fbpx
 

Items filtered by date: Marti, 23 Mai 2017

De-a lungul anilor în care a fost observată de Kepler, lumina stelei KIC 8462852 s-a mărit şi micşorat, dar, mai ciudat, diferenţele au fost extrem de bruşte.

 

Steaua KIC 8462852 prezintă din nou o misterioasă scădere de luminozitate. Ipotezele variază: de la existenţa unui nor de comete în curs de dezintegrare aflate în orbite eliptice la “megastructuri extraterestre”.

 


Publicat in Naturism
Organizarea marilor spectacole programate în cadrul celei de-a V-a ediții a Festivalului Internațional al Educației, FIEIași 2017, pe esplanada Palatului Culturii impune o serie de restricții de circulație. Aceste măsuri au fost analizate și dispuse astăzi, într-o ședință la care au participat reprezentanți ai Primăriei Municipiului Iași, Poliției Municipiului Iași – Biroul Rutier, Poliției Locale și Jandarmeriei.

 


Publicat in Administratie Locala
Celebra pianistă Alexandra Dariescu, născută la Iași, va susține un concert extraordinar în cadrul Festivalului Internațional al Educației #FIEIasi 2017. Concertul vocal-simfonic va avea loc pe 24 mai, de la ora 19.30, pe scena din fața Palatului Culturii.

 

Artista va interpreta „Rapsodia pe o temă de Paganini” de Serghei Rachmaninov, împreună cu Orchestra Filarmonicii de Stat „Moldova” Iași și Corul academic „Gavriil Musicescu” și alături de dirijorul Gabriel Bebeșelea, dirijorul corului fiind Doru Morariu. Filarmonica „Moldova” Iași este co-organizator al acestui eveniment, alături de Primăria Municipiului Iași.


Publicat in Arta
Pentru multe persoane o casă mică şi umilă cocoţată în vârful unei stânci este, probabil, imposibil de susţinut, cu toate acestea pentru călugărul Maxime Qavtaradze, originar din comuna Chiatura din Imereti, în Georgia, este paradisul pe Pământ.

 

Locul în care există acest „templu“ este Katskhi pillar, un monolit de calcar situat la 130 de metri înălţime, în Georgia, în regiunea Caucazului, acolo unde Asia de Vest se întâlneşte cu Europa de Est.

 


Publicat in Naturism
Soţia bărbatului dispărut lângă Capitală a ajuns inclusiv la Ministerul de Interne pentru a cere ajutor. Asemenea dispariţiei Elodiei, Virgil Urluescu parcă a intrat în pământ.

 

Era martor într-un dosar de moarte suspectă, dar a dispărut misterios în timp ce era la muncă pe balta Săruleşti. Soţia bărbatului se teme că cineva l-a vrut redus la tăcere. Niciun indiciu care să contureze varianta unei crime, spune Poliţia.

 


Publicat in Justitie
Legea graţierii - care a stârnit valuri de indignare în spaţiul public - a fost adoptată tacit de Senat.

 

Controversata lege a graţierii a fost adoptată tacit marţi de Senat, în contextul în care Comisia Juridică nu a transmis la timp raportul în acest caz.

 


Publicat in Parlament
Un taximetrist din București a fost reținut, marți, de polițiști după ce a tâlhărit un minor, informează Direcția Generală de Poliție a Municipiului București (DGMP).

 


Publicat in Social
Un copil de 13 ani a fost bătut cu biciul. S-a întâmplat într-o comună din Bihor. Principalul suspect este iubitul mamei sale, care s-ar fi enervat că băiatul e prea agitat. Profesorii sunt cei care au alertat autorităţile, după ce au văzut copilul plin de vânătăi. În România, 63% dintre copii declară că sunt bătuţi acasă.

 

Întreaga întâmplare s-a petrecut duminică, spune copilul, care locuieşte alături de mama lui la o fermă de vaci de lângă localitate. Băiatul nu a spus nimănui despre bătaia primită, dar directoarea şcolii unde învaţă i-a observat vânătăile de pe picioare.

 


Publicat in Social
Între Praznicele Ímpărăteşti cu dată variabilă, legată de Paşti, este şi sărbătoarea Înălţării la cer a Domnului, pe care Biserica o va serba. Sărbătoarea se mai numeşte în popor şi Ispas, de la cuvântul de origine slavonă Supasu, care înseamnă Mântuitorul. Este sărbătoarea în care Biserica face amintire în fiecare an de ultimul eveniment din viaţa pământeană a Mântuitorului. Prin înălţarea Sa la cer, se încheie activitatea Sa de răscumpărare a neamului omenesc din robia morţii şi a păcatului.

 

Evenimentul Înălţării este amintit în Sfintele Evanghelii şi descris pe larg în cartea Faptele Apostolilor, unde se spune că, după Învierea sa din morţi, Mântuitorul s-a arătat Sfinţilor Săi ucenici şi Apostoli, timp de 40 de zile, prin multe semne doveditoare. Vorbind cu el despre împărăţia lui Dumnezeu, i-a încredinţat că le va trimite Duhul Sfânt, care le va da putere pentru a fi martori şi mărturisitori al Lui în Ierusalim, Iudeea, Samaria şi până la marginile pământului. Şi zicând acesta, s-a înălţat la cer, iar un nor l-a luat din faţa ochilor lor. Este exact ceea ce Iconografia ortodoxă înfăţişează referitor la praznicul Înălţării.

 


Publicat in Familie
Sorin Cîmpeanu, fost premier interimar şi ministru al Educaţiei, şi-a anunţat demisia din cadrul Partidului ALDE. Deputatul a declarat că va continua activitatea politică în calitate de independent, iar anunţul a fost făcut astăzi, în timpul unei transmisiuni televizate.

 


Publicat in Parlament
Pagina 1 din 5