fbpx
 
O australiancă a rămas însărcinată de două ori în zece zile. Cum a fost posibil

O australiancă a rămas însărcinată de două ori în zece zile. Cum a fost posibil


O femeie din Australia, căreia i s-a spus de către medici că e posibil să nu facă niciodată copii, a rămas însărcinată de două ori în zece zile. Kate Hill a născut două gemene care au fost concepute la câteva zile distanță una de cealaltă, potrivit BBC News.

 

Kate Hill făcea tratament cu hormoni pentru sindromul ovarelor polichistice, adică pentru lipsa ovulației, atunci când a rămas însărcinată.

 

În timpul tratamentului, a rămas însărcinată cu două gemene, care au fost concepute însă la momente diferite, deși ea a întreținut relații sexuale neprotejate o singură dată în acea perioadă de timp.

 

Foarte rar se întâmplă ca o femeie să rămână însărcinată în timpul unei alte sarcini. Majoritatea gemenilor se nasc deoarece femeia a eliberat două ovule în același timp, sau, mai puțin comun, un ovul deja fecundat se desparte în două.

 

Kate și Peter Hill spun că și-au dat seama cât de deosebite sunt fetele abia atunci când s-au născut. Charlotte și Olivia erau de mărimi și greutate diferită la naștere. De asemenea, dezvoltarea lor a fost diferită.

 

În mod normal, sarcina oprește ovulația, însă uneori, foarte rar, o femeie poate elibera încă un ovul după ce un altul a fost deja fecundat. Dacă și acest al doilea ovul este fecundat există șansa unei noi sarcini.

 

Doar zece cazuri de acest gen au fost identificate în toată lumea. Medicul obstretician al cuplului, Brad Armstrong, a declarat că situația era atât de inedită încât a căutat pe Google dacă s-a mai întâmplat așa ceva, deoarece nu a găsit mențiuni în literatura de specialitate.

 

(Sursa: digi24.ro)


Citeste si...
Nota
(0 voturi)
Donație singulară
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: 

Donație lunara
Donează lunar pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: 

Donație singulară
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: 

Donație lunara
Donează lunar pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: 

Arhiva ReporterIS

« Aprilie 2024 »
Lu Ma Mie Jo Vi Sa Du
1 2 3 4 5 6 7
8 9 10 11 12 13 14
15 16 17 18 19 20 21
22 23 24 25 26 27 28
29 30