fbpx
 
Preşedintele Klaus Iohannis încearcă să îşi îndepărteze adversarii politici cu ajutorul unor instituţii de forţă, a opinat sâmbătă seară, la Antena 3, liderul ALDE Călin Popescu Tăriceanu.

 

„Ceea ce încearcă Klaus Iohannis este evident: să îşi îndepărteze adversarii politici. Şi eu probabil că sunt considerat, cel puţin aşa ştiu din analizele care au fost făcute la Cotroceni, că sunt considerat un adversar politic potenţial pentru domnia sa în perspectiva alegerilor din 2019. Este regretabil că în România preşedintele foloseşte astfel de metode în lupta politică", a declarat Tăriceanu, citat de Agerpres.

 

Tăriceanu susţine că, din declaraţiile făcute de Iohannis, bănuieşte că şeful statului ar avea legătură atât cu dosarul în care el este acuzat de mărturie mincinoasă şi favorizarea infractorului, cât şi cu altele.

 

„Ceea ce este foarte grav este că, pe lângă preşedinte, în acest joc sunt antrenate anumite instituţii sau şefii unor anumite instituţii şi câţiva colaboratori apropiaţi din jurul lor. România nu mai este stat de drept", a adăugat Tăriceanu.

 

(Sursa: Epoch Times România)


Șeful Senatului Călin Popescu Tăriceanu s-a prezentat vineri la ÎCCJ pentru a fi audiat în procesul în care a fost acuzat pentru săvârșirea infracțiunilor de mărturie mincinoasă și favorizarea făptuitorului. Preşedintele ALDE crede că preşedintele Klaus Iohannis ar fi conspirat cu Direcţia Naţională Anticorupţie ca să se ajungă aici.

 

Șeful Senatului Călin Popescu Tăriceanu s-a prezentat vineri la ÎCCJ pentru a fi audiat. Acesta nu a ezitat să-l acuze pe Iohannis pentru dosarul său.

 

„Spectacolul este intitulat „curățirea clasei politice". Curățirea clasei politice făcându-se în disprețul respectării drepturilor elementare ale cetățenilor în justiție. Asistăm la un proces care este fabricat, fără nici un fel de probe împotriva mea. Sunt acuzații lipsite de orice fundament și, sigur, că această reîmprospătare a clasei politice are un scop. Nu este făcută hazardat. Se dorește aducerea unor oameni, care spre deosebire de mine și de alții care au curajul opiniilor și avem curajul să apărăm interesul național, vor veni unii care să răspundă „yes, Sir". Acesta este obiectivul pe care îl are acum domnul președinte și este absolut regretabil și este evident că nu are nicio clipă în minte ceea ce înseamnă interesul național al României. Alte interese, poate!", a declarat șeful Senatului la sediul ÎCCJ.

 

Călin Popescu-Tăriceanu a fost trimis în judecată de DNA, pe 7 iulie, pentru săvârșirea infracțiunilor de mărturie mincinoasă și favorizarea făptuitorului.

 

Conform DNA, în cadrul actelor de cercetare în dosarul privind retrocedarea nelegală a unei suprafețe din Pădurea Snagov și a Fermei Băneasa, Tăriceanu a făcut, sub jurământ, la data de 15 aprilie 2016, declarații necorespunzătoare adevărului cu privire la aspecte esențiale ale cauzei asupra cărora a fost întrebat și nu a spus tot ce știe în legătură cu împrejurări esențiale, urmărind prin aceasta împiedicarea/ îngreunarea tragerii la răspundere penală a inculpaților cercetați în dosarul trimis în judecată.

 

Astfel, Tăriceanu a susținut în mod nereal că nu a avut cunoștință despre retrocedarea către Paul Philippe Al României a unor suprafețe de teren în Băneasa (fosta fermă regală) și Snagov (trunchiul de pădure Fundul Sacului), despre implicarea inculpaților Tal Silberstein, Beny Steinmetz, Moshe Agavi și a altor persoane în procedurile de retrocedare și nici despre actele de vânzare-cumpărare vizând aceste bunuri.

 

Călin Popescu-Tăriceanu este acuzat că a mai făcut declarații necorespunzătoare adevărului și nu a spus tot ce știe în legătură cu relația avută cu inculpații Tal Silberstein, Dan Cătălin Andronic și Remus Truică, cu întâlnirile și discuțiile purtate cu acesta din urmă referitor la taxele notariale privind tranzacționarea imobilelor menționate și modalitatea de dobândire și valorificare a bunurilor revendicate.

 

(Sursa: realitatea.net)


Preşedintele Klaus Iohannis suprinde prin modul de adresare către preşedintele Senatului. Astfel, şeful statului a afirmat, făcând referire la Călin Popescu Tăriceanu, că „ne-am lămurit cu acest indivd" care este împotriva Justiţiei. Declaraţia a venit după ce Tăriceanu le-a cerut parlamentarilor să nu se mai pronunţe pe cererile DNA.

 

Întrebat despre apelul făcut de Tăriceanu colegilor săi parlamentari, prin care le cere să nu se mai pronunțe asupra cererilor Direcției Naționale Anticorupție privind ridicarea imunității unor politicieni, Klaus Iohannis a precizat că „sunt cunoscute demersurile acestui individ împotriva Justiției”.

 

„Cu acest individ ne-am lămurit, are un discurs anti-justiţie şi vrea să scape de justiţie. Şi spun foarte bine individ pentru că mi-e greu să cred că un întreg partid este împotriva justiţiei. Eu cred că acest individ nu vrea să se scape doar pe el, ci şi o gaşcă de câţiva prieteni. Vom vedea cine va ajunge în Parlament în perioada următoare", a mai spus președintele Iohannis, marți, la Cernavodă, după o întrevedere cu conducerea Centralei de la Cernavodă.

 

Preşedintele Senatului, Călin Popescu Tăriceanu, a făcut, duminică, apel la parlamentari să nu se mai pronunţe asupra niciunei cereri a DNA de ridicare a imunităţii, până la finalul actualei legislaturi.

 

„Este binecunoscută poziţia mea potrivit căreia DNA nu mai slujeşte de mult Justiţia, ci, în spatele paravanului luptei necesare şi legitime cu corupţia, a devenit prea adesea un instrument folosit pentru anihilarea adversarilor politici ai celor care dirijează pe căi oculte activitatea acestei instituţii. Scenariul din campania electorală pentru alegerile locale, când DNA a scos în public cu surle şi trâmbiţe mediatice tot felul de dosare inconsistente, motiv pentru care au fost respinse de instanţe sau despre care nu s-a mai auzit nimic, dar care şi-au atins atunci scopul eliminării din cursă a unor candidaţi nedoriţi şi incomozi, se repetă acum înaintea campaniei pentru alegerile parlamentare”, susţine preşedintele Senatului, într-un ”apel către parlamentari” postat şi pe site-ul Senatului. Preşedintele CSM Mircea Aron a sesizat deja Inspecţia Judiciară în legătură cu declaraţiile lui Călin Popescu Tăriceanu.

 

(Sursa: realitatea.net)


Şeful Consiliului Superior al Magistraturii, Mircea Aron, a sesizat Inspecţia Judiciară în cazul apelului către parlamentari al preşedintelui Senatului, Călin Popescu-Tăriceanu, să refuze să se mai pronunţe pe cererile DNA până la finalul legislaturii.

 

„Având în vedere solicitarea publică conţinută în documentul intitulat 'Apel către parlamentari', publicat pe pagina oficială de internet a Senatului României, la 16 octombrie, sub semnătura preşedintelui Senatului României, Călin Popescu Tăriceanu, precum şi mesajele promovate în cadrul unor serii de apariţii mediatice recente, prin care domnia sa reia apelul 'către parlamentarii din ambele Camere să refuze a se mai pronunţa în vreun fel până la finalul legislaturii asupra cererilor venite de la DNA', preşedintele Consiliului Superior al Magistraturii, în temeiul art. 30 alin. 1 din Legea nr. 317/2004 privind CSM, a sesizat Inspecţia Judiciară în vederea efectuării cu celeritate a verificărilor necesare pentru a stabili dacă, prin afirmaţiile asumate instituţional de preşedintele Senatului României şi dezbaterea mediatică subsecventă a acestora, a fost adusă atingere independenţei justiţiei în ansamblul său", se arată într-un comunicat al CSM.

 

(Sursa: adevarul.ro)


Într-un articol publicat pe contul său de Facebook, Călin Popescu Tăriceanu face un apel către membrii Parlamentului României. Copreşedintele ALDE se adresează tuturor parlamentarilor, nu doar membrilor formaţiunii sale, şi le cere să nu mai ia în discuţie şi să nu mai exprime niciun vot asupra solicitărilor DNA. Argumentul său este că parchetul anticorupţie a devenit „un instrument pentru anihilarea adversarilor politici”. Şeful Senatul susţine că cererile DNA pot aştepta formarea viitorului Parlament.

 

Călin Popescu Tăriceanu, copreşedinte ALDE, preşedintele Senatului: „Scopul nu a fost acela de a face valuri ci acela de a atrage atenţia, la modul cel mai serios, că Parlamentul, din păcate, de bună vreme, este o ţintă de discreditare. Parlamentul, până la urmă, rămâne totuşi singura instituţie realmente democratică a statului. Nu numai în România, peste tot în democraţiile parlamentare. Acest demers de discreditare permanentă poate să fie făcut în diferite feluri, am văzut în perioada preşedintelui Băsescu. Acum, mai recent, DNA şi-a fixat ca ţintă, fără ca cineva să-i fi alocat această sarcină, anchetarea în exclusivitate, aş spune, a membrilor Parlamentului. Înainte de alegerile locale am văzut că DNA a făcut el selecţia, înainte de a o face alegătorii. Acelaşi lucru încearcă să facă şi acum. (...)Eu trag un semnal de alarmă că suntem într-o fază de derapaje grave. Suntem într-o fază în care, se pare, o instituţie intervine în jocul democratic, alterează jocul democratic şi opţiunea cetăţenilor. Şi în faţa acestei situaţii noi trebuie, într-un fel, să reacţionăm şi să atragem atenţia că nu suntem dispuşi să intrăm în acest joc. (...)

 

Eu cred că e un semnal pe care parlamentul trebuie să-l dea. Parlamentul nu poate să devină un fel de jucărie pe masa doamnei Kovesi. Eu îndemn toţi românii să deschidă ochii bine şi să vedem ca spectacolul pe care l-am avut la locale să nu se mai repete acum. Eu vreau să decidă ei, liber, pe mâinile cui încredinţează responsabilitatea conducerii României. Nu e treaba DNA acest lucru. Ca să fie clar înţeles, în nicio ţară democratică. În Rusia lui Putin, sigur că da. Procuratura poate să fie folosită ca instrument de eliminare a adversarilor politici. Nu se poate treaba asta în România. Şi lucrul acesta se cuplează cu o serie de alte atitudini şi declaraţii care îl vizează inclusiv pe preşedintele României. Nu e posibil ca preşedintele României să devină un actor politic activ. A stat doi ani de zile mut. Acum a început să vorbească. El nu poate să spună: nu vreau să pun premierul care rezultă din alegeri, am să pun eu premier pe nu ştiu cine.”

 

(Sursa: digi24.ro)


Deputat, declar portofelul pierdut! Ludovic Orban, parlamentar PNL, se plânge pe un cont de socializare că şi-a pierdut portofelul şi că a aşteptat în zadar, o săptămână, ca cineva să-i înapoieze măca actele.

 

„Nu de bani aveam nevoie, că nu sunt rău la pagubă, ci de toate actele, documentele, legitimaţiile", se plânge Orban pe Facebook.

Parlamentarul spune că a renunţat să mai spere să că o să-şi facă acte noi. „Fiţi convinşi că nu o să mă bag în faţă ca alţii", l-a „atins" Orban pe fostul său şef pe linie de partid, Călin Popescu Tăriceanu.

 

Redăm, în continuare, postarea lui Ludovic Orban, de pe pagina de Facebook:

„Mi-am pierdut portmoneul. In Bucuresti. Am asteptat o saptamana sperand ca cel care l-a gasit sa faca un minim efort de a mi-l inapoia. Nu de bani aveam nevoie, ca nu sunt rau la paguba, ci de toate actele, documentele, legitimatiile etc.

Din pacate, nici pana astazi nu s-a intamplat nimic. Si daca as fi fost un necunoscut, ar fi fost firesc ca cel care l- a gasit sa faca un minim efort sa ajunga la mine. Chiar daca ar fi vrut sa ia banii, putea dupa aceea sa gaseasca o solutie.

Am renuntat sa mai sper. O sa ma apuc sa- mi fac din nou acte. Fiti convinsi ca nu o sa ma bag in fata ca altii", a scris  Orban, pe Facebook.

 

(Sursa: realitatea.net)


Vasile Nistor, senator și președinte executiv al ALDE, i-a solicitat astăzi, în plen, șefului său de partid, Călin Popescu Tăriceanu, să-și prezinte demisia atât din funcția de președinte al Senatului, cât și din Parlament.

 

„A venit momentul să demonstrăm că nu toţi suntem la fel. Unii membri ai Camerei superioare sunt anchetaţi sau au dosare penale şi, din acest moment, consider că a venit momentul să demisioneze din funcţiile deţinute în conducerea Senatului, să renunţe la imunitatea parlamentară sau la mandatul de senator, pentru a se pune la dispoziţia justiţiei (...) Domnule Călin Popescu Tăriceanu, consider că aveţi datoria morală, faţă de România, să vă prezentaţi demisia din funcţia de preşedinte al Senatului, întrucât sunteţi anchetat pentru mărturie mincinoasă şi pentru favorizarea infractorului”, a spus Vasile Nistor, în plenul Camerei Superioare.

 

Senatorul Vasile Nistor a intrat în Parlament, în 2012, sub sigla Partidului Conservator. Anterior, el a fost senator și deputat PDL (PD). Vasile Nistor este la al șaselea mandat de parlamentar.

 

(Sursa: digi24.ro)


Şeful Senatului, Călin Popescu Tăriceanu, a comentat miercuri numirea noului ministru de Interne, Dragoş Tudorache, susţinând că acesta este „un nimeni."

 

„Pentru mine este un nimeni. Despre un nimeni, nu comentez nimic. Nu am auzit de el, nu ştiu de unde este, de unde vine. Am auzit că a lucrat pe la Bruxelles, nu este o persoană cunoscută. Nu mă surprinde numirea pentru că, din ce am citit prin presă, am înţeles că face parte din categoria talibanilor din Guvernul condus de domnul Cioloş. Având în vedere şi opţiunile politicile ale unora din membrii Cabinetului - am înţeles că Pâslaru şi am înţeles că mai este încă unul care au deja opţiuni politice - numirea de la Ministerul de Interne se înscrie în aceeaşi linie şi Guvernul aşa zis tehnocrat devine pe zi ce trece tot mai puţin tehnocrat şi tot mai mult politic", a declarat Tăriceanu, conform comunicatului de presă remis de Senat.

 

Reamintim că Dragoş Tudorache, personaj cu un CV impresionant, ia locul lui Petre Tobă, demisionat la scurt timp după ce a fost pus sub acuzare de DNA pentru săvârşirea infracţiunii de favorizare a făptuitorului, în dosarul privind faptele de corupţie de la DIPI - fostul Doi şi'un sfert.

 

De formaţie judecător, Dragoş Tudorache a profesat ca magistrat în Galaţi, în perioada 1997-2002, după care a lucrat pentru ONU şi Comisia Europeană. Anterior numirii sale în Guvern, Tudorache era şef de unitate, Coordonare şi Strategie, Direcţia Generală pentru Afaceri Interne şi Migraţie, Comisia Europeană, Bruxelles, Belgia.

 

Potrivit gândul.info, Tudorache a mai ocupat funcţia de ministru interimar al Comunicaţiilor până la numirea lui Sorin Buşe, fiind considerat „omul de încredere“ al premierului Dacian Cioloş.

 

(Sursa: Epoch Times România)


Pagina 10 din 10

Arhiva ReporterIS

« Mai 2024 »
Lu Ma Mie Jo Vi Sa Du
    1 2 3 4 5
6 7 8 9 10 11 12
13 14 15 16 17 18 19
20 21 22 23 24 25 26
27 28 29 30 31