fbpx
 
Dragnea, ironizat de actorii Teatrului de Comedie: „Nimic eşti tu!" (VIDEO)

Dragnea, ironizat de actorii Teatrului de Comedie: „Nimic eşti tu!" (VIDEO)


Nu doar moldovenii l-au ironizat la Iaşi pe Liviu Dragnea pentru apelativul „nimicule" adresat unui cetăţean care l-a înfruntat. Şi actorii Teatrului de Comedie din Bucureşti l-au taxat pe liderul PSD pentru scena de la Dumbrăveni, Suceava.

Astfel, duminică, publicul prezent la spectacolul ”Mult zgomot pentru nimic”, de William Shakespeare, a avut parte de un moment inedit.

„Ne pregătim pentru partea a doua din Mult zgomot pentru…”, li s-a adresat actorul Alex Bogdan spectatorilor în pauza dintre cele două părţi ale spectacolului.

„Nimic”, l-a completat cineva din public, la care Alex Bogdan i-a răspuns: „Nimic eşti tu! Şi vă spun direct… Aşteaptă să vezi partea a doua, mincinosule! …”

Spectatorii au savurat momentul, drept dovadă hohotele de râs din sală.

Înregistrarea a fost postată de Alex Bogdan pe contul său de Facebook.

Reamintim că preşedintele PSD, Liviu Dragnea, a avut o reacţie virulentă, joi, în timpul mitingului electoral de la Dumbrăveni, Suceava, când un cetăţean din mulţime a îndrăznit să susţină că partidul nu a făcut nimic pentru români.

„Prea mult timp această zonă n-a fost ajutată. Prea mult timp această zonă doar a fost minţită şi exploatată electoral. Azi, în acest judeţ sunt proiecte de investiţii, de dezvoltare de peste 1,4 mld lei noi. Dacă facem comparaţie cu ce era înainte, gândiţi-vă doar pentru un judeţ cât de mulţi bani e nevoie ca să aducem satele şi oraşele româneşti la un nivel apropiat de cel din Europa. Gândiţi-vă cum ani de zile nu s-au interesat de satul românesc şi vă spun de ce. I-am urmărit la televizor, în online, cum se raportează ei la cetăţenii români, cum vorbesc ei despre oameni, ei vorbesc că românii n-au educaţie, unul spunea odată că românii sunt leneşi că stau şi beau în faţa curţii, alţii spuneau că dacă la medici şi profesori nu le convin salariile să plece din ţară. Şi acum vin şi plâng pe umărul cui?", a declarat Dragnea.

„Ce am făcut noi?", întreabă retoric şeful PSD.

„Nimic", a strigat cineva din sală.

„Nimic eşti tu, ţi-o spun direct, ai răbdare să spun ce am făcut noi, mincinosule! Am mărit salariile la medici aşa cum n-a făcut nimeni şi medicii nu mai pleacă. Pentru că avem nevoie de ei aici, să ne trateze pe noi, nu să trateze străinii. După bătaia de joc la adresa dascălilor care trebuie să ne educe copiii am mărit salariile şi se vor mări an de an cu câte un sfert. La pensii, în anul viitor pensiile vor fi cel puţin duble, începând cu 2021 vor fi şi pensii mărite triple", i-a răspuns iritat Dragnea.

 

Sursa: Epoch Times


Citeste si...
Nota
(0 voturi)
Donație singulară
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: 

Donație lunara
Donează lunar pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: 

Donație singulară
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: 

Donație lunara
Donează lunar pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: 

Arhiva ReporterIS

« Aprilie 2024 »
Lu Ma Mie Jo Vi Sa Du
1 2 3 4 5 6 7
8 9 10 11 12 13 14
15 16 17 18 19 20 21
22 23 24 25 26 27 28
29 30