fbpx
 
Agenţia Centrală americană de Informaţii (CIA) a început să finanţeze baze militare ucrainene de informaţii în Ucraina în urmă cu zece ani, după ce ”oameni mici şi verzi” au cucerit Crimeea şi apoi i-au finanţat, înarmat şi antrenat pe separatiştii proruşi din Donbas, dezvăluie într-o anchetă jurnalistică ziarul american The New York Times (NYT).

Peste 50 de autospeciale noi au intrat, miercuri, în dotarea Jandarmeriei Române, în urma unui proiect finanţat prin Banca Internaţională pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare.

Strategia de doi lei este să înființăm secții de sport finanțate de Primărie în care nu joacă tineri din Iași sau din zona Moldovei și care nici nu au performanțe

Înființarea clubului CSM Iași 2020 din bani publici a fost justificată tocmai prin sprijinirea tinerilor ieșeni pentru „a face performanță în viața sportivă”

În realitate, sunt plătiți sportivi aduși de la mii de kilometri distanță, rezultatele fiind modeste

Banii publici nu folosesc creării unor academii în care să se antreneze talente locale și care apoi să ajute echipele naționale, deși acesta era scopul declarat inițial


Universitatea de Științele Vieții „Ion Ionescu de la Brad” din Iași (USV) va avea propria centrală fotovoltaică. În acest sens, instituția de învățământ superior a depus spre finanțare la Ministerul Energiei, un proiect a cărui valoare depășește patru milioane de lei. Investiția de la USV Iași va fi utilizată în scopul producerii de energie regenerabilă prin conversia energiei solare în energie electrică pentru consumul propriu.

România nu va fi prezentă la ediţia din acest an a Eurovision, după ce Consiliul de Administraţie al SRTv nu a aprobat participarea la eveniment.

Cumpărarea unui apartament cu două camere poate fi o decizie importantă și strategică în viața ta. De la alegerea locației potrivite la aspecte legate de finanțare și de procesul de cumpărare, acest ghid îți va oferi sfaturi și recomandări pentru a te ghida în această călătorie semnificativă.

Banii pentru creșterea pensiilor cu 40% lipsesc din bugetul României pe anul viitor. PSD și PNL au făcut un buget mincinos și greșit, bazat pe estimări fanteziste conform cărora economia va crește precum Făt-Frumos iar ANAF va reuși să strângă taxe și impozite cât pentru 30 de ani.

Open Society Foundations (OSF) a lui George Soros a finanţat cu peste 15 milioane de dolari - începând din 2016 - organizaţii americane care denunţă ”ocupaţia israeliană” şi care se află la originea multor manifestaţii propalestiniene în Statele Unite de la 7 octombrie, scrie tabloidul The New York Post (NYP).

Guvernul va aproba în şedinţa de joi, printr-un proiect de lege, contractul de finanţare cu Banca Europeană de Investiţii în valoare de 600 milioane de euro pentru susţinerea proiectului Autostrăzii A7 Ploieşti - Paşcani.

Ungaria respinge planurile Comisiei Europene de a acorda mai mulţi bani Ucrainei.

Pagina 1 din 19