Protectia Consumatorului

Nota
(0 voturi)
În urma investigațiilor desfășurate de Poliția Română, prin Direcția de Ordine Publică, în cooperare cu autoritățile polițienești din Spania, Ungaria, Franța, Italia și Portugalia, au…
Nota
(0 voturi)
Dacă pe eticheta măslinelor negre este scris confiate sau condimentate ori alt cuvânt echivalent, ar putea însemna că au fost tratate, adică colorate artificial.
Nota
(0 voturi)
Tarifele aplicate consumatorilor pentru apelurile efectuate şi SMS-urile transmise din România către numere din orice alt stat din Spațiului Economic European (din care fac parte…
Nota
(0 voturi)
Dacă vă uitaţi pe etichetele unor alimente pe care le aveţi în casă, este foarte posibil să găsiţi acest aditiv: E282. Corespunde propanoaţilor (sau propionaţilor)…
Nota
(0 voturi)
Din nou probleme cu unul dintre produsele companiei americană Johnson & Johnson. După pudra de talc, şamponul pentru bebeluşi a picat testele de calitate în…
Nota
(0 voturi)
Producătorul austriac Estyria Naturprodukte GmbH recheamă preventiv produsul „Golden Sun Bio Organic Cereale Amaranth, 500g”, comercializat şi în reţeaua de magazine Lidl România, după ce,…
Nota
(0 voturi)
Kaufland România a dat publicității o înregistrare video de pe camerele de supraveghere ale supermarketului din Arad, după ce pe internet au apărut filmări cu…
Nota
(1 Vote)
Un șoarece a fost filmat în vitrina cu carne a unui magazin Kaufland din Curtea de Argeș. Un filmuleț postat pe Facebook de un client…
Pagina 1 din 3

Facebook

Arhiva ReporterIS

« August 2019 »
Lu Ma Mie Jo Vi Sa Du
      1 2 3 4
5 6 7 8 9 10 11
12 13 14 15 16 17 18
19 20 21 22 23 24 25
26 27 28 29 30 31  

Sondaj

Joomla forms builder by JoomlaShine
Go to top