fbpx
 
Parchetul General a anunțat marți într-un comunicat de presă că a clasat cele două dosare ale fostei șefe DNA Laura Codruța Kovesi, deschise de procuroarea Adina Florea de la Secția Specială, transmite G4Media.

Judecătorii de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie au dispus retrimiterea la Parchet a dosarului în care fostul procuror Mircea Negulescu este acuzat, alături de un fost poliţist, că a „fabricat" probe şi a obligat mai multe persoane să facă denunţuri şi declaraţii mincinoase în dosarul "Tony Blair", care îi viza pe Sebastian Ghiţă şi Victor Ponta, informează Agerpres.

Procuroarea Adina Florea de la Secția Specială a fost admisă la concursul pentru un post la inspector la Inspecția Judiciară, potrivit G4Media.

Alți candidați admiși sunt alte nume controversate precum Robert Fleckhammer sau Nicu Marius Vasile. Inspecția Judiciară a scos la concurs 12 posturi de execuție: 4 posturi de inspector judiciar la Direcția de Inspecție pentru judecători și 8 pentru Direcția de Inspecție pentru procurori.


Secția specială, moștenită de la guvernarea PSD și pe care actuala putere a promis încă de la instalare că o va desființa, a reușit să trimită în judecată, de la începutul anului și până acum, un singur dosar, în timp ce a clasat alte 736. Trăgând linie, de la înființare, în 2018, și până acum, Secția de Investigare a Infracțiunilor în Justiție (SIIJ) a făcut doar 5 rechizitorii, transmite HotNews. Proiectul de desființare a SIIJ este blocat însă în Parlament, pentru că UDMR se opune adoptării în forma actuală. 


Secţia pentru procurori a CSM a decis, marţi, în unanimitate, sesizarea Inspecţiei Judiciare în vederea efectuării de verificări cu privire la posibila săvârşire de către Adina Florea, procuror la Secţia specială, a unei abateri disciplinare, constând în exercitarea funcţiei cu rea credinţă sau gravă neglijenţă în legătură cu modul în care a dispus în anul 2019 măsura controlului judiciar faţă de Laura Codruţa Kovesi.

Senatorii juriști au dat luni raport de respingere proiectului de lege al USR USR care propune desființarea Secției Speciale de anchetare a magistraților. Raportul urmează să intre în dezbaterea plenului marți, la vot final. Reamintim că inițiativa USR a fost respinsă și de către Camera Deputaților iar Senatul este forul decizional în acest caz.

Veniturile procurorului Adina Florea s-au triplat după ce Regimul Dragnea a adus-o de la Constanța pentru a conduce Secţia Specială.

Procurorii CSM Nicolae Solomon și Florian Deac au fost citați la audieri în calitate de martor la Secția pentru anchetarea magistraților condusă de Adina Florea, au declarat pentru HotNews surse judiciare.

Adina Florea, şefa Secţiei Speciale pentru Investigarea Infracţiunilor din Justiţie (SIIJ), se confruntă cu o plângere penală depusă împotriva ei de Asociația  „Inițiativa Pentru Justiție”, reprezentată de procurorii Sorin Marian Lia și Bogdan Ciprian Pîrlog. Aceștia o acuză pe Adina Florea de abuz în serviciu pentru că a declanșat urmărirea penală împotriva comisarilor europeni Frans Timmermans și Vera Jourova, a șefei Reprezentanței CE în România, Angela Cristea, și a fostului procuror general Augustin Lazăr.

Adina Florea şi-a retras candidatura pentru şefia Secţiei de Investigare a Infracţiunilor din Justiţiei.

Pagina 1 din 3

Arhiva ReporterIS

« Aprilie 2024 »
Lu Ma Mie Jo Vi Sa Du
1 2 3 4 5 6 7
8 9 10 11 12 13 14
15 16 17 18 19 20 21
22 23 24 25 26 27 28
29 30