fbpx
 
Funcționarii  incompatibili sau conflict de interese după trei ani nu vor mai putea fi trași la răspundere

Funcționarii incompatibili sau conflict de interese după trei ani nu vor mai putea fi trași la răspundere


Agenţia Naţională de Integritate (ANI) avertizează că, în urma modificării legii proprii de funcționare, la inițiativa deputatului PSD Cătălin Rădulescu, funcționarii publici găsiți în stare de incompatibilitate sau conflict de interese după trei ani de la comiterea faptei nu vor mai putea fi sancționați.

Semnalul de alarmă a fost tras de ANI după ce luni Senatul, în calitate de cameră decizională, a statuat că răspunderea civilă, administrativă sau disciplinară pentru faptele privind existenţa conflictului de interese sau a stării de incompatibilitate în cazul persoanelor aflate în exercitarea funcţiilor publice să fie înlăturată dacă s-a depăşit termenul general de prescripţie de 3 ani.

Efectele pe care modificarea legislativă le va avea, potrivit ANI:

  • Nu se vor mai putea aplica sancțiuni administrative specifice persoanelor care au încălcat regimul incompatibilităților și al conflictelor de interese dacă de la săvârșirea incidentului de integritate și până la emiterea raportului de evaluare au trecut mai mult de 3 ani;
  • Emiterea raportului de evaluare în termenul de prescripție de 3 ani are ca efect imediat întreruperea cursului prescripției, acesta fiind întrerupt pe toată perioada judecării cauzei la instanțele de contencios administrativ, dacă raportul de evaluare a fost contestat.
  • –  Modificarea legislativă se aplică după promulgare și publicarea sa în Monitorul Oficial al României atât situațiilor aflate în curs de evaluare la inspecția de integritate din cadrul ANI, dar și dosarelor aflate pe rolul instanțelor de judecată.

Sursa G4Media.


Citeste si...
Nota
(0 voturi)
Donație singulară
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: 

Donație lunara
Donează lunar pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: 

Donație singulară
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: 

Donație lunara
Donează lunar pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: