Povestea trandafirului, numit și regele florilor (VIDEO)

Povestea trandafirului, numit și regele florilor (VIDEO)

Trandafirii au o istorie foarte îndelungată şi o largă paletă de culori. Au reprezentat simbolul iubirii, al frumuseţii, al războiului şi al politicii. Arheologii au descoperit fosile ale acestei flori datând de circa 35 de milioane de ani. Această floare numără peste 150 de specii răspândite în lume din emisfera nordică din Alaska până în Mexic şi chiar în nordul Africii. Cultivarea trandafirilor în grădinile imperiale a început aproximativ acum 5.000 de ani în China.

Trandafirul este denumit şi „regele florilor”, fiind nelipsit din cele mai faimoase grădini. Se spune că marele înţelept Confucius avea peste 600 de cărţi despre modul de îngrijire a trandafirilor.

Numele actual provine din grecescul rhodon, ce are semnificaţia de a avea miros, aceasta fiind una dintre calităţile sale principale. În mitologia hindusă, zeiţa frumuseţii şi a amorului s-a născut din această floare, iar în Mesopotamia trandafirul apare în grădinile suspendate din Babilonia, la fel şi în Egiptul antic. Se povesteşte că Cleopatra dormea pe perne acoperite de petale de trandafir. În epoca romană, petalele de trandafir se foloseau ca şi confeti la diferite sărbători, pentru proprietăţile lor terapeutice, dar mai ales pentru celebrele parfumuri. În sudul Romei apar primele mari grădini publice cu trandafiri ce erau întreţinute de nobilimea vremii.

În secolul al XV-lea, trandafirul a fost utilizat ca simbol al fracţiunilor ce au luptat să deţină controlul în Anglia. Trandafirul alb simboliza casa York, iar cel roşu comitatul Lancaster, iar ca rezultat acest conflict a fost cunoscut ca ”Războiul trandafirilor”. Trandafirii au ajuns să fie foarte apreciaţi în secolul al XVII-lea, când nobilimea considera trandafirul sau apa de trandafir ca fiind monedă legală, fiind folosită ca troc (schimb) sau pentru plată. Josefina, soţia lui Napoleon, a achiziţionat şi creat o mare colecţie de trandafiri la Chateau de Malmaison ce se afla la 7 mile de Paris în anii 1800. Această grădină va deveni scenariul principal al ilustratorului botanic Pierre Joseph Redoute, care în 1824 îşi completează colecţia de acuarelă cu ”Les Rose”, fiind şi acum considerat unul dintre cei mai buni ilustratori botanici.

La sfârşitul secolului al XVIII-lea, trandafirii se extind mai mult în Europa, iar crescătorii de plante depun eforturi pentru a crea un trandafir puternic ce poate înflori pe durata unui sezon lung. Trandafirii se bucură din nou de o renaştere a popularităţii. Cultivatorii şi-au dat seama că aceşti trandafiri se potrivesc cu stilul de viţă al grădinilor de azi, nu sunt afectaţi de multe boli, oferă o excelentă calitate florară şi au totodată o bună rezistenţă la frig.

Legendele trandafirului

În mitologia greacă se spune că, încă de la crearea lui, trandafirul a fost destinat să fie cea mai frumoasă şi specială floare de pe pământ. Se povesteşte că zeiţa florilor Chloris a creat trandafirul din trupul unei nimfe moarte, care îi era foarte dragă. Pentru ca amintirea ei pe pământ să dăinuiască, a creat o floare fără pereche numită trandafir. Pentru a realiza acest lucru, Chloris a cerut ca fiecare dintre zei să-i dăruiască una dintra calităţile lor. Astfel, Afrodita i-a dat frumuseţea, Dyonissos i-a dăruit parfumul ameţitor, cele 3 graţii i-au oferit strălucirea, farmecul şi veselia. În final Ares i-a dat spinii, pentru ca trandafirul să-şi poată apăra frumuseţea neasemuită.

O altă legendă ne spune că în Grădina Raiului toţi trandafirii erau de culoare albă, semnul purităţii. Când Adam şi Eva au păcătuit şi Dumnezeu i-a izgonit din Paradis, trandafirii de ruşine s-au înroşit şi de atunci trandafirii roşii semnifică dragostea, afecţiunea. Începând cu luna iunie când trandafirii înfloresc, se extinde şi numărul nunţilor.

În India veche exista un obicei, conform căruia cel ce aducea împăratului un trandafir putea să-i ceară orice. În Iran, poeţii i-au dedicat trandafirului sute de volume. În limba persană, trandafirului i se spunea giul, iar perşii îşi numeau ţara giulistan - grădina cu trandafiri. În Egipt tufele de trandafiri se cultivau încă din secolul 1 î.e.n.

După cum afirma Anacreon, trandafirul a luat fiinţă din spuma albă ca laptele, care învelea corpul Afroditei, când zeiţa dragostei a ieşi din unda mării.

Există multe legende care vorbesc despre acestă minunată floare, recunoscută prin simplitate şi frumuseţe, care are o bogăţie de culori şi combinaţii unice, încărcate de semnificaţii pe care ar trebui să le cunoaştem, pentru a nu greşi în situaţii specifice.

Semnificaţia culorilor trandafirilor

Floarea prieteniei. Deşi se crede că semnifică gelozie, acesta este de fapt un simbol al prieteniei, al bucuriei şi al unei stări bune de sănătate. Datorită culorii calde, aceştia sunt alegerea potrivită pentru a transmite felicitări, însănătoşire grabnică sau când consideraţi că aveţi o prietenie adevărată. În multe culturi orientale trandafirii galbeni reprezintă bucurie, înţelepciune şi putere.

Trandafirii roşii reprezintă dragostea şi frumuseţea. Aceste flori parfumate au diverse nuanţe de roşu, care au simboluri diferite. Clasicul trandafir roşu este cel mai potrivit când vrem să ne exprimăm aprecierea faţă de o persoană specială. În ceea ce priveşte numărul trandafirilor oferiţi, cifra 12 este cea mai populară şi semnifică dragoste profundă. Trandafirul roşu este simbolul Angliei şi este purtat în ziua de Sf. George, cât şi de Ziua Îndrăgostiţilor.

Trandafirul portocaliu este simbolul entuziasmului şi pasiunii. Cel de culoarea lavandei semnifică dragoste la prima vedere, simbolizând fascinaţie şi adoraţie.

Trandafirul verde semnifică opulenţă, armonie şi fertilitate, dar şi pace şi echilibru. Mai mult decât atât, aceştia pot transmite şi cele mai bune gânduri pentru o viaţă nouă prosperă sau gânduri de bine pentru persoanele care se află în stare de convalescenţă.

Trandafirul roz, fin şi delicat, reprezintă sinceritate şi bucuria revederii.

În funcţie de situaţiile prin care trebuie să trecem prin viaţă, apreciem şi iubim anumiţi trandafiri cu culorile lor minunate, care vor încerca pentru scurt timp să ne facă viaţa mai frumoasă.

Curiozităţi despre trandafiri

- În anul 1986, trandafirul a devenit floarea naţională a Statelor Unite.

- Cel mai scump trandafir din lume se numeşte Juliet şi procurarea lui a durat 15 ani şi a costat 3 milioane $.

- Trandafirul este una dintre cele trei flori menţionate în Biblie. Celelalte două sunt crinul şi henna.

- Pentru a produce 500 de ml de ulei de trandafir, sunt necesare 2500 de kg de petale.

- Cel mai mic trandafir din lume are bobocii de dimensiunea unui bob de orez.

- În lume există pete 4000 de cântece despre trandafiri.

- Cel mai bătrân trandafir ar avea peste 1000 de ani şi încă învăluie zidurile Catedralei Hildesheim din Germania.

- Regele Henric al VII-lea a avut o adevărată pasiune pentru trandafiri.

- Trandafirii sălbatici au doar 5 petale şi înfloresc o singură dată pe an. Astfel, inflorescenţa bogată cu care suntem obişnuiţi este pur şi simplu o mutaţie genetică.

Pe toţi ne reprezintă o floare în funcţie de ziua de naştere. Se spune că cei născuţi în zilele de 9,18 şi 27 prezintă anumite însuşiri ale trandafirului. Iubiţi aceste splendide flori care ne încântă, ne uimesc prin frumuseţea lor, dar şi cu parfumul unic.

 

Sursa: Epoch Times


Citeste si...
Nota
(0 voturi)

Antibiotice

Facebook

Arhiva ReporterIS

« Iulie 2019 »
Lu Ma Mie Jo Vi Sa Du
1 2 3 4 5 6 7
8 9 10 11 12 13 14
15 16 17 18 19 20 21
22 23 24 25 26 27 28
29 30 31        

Sondaj

Joomla forms builder by JoomlaShine
Go to top