fbpx
 
Regizorul filmului „Bohemian Rhapsody” este acuzat din nou de abuzarea sexuală a unor minori

Regizorul filmului „Bohemian Rhapsody” este acuzat din nou de abuzarea sexuală a unor minori


Cineastul american Bryan Singer, regizorul lungmetrajului de succes "Bohemian Rhapsody", este acuzat din nou de întreţinerea unor relaţii sexuale cu minori, potrivit Variety.

Noile acuzaţii apar într-un articol publicat miercuri de cotidianul american The Atlantic, în urma unei anchete făcute de jurnalişti în ultimele 12 luni. Autorii articolului au vorbit cu peste 50 de surse, inclusiv cu patru bărbaţi care şi-au prezentat în premieră experienţele cu Singer.

Unul dintre aceşti bărbaţi susţine că, în 1997, pe când avea 17 ani, a întreţinut relaţii sexuale cu regizorul, la una dintre petrecerile organizate în casa acestuia. Un altul spune că a făcut sex cu Singer pe când avea 15 ani, tot în 1997, în locuinţa din Beverly Hills a cineastului. Ambii bărbaţi spun că Singer ştia că sunt minori.

Articolul din The Atlantic arată că unele victime au susţinut că au fost seduse de Singer, altele, că au fost violate. Toate presupusele victime au spus că aceste experienţe le-au marcat psihologic, confruntându-se ulterior cu depresia, sindrom posttraumatic, dependenţa de diverse substanţe. Producătorul filmului "Bohemian Rhapsody", 20th Century Fox, a luat decizia de a-l concedia pe Singer după mai multe conflicte ale acestuia cu actorul Rami Malek - interpretul liderului trupei Queen, Freddie Mercury -, provocate de mai multe absenţe nejustificate ale cineastului. Studioul Twentieth Century Fox l-a înlocuit cu regizorul Dexter Fletcher, deşi mai erau doar două săptămâni de filmare.

Filmul "Bohemian Rhapsody" - care, între timp, a devenit musicalul cu cele mai mari încasări din toate timpurile (800 de milioane de dolari, la nivel mondial) - a primit, marţi, cinci nominalizări la premiile Oscar 2019, printre care şi la categoria "cel mai bun lungmetraj". De asemenea, pe 6 ianuarie, a primit un Glob de Aur pentru cel mai bun film dramă.

În 2014, Bryan Singer a mai fost dat în judecată de un actor aspirant, Michael Egan, care a spus că a fost agresat sexual de regizor, însă, în cele din urmă, bărbatul a renunţat la proces.

Cu aproape 20 de ani înainte, în 1997, un figurant în vârstă de 14 ani l-a dat în judecată, acuzându-l că l-a forţat să facă duş gol în faţa sa. Şi acel adolescent a renunţat însă la proces.

Bryan Singer, bisexual asumat, este un regizor şi producător de film american, care şi-a câştigat celebritatea odată cu lansarea lungmetrajului "Suspecţi de serviciu", în 1995. El se bucură de o mare popularitate în rândurile fanilor de producţii SF şi benzi animate, datorită primelor două filme din seria "X-Men" şi peliculei "Superman Revine".


Citeste si...
Nota
(0 voturi)
Donație singulară
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: 

Donație lunara
Donează lunar pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: 

Donație singulară
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: 

Donație lunara
Donează lunar pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: 

Arhiva ReporterIS

« Aprilie 2024 »
Lu Ma Mie Jo Vi Sa Du
1 2 3 4 5 6 7
8 9 10 11 12 13 14
15 16 17 18 19 20 21
22 23 24 25 26 27 28
29 30