Vineri, 22 06 2018
Marea actriţă Olga Tudorache va fi înmormântată astăzi, la Cimitirul Bellu din Capitală

Marea actriţă Olga Tudorache va fi înmormântată astăzi, la Cimitirul Bellu din Capitală

Actriţa Olga Tudorache va fi înmormântată sâmbătă, la ora 11:30, la Cimitirul Bellu din Capitală, anunţa Agerpres. Sicriul cu trupul neînsufleţit al artistei a fost depus vineri, între orele 10,00-14,30, în foaierul Sălii Mări a Teatrului Naţional "I.L.Caragiale" unde actori, foşti studenţi şi oameni simpli au fost şi i-au adus un ultim omagiu. Începând cu ora 15:00 a fost depus la Biserică Kretulescu.

 

Printre cei care i-au adus un ultim omagiu la Teatrul Naţional din Capitala s-au aflat Mitică Popescu, Sanda Manu, Ion Caramitru, Ilinca Tomoroveanu, Carmen Tănase, Richard Bovnoczki, Emilia Dobrin, Constantin Dinulescu, Monica Davidescu, Nicolae Mandea - rectorul UNATC, dramaturgul Radu F. Alexandru.

 

La Teatrul Naţional a fost prezent şi fiul marii actriţe, Alexandru Avram.

 

Coroane de flori au fost trimise de preşedintele Klaus Iohannis, premierul Mihai Tudose, Ministerul Culturii, Teatrul Mic, Teatrul Naţional "I.L. Caragiale", Televiziunea Română, Uniunea Cineaştilor din România, UNATC.

 

Actriţa Olga Tudorache a murit, în cursul nopţii de marţi spre miercuri, în Secţia de Terapie Intensivă a Spitalului Elias.

 

Olga Tudorache s-a născut la Oituz, judeţul Bacău, la 11 octombrie 1929. A absolvit, în 1951, Institutul de Teatru din Bucureşti. Din septembrie 1951, a fost angajată la Teatrul Tineretului din Bucureşti, unde şi-a desfăşurat activitatea până în 1966, când acesta a fuzionat cu Teatrul Nottara.

 

La 8 aprilie 2010, Olga Tudorache a jucat pentru cea de-a 250-a oară pe scena Teatrului Naţional din Bucureşti, interpretând rolul principal în spectacolul "Regina Mamă" (regia Gelu Colceag). Interpretarea Olgai Tudorache a fost distinsă cu Premiul AICT pentru cea mai bună actriţă a anului 1997 şi cu Premiul Tofan pentru cea mai importantă personalitate teatrală a aceluiaşi an.

 

Actriţa Olga Tudorache a fost decorată de principesa moştenitoare Margareta, în numele regelui Mihai I, cu decoraţia regală "Nihil Sine Deo", în cadrul unei ceremonii care s-a desfăşurat la 18 mai 2013, la Teatrul Mic din Bucureşti, chiar după spectacolul "Portretul Doamnei T", o piesă scrisă special pentru Olga Tudorache de Ana Maria Bamberg.

 

(Sursa: Hotnews.ro)

Citeste si...
Nota
(3 voturi)
Logheaza-te pentru a adauga un comentariu

Antibiotice

Facebook

Arhiva ReporterIS

« Iunie 2018 »
Lu Ma Mie Jo Vi Sa Du
        1 2 3
4 5 6 7 8 9 10
11 12 13 14 15 16 17
18 19 20 21 22 23 24
25 26 27 28 29 30  

Clipul zilei

Sondaj

Joomla forms builder by JoomlaShine
Go to top