fbpx
 
Măicuțele care l-au îngrijit pe Regele Mihai I al României au povestit despre ultima perioadă din viața Majestății Sale

Măicuțele care l-au îngrijit pe Regele Mihai I al României au povestit despre ultima perioadă din viața Majestății Sale


"În fiecare zi era consultat medical și se verifica starea sănătății Majestății Sale. Medicii îi spuneau Domnul României și vorbeau foarte fumos cu el. Știau că a fost regele românilor și îl respectau foarte mult".

Maicile de la Mănăstirea cu hramul Acoperământul Maicii Domnului de la Tăuți, o localitate de lângă Cluj, au avut grijă în ultima perioadă a vieții de Regele Mihai la reședința sa din Elveția.

Măicuțele povestesc despre fostul suveran al României că a suferit în vara anului 2016, o operație pentru extirparea unei tumori la gât și că de atunci starea de sănătate a Majestătii Sale s-a degradat. După operație, Regele Mihai, vorbea foarte greu și comunica, în ultima perioadă, doar prin semne.

Măicuțele au mers în Elveția pentru a asigura serviciul religios pe lângă Casa Regală și una dintre ele mărturisește: „A fost dorința Regelui să fie îngrijit de călugărițe. Noi am ajuns acolo, fiind rugate să mergem de IPS Andrei, mitropolitul Clujului, Sălajului și Maramureșului. Am dat ascultare. Stăteam lângă Majestatea Sa, zi și noapte. Una, ziua și alta, noaptea. Nu îl lăsam singur nicio secundă. În prima parte, Regele a umblat ajutat de un cadru, apoi s-a deplasat tot mai greu, iar la final a fost imobilizat la pat”.

Maica stareță povestește: „Citeam rugăciuni de mai multe ori pe zi, după cum este rânduiala Bisericii, iar Regele ne ruga să citim cu voce tare. Se simțea mai bine când ne auzea că citim. Când am ajuns noi acolo, Regele era într-o stare mai bună. Se plimba prin casă. Era un om foarte educat și foarte religios. Îi plăcea enorm că suntem lângă el”.

La reședința din Elveția, Majestatea Sa, era asistat de o echipă de medici, asistenți medicali și infirmieri.

Măicuțele aveau rolul să-i stea alături fostului monarh și povestesc făcând referire la personalul medical: „La ora șase dimineața erau acolo. În fiecare zi era consultat medical și se verifica starea sănătății Majestății Sale. Medicii îi spuneau Domnul României și vorbeau foarte fumos cu el. Știau că a fost regele românilor și îl respectau foarte mult”.

Măicuțele au povestit că ultimele patru luni din viața Regelui Mihai au fost cele mai grele.

Una dintre calugărițe spunea:”Stătea doar în pat în ultimele patru luni. Vorbea cuvinte neînțelese. Existau nopți când nu dormea și atunci îi citeam rugăciuni, iar el asculta. Alteori, ar fi pornit la plimbare și de aceea trebuia să fim acolo cu el, să avem grijă să nu cadă și să se lovească. Când încă mai putea să umble, se folosea de un cadru metalic, dar trebuia să fim lângă el. Alteori, Regele vorbea în franceză cuvinte doar de el știute.”

Călugărița a mai povestit și despre ultima seară din viața ultimului rege al nostru: „În ultima seară de viață s-a simțit mai bine. Spre dimineață, a început să se simtă foarte rău și au fost chemați medicii, care au instalat un aparat cu care a fost ajutat să respire. Nu a mai durat mult și, în jurul orei 13, a decedat” și a mai menționat: „Măicuțele noastre i-au aprins lumânarea, cum este obiceiul, atunci când moare cineva”.

Sâmbătă mii de oameni au participat la înmormântarea ultimului monarh al României care își doarme somnul de veci lângă de soția sa Regina Ana în Catedrala Mănăstirii Curtea de Argeș.

Sursa: extranews


Citeste si...
Nota
(3 voturi)
Donație singulară
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: 

Donație lunara
Donează lunar pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: 

Donație singulară
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: 

Donație lunara
Donează lunar pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: