fbpx
 
Intervenție brutală asupra arborilor de pe marginea străzilor, la Focșani. Muncitorii firmei care efectuează resistematizarea infrastructurii de transport, în cadrul  unui  proiect cu fonduri europene, au găsit ca unică soluție pentru montarea bordurilor la nivel, ciuntirea arborilor la rădăcini, pe strada 1 Decembrie.

Acțiunea de îmbunătățire a spațiilor verzi din Frumoasa a fost finalizată cu succes. Pe străzile înconjurate de copaci, particulele din gazele de eșapament ale mașinilor se reduc cu 60%

În această dimineaţă, poliţiştii din Alba efectuează 23 de percheziţii domiciliare la persoane bănuite că ar fi tăiat, fără drept, arbori din fondul forestier național, iar pentru acoperirea faptelor ar fi folosit avize de însoțire false.

Cristian P., pădurar al Ocolului Silvic Perișor din cadrul Direcției Silvice Dolj, a fost agresat sâmbătă, 10 octombrie a.c., de o persoană surprinsă în timp ce tăia ilegal arbori în cantonul silvic al cărui titular este.

Cosette Chichirău, candidata USR PLUS la Primăria Iași, vrea să extindă spațiile verzi, să planteze arbori acolo unde aceștia au fost tăiați sau sunt bolnavi, să protejeze parcurile și să amenajeze noi locuri de joacă pentru copii.

Inspectoratul de Poliție Județean Iași anunță deschiderea unui dosar penal în urma sesizării transmise de deputatul Marius Bodea, privind tăierile ilegale și transporturile de masă lemnoasă din pădurea Dobrovăț, județul Iași. Conform răspunsului primit de la IPJ Iași, în prezent se fac cercetări pentru săvârșirea infracțiunilor de „tăieri fără drept de arbori și furt de arbori”. Dosarul se află în lucru la Serviciul de Ordine Publică, la finalul cercetărilor urmând să fie înaintat la Parchetul de pe lângă Judecătoria Iași.

Comisia Europeană a cerut României în mod imperativ să oprească tăierile ilegale de păduri şi să implementeze corect regulile europene privind gestionarea arborilor tăiaţi.

Şase trenuri sunt oprite în gări după ce a fost oprită temporar circulaţia feroviară în partea de vest a ţării, pe raza Regionalei CF Timişoara, între staţiile Caransebeş şi Orşova, unde, din cauza furtunilor violente, arborii prăbuşiţi de pe versanţi au rupt linia de înaltă tensiune şi au blocat calea ferată, informează vineri Compania Naţională de Căi Ferate CFR SA.

Prima suburbie care vrea să scape de praful care vine din oraș. Mișcarea va schimba până și clima. Primăria Tomeşti va cumpăra puieţi şi va planta, în 2018, o perdea de arbori pe partea dinspre Iaşi a cartierului de blocuri din comună. Ce spune un specialist: este una dintre cele mai eficiente metode pentru protejarea unei zone. „Am ajuns la concluzia că este singura soluţie pentru a opri praful care vine din Iaşi”, susţine primarul Ştefan Timofte.

În condiţiile în care Iaşul îşi păstrează locul între primele trei oraşe poluate masiv din România, o localitate din apropiere a anunţat că va încerca să-şi protejeze populaţia cu ajutorul unei perdele de copaci. Primăria Tomeşti va întocmi un studiu în acest sens şi va planta arborii în 2018, pentru a forma o linie de apărare contra prafului care vine din Iaşi. „Ne gândim la soluţii pentru a creşte calitatea vieţii locuitorilor din Tomeşti, aceasta este una dintre ele”, explică primarul Ştefan Timofte.

Pagina 1 din 2

Arhiva ReporterIS

« Aprilie 2024 »
Lu Ma Mie Jo Vi Sa Du
1 2 3 4 5 6 7
8 9 10 11 12 13 14
15 16 17 18 19 20 21
22 23 24 25 26 27 28
29 30