Marti, 21 11 2017

Gabriel Gachi

Zeci de angajați ai companiilor prezente în clădirile de birouri United Business Center din ansamblul Palas au răspuns invitației de a participa la o acțiune de împădurire. Tinerii au dedicat o zi din week-end-ul trecut unei inițiative în ton cu preocuparea lor față de protejarea mediului înconjurător și au contribuit la plantarea a 2.500 de arbori.

United Business Center Palas și Asociația Alternativa Urbană au organizat sâmbătă, 18 noiembrie 2017, acțiunea de împădurire „Un arbore plantat, o șansă pentru un viitor curat!”. Peste 70 de angajați ai companiilor din clădirile de birouri United Business Center au participat la inițiativa de a „înverzi” o zonă din satul Poieni, comuna Schitu Duca. Alături de alți 30 de voluntari de la Asociația Alternativa Urbană, tinerii au reușit să planteze 2.500 de puieți de gorun, pe o suprafață de 5.000 mp. Acțiunea de împădurire a durat aproximativ șase ore, mulțumirea participanților fiind accea că au reușit să redea viață unui areal din județul Iași. Arborii au fost puși la dispoziție de Direcția Silvică Iași, din cadrul Regiei Naționale a Pădurilor ROMSILVA.

Pentru că acțiunea „Un arbore plantat, o șansă pentru un viitor curat!” s-a bucurat de succes, United Business Center Palas va continua să organizeze astfel de inițiative, în care să mobilizeze și mai mulți voluntari dintre angajații prezenți în clădirile de birouri, care și-au anunțat deja intenția de participare.

Ansamblul Palas sprijină și susține inițiativele care au ca scop protejarea mediului înconjurător și economisirea resurselor. Compania IULIUS este preocupată în permanenţă de alinierea proiectelor sale la standardele internaţionale de sustenabilitate. În acest sens, toate clădirile de birouri United Business Center din ansamblul Palas sunt proiectate și dezvoltate să respecte cele mai performante tehnologii şi norme pentru clădiri verzi.

Înalta Curte de Casație și Justiție (ICCJ) a menținut pedeapsa avocatului ieșean Victor Axinte, care, în 22 martie a.c., a comis un accident rutier foarte grav, fiind în stare de ebrietate, eveniment în urma căruia două persoane au murit. ICCJ a respins apelurile inculpatului și a firmei de asigurări Uniqa, Victor Axinte urmând a sta după gratii 5 ani și 10 luni, conform pedepsei inițiale, stabilite de Curtea de Apel Iași, pentru ucidere din culpă. 
 
Pe 22 martie, tânărul a consumat băuturi alcoolice în Restaurantul Bucium, apoi s-a urcat la volan. „La intersecţia bulevardului Socola cu strada Bucium, datorită stării de ebrietate şi vitezei de deplasare (aproximativ 155 km/h), inculpatul Axinte Victor Ion a izbit din spate un alt autoturism ce tocmai plecase de la semafor pe aceeaşi bandă de circulaţie şi în aceeaşi direcţie, proiectându-l pe sensul opus de circu­aţie, unde a intrat în coliziune cu un auto­tu­rism echipat taxi“, susțin anchetatorii.

În urma impactului, un tânăr de 36 de ani și prietena lui de 26 de ani și-au pierdut viața. Alcoolemia stabilită în cazul avocatului Axinte a fost de 2,05 la mie în sânge.

La audieri, Victor Axinte a avut o atitudine ”parțial sinceră, recunoscând doar consumul moderat de băuturi alcoolice (5-6 pahare cu vin în amestec cu apă minerală)”, se precizează în rechizitoriul întocmit de procurorul de caz Iulian Ispir, de la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Iaşi.

Avocatul a suținut și că nu își mai amintește nimic din momentul în care se afla în restaurantul în care a petrecut alături de prietenii săi, recunoscând doar ”în mod indirect” că s-a urcat la volan. ”În cuprinsul declarației, inculpatul a susținut că nu mai știe ce s-a întâmplat, nu mai are nicio amintire, nu știe cum a ajuns la volanul autoturismului său și nu-și poate explica nici viteza autoturismului și nici producerea accidentului”, se menționează în actul de sesizare al instanței. Axinte ar fi susținut că după accident, s-a trezit în jurul ore 4.00 la Spitalul ”Sf. Spiridon”, iar prietena sa i-a spus că a ucis un om.

Atât iubita lui Axinte, cât și prietenul care a organizat petrecerea au confirmat varianta acestuia. Din bonul pus la dispoziție de reprezentanții restaurantului rezultă că la masa care s-a aflat avocatul și prietenii săi s-a consumat, în 22 martie, 250 ml țuică, 100 ml Campari, 50 ml whiskey Jim Beam, 7,5 litri de vin.

 

Înalta Curte de Casație și Justiție (ICCJ) a menținut pedeapsa avocatului ieșean Victor Axinte, care, în 22 martie a.c., a comis un accident rutier foarte grav, fiind în stare de ebrietate, eveniment în urma căruia două persoane au murit. ICCJ a respins apelurile inculpatului și a firmei de asigurări Uniqa, Victor Axinte urmând a sta după gratii 5 ani și 10 luni, conform pedepsei inițiale, stabilite de Curtea de Apel Iași, pentru ucidere din culpă. 
 
Pe 22 martie, tânărul a consumat băuturi alcoolice în Restaurantul Bucium, apoi s-a urcat la volan. „La intersecţia bulevardului Socola cu strada Bucium, datorită stării de ebrietate şi vitezei de deplasare (aproximativ 155 km/h), inculpatul Axinte Victor Ion a izbit din spate un alt autoturism ce tocmai plecase de la semafor pe aceeaşi bandă de circulaţie şi în aceeaşi direcţie, proiectându-l pe sensul opus de circu­aţie, unde a intrat în coliziune cu un auto­tu­rism echipat taxi“, susțin anchetatorii.

În urma impactului, un tânăr de 36 de ani și prietena lui de 26 de ani și-au pierdut viața. Alcoolemia stabilită în cazul avocatului Axinte a fost de 2,05 la mie în sânge.

La audieri, Victor Axinte a avut o atitudine ”parțial sinceră, recunoscând doar consumul moderat de băuturi alcoolice (5-6 pahare cu vin în amestec cu apă minerală)”, se precizează în rechizitoriul întocmit de procurorul de caz Iulian Ispir, de la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Iaşi.

Avocatul a suținut și că nu își mai amintește nimic din momentul în care se afla în restaurantul în care a petrecut alături de prietenii săi, recunoscând doar ”în mod indirect” că s-a urcat la volan. ”În cuprinsul declarației, inculpatul a susținut că nu mai știe ce s-a întâmplat, nu mai are nicio amintire, nu știe cum a ajuns la volanul autoturismului său și nu-și poate explica nici viteza autoturismului și nici producerea accidentului”, se menționează în actul de sesizare al instanței. Axinte ar fi susținut că după accident, s-a trezit în jurul ore 4.00 la Spitalul ”Sf. Spiridon”, iar prietena sa i-a spus că a ucis un om.

Atât iubita lui Axinte, cât și prietenul care a organizat petrecerea au confirmat varianta acestuia. Din bonul pus la dispoziție de reprezentanții restaurantului rezultă că la masa care s-a aflat avocatul și prietenii săi s-a consumat, în 22 martie, 250 ml țuică, 100 ml Campari, 50 ml whiskey Jim Beam, 7,5 litri de vin.

 

Liberalii ieșeni încearcă să mobilizeze masele pentru susținerea moțiunii de cenzură, programând pentru astăzi un miting în fața Prefecturii Iași. Liderul PNL Iași, Costel Alexe, spune că ieșenii au un motiv în plus pentru a ieși în stradă, tăierea de către Guvern a tuturor investițiilor importante pentru acest județ: autostrada, Șoseaua de Centură, Spitalul Regional și Secția de Arși, stadion și sală polivalentă.

Iată comunicatul integral al PNL Iași:

„Astăzi, 20 noiembrie, Iașul #IaAtitudine împotriva unui Guvern iresponsabil și distrugător! Toţi ieşenii nemultumiţi de prestaţia acestei guvernări, reprezentanţii societăţii civile şi cei ai mediului de afaceri sunt aşteptaţi începând cu ora 17:30 în fața Prefecturii Iași pentru a susține Moțiunea "PSDragnea, în campanie mumă, la putere ciumă".

Costel Alexe, preşedinte PNL Iaşi: „Nu ne mai permitem să asistăm impasibili la haosul fiscal care va lovi România! Am decis să fim prezenţi în stradă la prezentarea moţiunii de cenzură, să ne facem auziţi si totodată să determinăm fiecare parlamentar de bună credinţă să susţină acest act de responsabilitate şi maturitate politică!

Ieşenii, dincolo de motivaţia măsurilor fiscale, sunt îndreptăţiţi să iasă în stradă, să îşi ceară drepturile şi să denunţe tratamentul umilitor la care au fost supuşi în acest an de Guvernarea Dragnea-PSD. Nu au fost alocate fonduri pentru Autostrada Iaşi-Tg. Mureş sau pentru finalizarea lucrărilor la şoseaua de centură a Iaşului. Spitalul Regional şi Clinica de Arşi sunt înca proiecte pe hârtie, în timp ce stadionul şi sala polivalentă modernă sunt doar promisiuni politicianiste!

Iaşul merită mai mult decât firmiturile primite de la Guvernarea PSD!”.

Luni 20 noiembrie 2017 la ora 15. 00 are loc vernisajul expoziției de pictură și grafică "Dialog Cromatic" semnată de două Carmene: Carmen Maria Pățu și Carmen Voisei, mama și fiica. Evenimentul va fi prezentat de dl. profesor univ. dr. Constantin Tofan.

Expoziția este găzduită de Iulius Mall Iași, etaj I, corpul nou, și poate fi vizitată până pe data de 24 noiembrie 2018,  zilnic între orele 10.00 – 22.00. Intrarea liberă!

Vă așteptăm cu drag!

Prof. dr. Camelia Gavrilă, președintele Comisiei pentru învățământ, știință, tineret și sport din Camera Deputaților, a fost prezentă la sfârșitul săptămânii la întâlnirea cu Ministrul Educației Naționale, Liviu Marian POP, în cadrul vizitei pe care acesta a făcut-o la Şcoala Gimnazială Păun, din comuna Bârnova, școală construită cu fonduri asigurate de Banca Europeană de Investiții, Banca pentru Dezvoltare a Consiliului Europei și Guvernul României, prin intermediul ministerului de resort și inaugurată în luna noiembrie.

În județul Iași există în prezent 232 de unități de învățământ cu personalitate juridică, și anume 22 de grădinițe cu program prelungit, 133 de școli gimnaziale, 17 licee și colegii teoretice, 4 licee și colegii vocaționale, 36 de licee tehnologice și 6 școli profesionale care necesită investiții și corelare cu standardele europene.

„Dincolo de anvergura educațională a județului și de numeroasele proiecte și reușite consemnate statornic, încă este nevoie de investiții la categoria infrastructură educațională,  pentru că sunt școli din mediul rural care nu au standardele europene firești sau oportunitățile tehnologiilor didactice de secol XXI, menite să sprijine procesul educativ, existența unor ateliere dotate pentru o practică eficientă, laboratoare de fizică, biologie sau chimie, rețele de calculatoare și conexiunea la internet, acesta fiind doar un inventar sumar pentru ceea ce presupune o școală modernă. Desigur că semnalăm cu aceeași preocupare și importanța resursei umane, a dascălilor bine pregătiți, prezența insuficientă încă a unor consilieri de orientare în carieră, care să îndrume elevul spre un mediu profesional potrivit, spre un traseu liceal și ulterior academic, care să consilieze din perspectiva psihologică sau pedagogică drumul elevilor spre implinirea socială, personală și profesională.“, a apreciat deputatul Camelia Gavrilă.

Întâlnirea cadrelor didactice din școală cu Ministrul Educației a fost un prilej de discuții și analize, o dezbatere deschisă și colegială care a semnalat atât reușitele programului de guvernare în domeniul educației, cât și urgentele din etapele următoare. S-a reiterat faptul că județul Iași este un pilon cultural, istoric, dar mai ales educațional important al României și are nevoie de o finanțare adecvată, prin care exemplele de bună practică, precum inaugurarea de față, să poată continua, pentru a desăvârși proiectele începute și pentru a asigura o evoluție constantă în domeniul educației. Unitățile de învățământ din Județul Iași trebuie să fie integrate în proiectele finanțate de ministere, dar și în alte programe de modernizare ale Uniunii Europene, cu finanțare externă.

Prof. dr. Camelia Gavrilă afirmă faptul că „județul Iași are nevoie de investiții consistente în sectorul educațional dacă dorim să rămânem o zonă de interes atât pe plan local, un sprijin, un nucleu de formare pentru regiunea Moldovei, dar mai ales un reper de încredere față de educația românească, integrată și apreciată la nivelul Uniunii Europene.  Ne dorim ca exemplul de bune practici înregistrat de Şcoala Gimnazială Păun și de celelalte școli din comuna Bârnova să se regăsească și la alte unități de învățământ din alte comune, printr-o multiplicare a modelului și a experiențelor acumulate. Școala ieșeană reprezintă un cumul de valori și certitudini, un reper pentru sistemul educațional românesc prin rezultatele pe care le are la evaluările naționale, prin inovația și creativitatea demersurilor educaționale și în proiectele inițiate și derulate în anii anteriori, consemnând cu aceeași consecvență și performanțele academice notabile, la competițiile și concursurile naționale și internaționale ale elevilor și studenților. Acestea sunt premize ale succesului, ale seriozității și competenței profesorilor și managementului educațional ieșean care merită aprecierea, finanțarea programelor și valorizarea expertizei la nivel național.”

Consilierul județean PMP Marian Uscatu face un apel către Maricel Popa, președintele Consiliului Județean Iași, să reînființeze echipajele de prim ajutor. Solicitarea consilierului PMP vine în contextul în care în ultimele săptămâni numărul accidentelor rutiere de pe raza Județului Iași s-a înmulțit.

„Este nevoie stringentă de astfel de echipaje. Numărul accidentelor rutiere din ultimele săptămâni a crescut alarmant. Multe din aceste accidente sunt grave, implicând mai mulți răniți. Orice secundă contează, pentru că vorbim despre vieți omenești. În acest sens, în data de 5 septembrie am depus un proiect de hotărâre la Consiliul Județean privind înființarea unei asociații pentru acordarea, în teritoriu, a primului ajutor de bază și primului ajutor calificat. Din păcate, președintele Consiliului Județean refuză să pună pe ordinea de zi acest proiect. Este tot mai evident că pe Maricel Popa nu îl interesează salvarea de vieți omenești. Mi se pare că dă dovadă de rea voință și chiar sadism față de cetățenii acestui județ, fiind mai preocupat de excursiile în străinătate. Îi asigur pe ieșeni că nu mă voi opri până nu voi rezolva problema echipajelor de prim ajutor. Voi lupta în continuare pentru acest proiect pentru că fiecare viață este importantă”, a declarat Marian Uscatu.

Acesta susține că modelul este aplicat, cu succes, încă din 2005 în Județul Hunedoara. În anul 2005 în județul amintit a fost înființată Asociaţia „Salvital” prin libera exprimare a voinţei de asociere a unui număr de 11 membri fondatori - autorităţi ale administraţiei publice locale şi instituţii publice, cu scopul de a asigura asistența medicală calificată de urgență, mai ales în zonele greu accesibile de pe raza teritorială a județului. Ulterior, la statutul acestei asociaţiii au aderat şi alte autorităţi ale administraţiei publice locale, instituţii publice şi alte persoane juridice, astfel încât în prezent asociaţia are un număr de 61 membri.

„Asociaţia urmează să se finanțeze, pentru început, prin contribuţii din bugetele locale ale unităţilor administrativ-teritoriale membre. Cotizațiile ar urma să fie stabilite de Adunarea Generală a membrilor Asociației, în funcție de numărul de locuitori. Presiunea financiară care ar putea greva, la un moment dat, bugetele unităților administrativ-teritoriale în timp va putea să scadă, dat fiind faptul că legislația permite și acceptarea unor eventuale donații. În același timp, Asociația poate beneficia de redirecționarea celor 2% din impozitul pe venit, demers la care sunt convins că se vor alătura mulți locuitori ai Județului Iași”, a mai declarat Marian Uscatu.

Consilierul județean PMP Alin Aivănoaei critică dur conducerea Consiliului Județean Iași pentru nefinalizarea procedurii de desemnarea a firmelor care să se ocupe de deszăpezirea județului în sezonul de iarnă. Recent, CJ a organizat o licitație, dar la care nu s-a prezentat nimeni. Aivănoaei atrage atenția că președintele CJ, Maricel Popa, a avut la dispoziție 10 luni pentru a rezolva toate procedurile și pentru a se asigura că drumurile nu vor fi blocate de nămeți. Consilierul PMP remarcă faptul că se repetă povestea de anul trecut, când deszăpezirile au fost date în regim de urgență, prin încredințare directă, la mijlocul lunii decembrie. Alin Aivănoaei cere convocarea comitetului județean pentru situații de urgență pentru a găsi rapid soluțiile pentru a ieși din această criză. 

Iată comunicatul integral al consilierului județean PMP Alin Aivănoaei:

„<Iarna a luat prin surprindere autorităţile locale>.  Preşedintele Consiliului Judeţean (CJ) Iaşi, Maricel Popa, doreşte să nu rateze nici în acest an clasica frază cu care presa relatează modul în care autorităţile judeţene fac faţă iernii care se apropie cu paşi repezi.

Tot păstrând tradiţiile, românii spun şi că omul din greşeli învaţă. Se pare totuşi că fraza nu se aplică şi membrilor PSD, cu precădere a celor care sunt la conducerea CJ Iaşi. În prag de iarnă, actuala conducere a CJ repetă greşelile pe care le-a făcut şi anul trecut, tratând cu iresponsabilitate subiectul deszăpezirii, la fel cum s-a întâmplat şi în cazul concursului pentru funcţia de director al Direcţiei Judeţene de administrare a drumurilor şi podurilor (DJADP).

Cu o doză de consecvenţă şi de maturitate politică, astăzi, locuitorii judeţului Iaşi puteau fi asiguraţi de faptul că vor putea înfrunta iarna pregătiţi, fără pericolul de a rămâne localităţi izolate de Municipiul Iaşi şi, cel mai important, private de un acces facil la serviciile medicale.

PMP Iaşi trage un semnal de alarmă cu privire la comportamentul lipsit de responsabilitate al liderilor CJ şi îndeamnă forţele politice care asigură majoritatea în Consiliul Judeţean să dea dovadă de maturitate. Chiar dacă am atras atenţia de nenumărate ori asupra sintagmei iarna car şi vara sanie, deja noţiunea de om gospodar nu mai există la nivelul judeţului Iaşi. Au avut la dispoziţie 10 luni pentru a finaliza procedurile, dar ne trezim în pragul iernii că încă mai lansăm documentaţii pe SEAP, demonstrând o totală lipsă de responsabilitate faţă de ieşeni. Funcţia de preşedinte a CJ este o responsabilitate majoră şi nu un privilegiu, aşa cum este percepută de actualul lider al instituţiei”, a declarat liderul consilierilor judeţeni, Alin Aivanoei.

Prin urmare, PMP Iaşi solicită preşedintelui CJ să convoace o şedinţă de îndată în care, alături de comitetul judeţean pentru situaţii de urgenţă, să se identifice soluţiile optime pentru a feri populaţia de eventualele pericole care vor veni odată cu instalarea iernii.”

 

Consilierul local Răzvan Timofciuc a iniţiat un proiect de hotărâre de Consiliul Local pentru introducerea oraşului în reţeaua turistică USE-IT.

Scopul acestui proiect este acela de a creşte numărul de turişti în Iaşi, în condiţiile în care Iașul a atras, în primul semestru al acestui an (2017), 28.352 turiști străini, pe când Brașovul 65.000, Clujul și Sibiul câte 46.000, iar Timișoara 50.000 de turiști străini.

La Cluj, la Untold, au venit mai mulți turiști străini decât au venit în tot anul la Iași.

USE-IT este o reţea care include 41 de oraşe din Europa care au creat hărți turistice gratuite (Map for Young Travellers), website-uri și puncte de informare adresate turiștilor tineri, turiștilor itineranți care călătoresc cu rucsacul în spate (backpackers). Practic, prin acest demers orașul nostru ajunge să fie promovat prin hărţi turistice în 41 orașe din Europa.

Hărţile turistice, care trebuie să respecte o serie de reguli de comunicare de bază, vor fi distribuite în punctele frecventate de turiștii care călătoresc cu rucsacul în spate (hosteluri, cafenele, centre de informare turistică, parcuri etc.).

Prin acest proiect, iniţiatorii estimează că Iaşul va fi promovat în rândul a cel puţin 500.000 turişti.

Din rețeaua USE-IT mai fac parte orașe precum: Praga, Oslo, Haga, Timișoara, Utrecht, Zagreb, Verona sau Anvers.

“Prin această iniţiativă estimăm că cel puţin 500.000 de turişti străini vor lua contact cu oportunităţile turistice oferite de Iaşi. Vom ajunge cu această hartă, special concepută pentru acest proiect, în cele mai frecventate locuri de către turiştii care călătoresc cu rucsacul în spate. Aceşti turişti reprezintă o categorie aparte, iar Iaşul poate fi o destinaţie interesantă pentru ei. Vorbim mereu la modul abstract despre potenţialul turistic al Iaşului, dar acţiuni concrete sunt prea puţine pentru a valorifica acest potenţial”, a spus Răzvan Timofciuc, consilier local în Comisia de Turism din Consiliul Local şi unul dintre iniţiatorii proiectului.

Răzvan Timofciuc a mai precizat că a iniţiat acest proiect de hotărâre la propunerea administratorului Bicycle Hostel, singurul spaţiu de cazare din Iaşi dedicat turiştilor care călătoresc cu rucsacul în spate din oraş în oraş. 

Deja a fost creată  o hartă turistică de promovare a oportunităţilor turistice din Iaşi de către Asociaţia Outventure şi Content Wizards, o firmă de marketing. Această hartă respectă principiile USE-IT. Realizatorii o oferă gratuit în cadrul proiectului, cu condiţia ca Primăria să asigure resursele pentru includerea Iaşului în reţeaua USE-IT.

Rețeaua USE-IT există din 1971 și a pornit din Copenhaga, iar în 2008 a fost creată și organizația internațională USE-IT Europe. Conținutul și designul materialelor sunt create de localnici, însă există reguli de comunicare de bază care necesită a fi respectate pentru a deveni membru USE-IT.

Pentru concretizarea acestui proiect, este nevoie de un parteneriat între Asociația Outventure, care a realizat harta turistică, și Primăria Municipiului Iași pentru finanțarea cu cei 7000 euro necesari tipăririi hărţilor, distribuţiei acestora în toate oraşele partenere USE-IT şi înscrierii Iaşului în acest circuit turistic.

 

Partidul Naţional Liberal îi solicită primarului Mihai Chirica să rezilieze contractul dintre Consiliul Local al Municipiului Iaşi Iaşi şi S.C. Delta Press Investment S.R.L. din data de 01.07.2005 ce are ca obiect realizarea unui sediu de firmă şi spaţii de cazare tip pensiune pe terenul în suprafaţă de 1.351 mp situat în Iaşi, strada Sărăriei, nr. 202, proprietatea Municipiului Iaşi. Considerăm că acest lucru este o obligaţie legală şi morală. Acest contract este păgubos pentru oraş. Practic, pe baza acestui contract, Primăria vine într-o asociere cu un teren care valorează aprox. 1 mil. euro, iar cei care l-au primit ar trebui să facă o investiţie de 900.000 euro constând în construirea unei pensiuni şi a unui centru de afaceri, plătind Primăriei doar  4000 euro pe an sau 10% din profit.

Acest lucru înseamnă că Primăria şi-ar amortiza valoarea terenului în 250 ani.

“Este foarte important de precizat că primarul Chirica are toate argumentele juridice să solicite rezilierea contractului pentru că, după momentul când Primăria a eliberat cartea funciară, adică în 20.09.2009, S.C. Delta Press Investement S.R.L. trebuia să înceapă realizarea obiectivului de investiţii. Acest lucru nu s-a întâmplat timp de 8 ani. Dacă acest contract nu va fi reziliat, se va produce un prejudiciu imens la bugetul Iaşului. În contractul iniţial, terenul fusese evaluat la 75 de euro/mp, or acum valoarează peste 700 de euro/mp. Mai mult, vedem că firma care a prelaut concesiunea terenului nu respectă obiectivele declarate în contractul din 2005. În contract scrie că se vor face spaţii de cazare (pensiune) si sediu firmă. În acest moment, firma care a preluat concesiunea anunţă că face blocuri. Aşadar, avem toate elementele unei fraude masive, pe spinarea ieşenilor: un bun al oraşului înstrăinat pe nimic, un contract extrem de dezavantajos pentru Primărie şi, colac peste pupăză, nici măcar prevederile iniţiale ale contractului nu se respectă”, a spus Marius Bodea, preşedintele Organizaţiei Municipale a PNL Iaşi.

Totodată, Partidul Naţional Liberal dezavuează faptul că Primăria Municipiului Iaşi s-a asociat cu o firmă nesolvabilă, cu o cifră de afaceri mai mică decât datoriile, a cărui obiect de activitate nu este specific activităţilor HORECA, adică activităţile care fac obiectul contractului de asociere în participaţiune cu Primăria Municipiului Iaşi.

“Câte dintre firmele din Iaşi cu o cifră de afaceri de 1.2 mil. lei şi cu datorii de 2.1 mil. lei pot lua un teren al municipalităţii, în cea mai bună zonă a Iaşului, estimat la 1 mil. euro? Practic, prin acest contract, Primăria Iaşi nu a urmărit atragerea unei  persoane juridice private în scopul realizării unor obiective de interes public, ci doar a răspuns  nevoilor unui agent economic privat. Este un contract cu dedicaţie, prin care primarul Chirica înceacă să îşi cumpere un ciomag de presă pentru a-şi ponegri adversarii politici”, a spus Marius Bodea, preşesintele PNL Municipiul Iaşi.

S.C. Delta Press S.R.L. avea datorii in:

2008 - 3 326 461 lei

2007 - 3 160 982 lei

2006 - 2 531 450 lei

2005 - 2 107 239 lei

 

Partidul Naţional Liberal îi solicită primarului Chirica să rezilieze acest contract pentru că, altfel, încurajează o formă făţişă de evaziune, în condiţiile în care acţionarii S.C. Delta Press Investment S.R.L. au băgat firma în insolvenţă, cu datorii de aprox. 3 mil. lei, după ce, în prealabil, au transferat concesiunea terenului aflat în proprietatea Primăriei Municipiului Iaşi către altă firmă controlată tot de aceeaşi acţionari, Global Impex Distribution. Acest lucru s-a petrecut fără acceptul celeilalte părţi, Primăria, care ar fi avut nevoie de votul Consiliului Local.

„Faptul că Primăria face contracte oneroase cu firme care sunt băgate în insolvenţă, care prejudiciază statul, ar trebui să dea de gândit oricăuim om de bună-credinţă. În această speţă, avem malversaţiuni clare ca lumina zilei. Firma care ia aproape pe nimic un teren de la Primărie în valoare de 1 mil. euro este băgată în insolvenţă, cu datorii către stat şi alţi furnizori în valoare de 3 mil. lei, iar cesiunea terenului este transferată către altă firmă, care are fix aceiaşi administratori şi acţionari. Este un comportament mafiot şi e trist că e validat de Primăria Iaşi”, a mai spus Marius Bodea.

 Partidul Naţional Liberal respinge minciuna primarului Chirca şi a celor care au primit, pe nimic, terenul municipalităţii de pe Sărărie 2020, cum că există o hotărâre judecătoarească definitivă şi irevocabilă prin care acest contract trebuie dus la bun-sfârşit.

Aşa cum reiese din hotărârea definitivă şi irevocabilă, procesul intentat de către Primărie a fost unul de faţadă. Apărătorul Primăriei a lipsit, iar în lipsa unei susţineri nu se pot aduce argumente noi pentru rezilierea contractului. Totodată, din cuprinsul hotărârii reiese fără echivoc că acţiunea a fost introdusă prematur. A fost o acţiune superficială pentru că Primăria, la acea dată, nu îndeplinise o obligaţie din contract, şi anume introducerea în cartea funciară a terenului.

„Imediat după emiterea cărţii funciare de către Primăria Municipiului Iaşi, lucru care s-a intamplat 20.01.2009, Delta Press era obligată să înceapă construcţia. De la acel moment (cind a fost introdus terenul în cartea funciară), de la data emiterii actului, Delta Press era oligată să execute contractul. Au trecut 8 ani de zile în care partea nu şi-a făcut datoria, terenul statului rămând captiv unei înţelegeri păguboase. Primăria avea datoria an de an să introducă rezilierea contractului. Contractul respectiv putea fi reziliat  unilateral de catre cei de la Primarie in conditiile in care una dintre parti nu-si achita obligatiile  contractuale. Mihai Chirica trebuia să introducă o acțiune de anulare a contractului de asociere in participațiune, nu să continue seria de ilegalități prin aprobarea PUZ-ului în CL şi semnarea autorizaţiei de construcţiei. Terenul nu e al lui Chirica, ci al tuturor ieșenilor. Responsabilitatea liderilor este de a servi interesul ieșenilor și nu de a salva financiar un patron de presă controversat”, a declarat Marius Bodea.

Considerăm că alegerea primarului Chirica, prin finalizarea acestui contract, arată că este continuatorul efectiv al lui Gheorghe Nichita, în condiţiile în care contractele au rămas aceleasi, partenerii de afaceri au ramas aceiaşi, operele incepute sunt duse pana la sfarsit.

Oricât s-ar ascunde, primarul Chirica comite cu mâna lui un prejudiciu Iaşului dacă nu va rezilia acest contract si va trebui să răspundă pentru acest lucru. Este clar ca lumina zilei: nu poţi să îi dai unei firme un teren de 1 milion de euro si sa te alegi cu 4.000 de euro pe an, asa cum este acum contractul. Este revoltător ca cei 300.000 de ieseni să primească 4.000 de euro din această asa-zisă afacere, iar singurul patron de presă condamnat pentru şantaj, Ghiocel Asimionesei, 1 milion de euro. Pentru asa decizie exista un brat al legii”, a mai spus Marius Bodea.

Partidul Național Liberal îi solicită primarului Chirica să inițieze o hotătâre de Consiliu Local prin care deliberativul ieșean să se constituie o parte civilă în procesul pe care Primăria trebuie să îl intenteze S.C. Delta Press S.R.L. Totodată, îi solicităm primarului Chirica să utilizeze calea extraordinară de atac pentru a remedia eroarea judiciară a instanței instanței din 2011 cu privire la acest contract de concesiune.

”Pentru participanţii principali sau subiecţii procesului există posibilitatea căilor de atac extraordinare pentru a se înlătura greşelile cuprinse într-o hotărâre, greşeli care pot fi din cauza părţilor care nu au informat corect pe judecători ori nu s-au apărat în bune condiţii. Primarul Chirica, dacă servește intereselor ieșenilor, poate folosi această cale de atac pentru că firma care a primit terenul l-a cedat către altă firmă fără să notifice Primăria și fără să înregistreze transferul în Arhiva Electronică de Garanții Reale Mobiliare. Totodată, potrivit legii insolvenței 85/2006, la data care se declară procedura de insolvență de către judecătorul sindic, responsabilitarea firmei o preia administratorul judiciar. Ori în procesul Delta Press, care era în procedură de insolvență, cu Primăria nu apare administratorul judiciar, ceea ce arată că judecătorul care a analizat speța nu a fost informat asupra situației firmei. Dacă domnul primar Chirica nu va folosi calea de atac extraordinară, vom întreprinde noi toate demersurile pentru ca ieșenii să nu fie fraieriți”, a mai spus Marius Bodea, Preșdintele Biroului Politic Local al PNL Iași.

 Contract asociere

 

 

Date introducere carte funciara

 

Situatie economica Delta Press

 

Pagina 1 din 9

Facebook

Arhiva ReporterIS

« Noiembrie 2017 »
Lu Ma Mie Jo Vi Sa Du
    1 2 3 4 5
6 7 8 9 10 11 12
13 14 15 16 17 18 19
20 21 22 23 24 25 26
27 28 29 30      

Sondaj

Joomla forms builder by JoomlaShine
Go to top