanu (CS Scorpions – luptător), Sadiq El Fitouri (CSM Politehnica Iaşi – fotbalist) – 3.500 euro

7. Bogdan Gavrilă (CSM Politehnica Iaşi – fotbalist) - 3.000 de euro

8. Ionuţ Cioinac, Alexei Koşelev (CSM Politehnica Iaşi – fotbalişti)- 2.500 de euro

9. Andrei Sin, Gabriel Bosoi, Mădălin Mihăescu (CSM Politehnica Iaşi – fotbalişti) - 2.000 de euro

10. Narcis Bădic, Ionuţ Panţîru (CSM Politehnica Iaşi – fotbalişti) - 1.500 euro.

*În cazul fotbaliştilor, aceştia mai pot primi bonusuri de performanţă ce pot ajunge la 10.000 euro.

** În cazul luptătorilor, sumele au fost calculate fiind împărţite veniturile anuale. La aceste sume se adaugă sponsorizările.

Published in Slideshow HOMEPAGE

Unitatea de Asistenţă Medico-Socială Podu Iloaiei are 32 de angajaţi în schemă şi 26 în realitate, pentru maximum 40 de pacienţi. Fondul de salarii lunar estimat: 105.000 de lei brut. Abia au ajuns în subordinea Consiliului Judeţean că „şi-au împuşcat” super-salarii. În expunerea de motive care a stat la baza aprobării statului de funcţii şi a salariilor nici nu s-a amintit măcar de numărul şi de problemele pacienţilor.

Anul trecut, presa din Iaşi plângea de mila Unităţii de Asistenţă Medico-Socială de la Podu Iloaiei, pentru care Consiliul Local nu mai avea fonduri. La începutul acestui an, angajaţilor de acolo le-a pus Consiliul Judeţean (CJ) mâna în cap. Salariul de bază brut al directorului, fără sporuri, este de 13.148 de lei. Economista are 6.636 lei, un zidar şi un instalator câte 4.000 de lei, bucătăreasa la fel, în condiţiile în care cel mai bine plătit medic ar avea, dacă postul nu ar fi liber, 4.764 de lei. Instituţia abia cuplată la bugetul CJ, prin ordonanţă de urgenţă, la finalul anului trecut, are o schemă de personal cu 32 de posturi, din care sunt ocupate efectiv 26.

Un salariu uriaş

Directorul Unităţii de Asistenţă Medico Socială Podu Iloaiei este Roxana Crenguţa Anisie, medic pediatru, şi are un salariu brut de încadrare, fără sporuri de doctorat sau conducere, de 13.148 de lei. Suma netă este de 8.283 de lei. „Au avut probleme cu bugetul în trecut, Primăria Podu Iloaiei nu-şi mai permitea să-i ţină.

Se ajunsese la momentul deciziei de închidere şi a fost trecută instituţia în subordinea şi pe bugetul CJ Iaşi”, ne-a spus consilierul judeţean Romeo Vatră. Politicianul spune că a fost şocat de suma pe care a descoperit-o în hârtiile pentru statul de funcţii. „Cred că orice corporatist de nivel mare care munceşte de-i trece os prin os se uită cu drag la un asemena salariu. Iar pentru cei mai mulţi din privat este un vis frumos. La o asemenea sumă, pretenţiile faţă de un salariat sunt mari, acolo lucrurile trebuie să fie la linie”, mai spune Vatră. Este de notat şi discrepanţa între salariul directorului şi următorul salariu, care este la mai puţin de jumătate. 6.636 de lei la încadrare, brut, are economista instituţiei. „Acolo directorul a mers pe coeficienţii maximi. La fel s-a întâmplat şi la Bivolari, şi la Răducăneni”, mai spune Vatră.

Noi aşa ne-am încadrat pe grilele care ne-au fost date. Nu ne-am fixat noi salariile, au fost nişte coeficienţi şi aşa au rezultat sumele. Dar este o situaţie generală, nu este doar la noi, este la toate centrele de acest gen”, a declarat directorul Roxana Crenguţa Anisie.

Muncitori în Paradis

Doi muncitori calificaţi ai instituţiei au salarii de încadrare, fără sporuri, de aproape 4.000 de lei brut (2.600 de lei net). Unul este instalator, celălalt zidar. Magazionera are 3.500 de lei, spălătoreasa 3.000 de lei. Bucătăreasa care tocmai a demisionat avea 4.000 de lei brut pe noua schemă, tot vreo 2.600 net. Salariile acestea sunt mai mari decât ale infirmierelor – aproximativ 2.100 de lei la încadrare (salariul minim). Asistentele medicale au între 2.500 şi 3.500 de lei brut lunar (1.600 – 2.200 lei). Fondul total de salarii pentru instituţie este de 60.000 de lei lunar pentru conducere şi personal auxiliar (plătit din bugetul judeeţan) şi de 45.000 de lei pentru personalul medical (din fondul naţional unic al asigurărilor de sănătate) – 105.000 lei lunar, în total. 1,260 milioane de lei dă statul pentru toate salariile, anual. Toate aaceste sume au apărut într-un document de fundamentare ce a fost pus la dispoziţia consilierilor judeţeni, pentru şedinţa din 31 ianuarie, când a fost aprobată hotărârea care-i viza. În actele semnate de conducerea Unităţii de Asistenţă Medico-Socială nu se face nici măcar o referire la calitatea actului medical, la nevoile pacienţilor. Nici măcar nu se vorbeşte despre numărul acestora. Ar fi 40 de oameni săraci, fără venituri şi fără locuinţă, din împrejurimile oraşului, care suferă de boli cronice, unele dintre ele grave.

Unitatea din Podu Iloaiei a avut noroc de sindicat

I-a salvat Sanitas

Centrul medico-social din Podu Iloaiei are o capacitate de 40 de locuri. Sunt internaţi în prezent 38 de pacienţi, oameni cu probleme de sănătate şi cu o situaţie materială precară, singuri pe lume, cu boli cronice sau chiar imobilizaţi la pat. Situaţia Unităţii de Asistenţă Medico-Socială a ajuns să fie discutată la Ministerul Sănătăţii după ce reprezentanţii Sanitas Iaşi au aflat că activitatea va fi întreruptă din lipsa fondurilor.

Consiliul Judeţean Iaşi va asigura, din acest an, cheltuielile de personal auxiliar şi de conducere, precum şi cele pentru hrană, bunuri şi servicii necesare întreţinerii şi funcţionării unităţii medico-sociale, reparaţii, consolidări, dotări.

Cred că orice corporatist de nivel mare care munceşte de-i trece os prin os se uită cu drag la un asemena salariu. Iar pentru cei mai mulţi din privat este un vis frumos”

Romeo Vatră, consilier judeţean

Published in Anchete

Guvernul a aprobat în şedinţa de astăzi ordonanţa de urgenţă privind măsuri pentru protejarea veniturilor unor categorii de salariaţi, angajaţi din IT, cercetare-dezvoltare şi inovare, sezonieri, salariaţii cu dizabilităţi încadraţi cu handicap grav, dar şi angajaţii part-time, a anunţat Nelu Barbu, purtător de cuvânt al Executivului.

„Pe ordinea de zi a şedinţei de astăzi a Guvernului României a fost introdusă şi adoptată o ordonanţă de urgenţă privind măsuri pentru protejarea veniturilor unor categorii de salariaţi. (…) Este vorba despre angajaţi din patru domenii, patru categorii: domeniile IT, care desfăşoară activităţi de creare de programe pentru calculator, cei care lucrează în cercetare – dezvoltare, inovare, cei care desfăşoară activităţi cu caracter sezonier, precum şi salariaţii care sunt încadraţi cu handicap grav sau accentuat. Măsura se aplică pentru veniturile obţinute în anul 2018 şi asigură, este foarte important, acelaşi nivel al veniturilor din salarii şi asimilate salariilor realizate în anul 2017, astfel încât angajatorii acestora să nu fie obligaţi la un efort financiar suplimentar”, a precizat Nelu Barbu, într-o conferinţă de presă la Palatul Victoria, la finalul şedinţei de Guvern.

El a precizat că „acordarea acestei facilităţi este condiţionată (…) de majorarea venitului salarial brut cu cel puţin 20% faţă de nivelul din decembrie 2017, având în vedere transferul sarcinii fiscale a contribuţiilor sociale de la angajator la angajat”.

„Este şi o formulă de calcul pentru aceste categorii de angajaţi. Practic, prin acest act normativ statul român suportă de la bugetul de stat o parte din contribuţia de asigurări sociale de sănătate datorată de angajat, formula de calcul se aplică venitului brut al angajatului pentru a determina partea de contribuţie socială de sănătate care urmează să fie compensată de la buget. (…) Precizez că valoarea reprezentând diferenţa pozitivă dintre contribuţia de asigurări sociale de sănătate datorată şi calculată potrivit prevederilor Codului fiscal şi contribuţia de asigurări sociale de sănătate reţinută la sursă se stabileşte de angajator şi se evidenţiază distinct ca sumă dedusă în declaraţia privind obligaţiile de plată a contribuţiilor sociale, impozitului pe venit şi evidenţa nominală a persoanelor asigurate, pe scurt formularul 112. Persoanele care desfăşoară acelaşi tip de activitate, din cele patru domenii despre care v-am vorbit, cele patru categorii, dar sunt angajate în instituţii publice nu beneficiază de această scutire, întrucât salariile acestora au fost majorate de la 1 ianuarie 2018 pentru a compensa aplicarea transferului sarcinii fiscale”, a arătat Barbu.

Purtătorul de cuvânt al Executivului a menţionat că o altă prevedere a OUG „asigură conservarea venitului net pentru angajaţii care lucrează part-time, atât din sistemul public, cât şi pentru cei din sistemul privat”.

„Mai exact, începând cu ianuarie 2018, persoanelor care au contract individual de muncă cu timp parţial, deci part-time, li se vor reţine contribuţiile de asigurări sociale şi asigurări sociale de sănătate raportate la venitul brut de care beneficiază, iar diferenţa până la nivelul contribuţiilor aferente salariului minim pe economie va fi suportată în numele angajatului de instituţia bugetară angajatoare sau de către angajatorul privat – pentru că ştiţi foarte bine că existau acele discuţii privind faptul că anumite persoane nu ar fi putut să plătească acele contribuţii prevăzute pentru salariul minim brut pe economie pentru persoanele care desfăşoară activităţi în regim part-time. Sigur, prin această modificare nu se mai pune problema”, a afirmat Barbu.

El a mai spus că OUG introduce şi o altă măsură „pentru protejarea veniturilor persoanelor aflate în concediu medical şi care beneficiază de indemnizaţie de şomaj, pentru a nu le fi afectat venitul”. „Pentru aceste persoane contribuţiile de asigurări sociale vor fi calculate în raport cu venitul brut de care beneficiază persoana respectivă, adică indemnizaţia de şomaj, să spunem, şi nu în raport cu salariul mediu pe economie, cum stabilea legislaţia anterioară”, a precizat Nelu Barbu. (Agerpres/ FOTO guv.ro)

Published in Guvern

Noul ambulatoriu de la Institutul Regional de Oncologie din Iași va funcționa într-un spaţiu al fostului Spital de Urgențe Sfântul Ioan. 

Activitatea medicilor va începe de săptămâna viitoare spune managerul IRO Iași, economistul Mirela Grosu.

Imobilul a fost preluat printr-o hotărâre a Consiliului Județean și ulterior modernizat. Astfel, o parte dintre cazurile care ajung la ambulatoriu, ar putea să fie direcționate acolo pentru eficientizarea actului medical, a mai precizat Mirela Grosu.

(Radio Iaşi/ Raluca Diaconiuc/ FOTO radioiasi.ro)

Published in Administratie Locala

O expoziţie dedicată pictorului Ştefan Luchian a fost vernisată, joi, la Botoşani, cu prilejul împlinirii a 150 de ani de la naşterea acestuia.

Expoziţia ‘Ştefan Luchian- 150’ cuprinde obiecte de mobilier, un şevalet, pensoane şi o paletă de culori care au făcut parte din atelierul de lucru al marelui pictor român.

De asemenea, sunt expuse certificatul de naştere al artistului, care se află la Arhivele Naţionale din Botoşani, precum şi un flaut la care Luchian a cântat pe vremea cât era student la Conservator.

„Sunt expuse aici o serie de obiecte aflate în patrimoniul Muzeului Judeţean de Istorie Botoşani. Multe dintre ele au fost expuse, de-a lungul timpului, şi la Muzeul Naţional Cotroceni. Aş aminti şi certificatele obţinute de artist la Şcoala de arte frumoase din Bucureşti, dar şi la Şcoala de arte frumoase din Munchen”, a explicat muzeograful Sergiu Balanovici.

Expoziţia este organizată în colaborare cu Fundaţia ‘Ştefan Luchian’ Botoşani şi Serviciul Judeţean al Arhivelor Naţionale Botoşani.

Un moment muzical a fost susţinut cu această ocazie de către artiştii Lucia şi Oleg Sacaliuc.

Expoziţia va putea fi vizitată în perioada 8 februarie – 15 martie, zilnic, de marţi până duminică, între orele 9,00 şi 17,00. (Agerpres/ FOTO realitateatv.net)

Published in Educatie
Pagina 1 din 2

Facebook

Arhiva ReporterIS

« Februarie 2018 »
Lu Ma Mie Jo Vi Sa Du
      1 2 3 4
5 6 7 8 9 10 11
12 13 14 15 16 17 18
19 20 21 22 23 24 25
26 27 28        

Sondaj

Joomla forms builder by JoomlaShine
Go to top