fbpx
 

Items filtered by date: Luni, 29 Mai 2017

Poluarea cu particule foarte mici scurtează speranţa de viaţă ieşenilor. Soluţii ar fi, însă PSD nu pare deloc dispus să coopereze în acest sens, acuză USR Iaşi.

 

USR Iaşi trage un semnal de alarmă după ce PSD a votat în şedinţa extraordinară a Consiliului local din oraş împotriva achiziţiei a două staţii de purificare a aerului în oraş, deşi municipiul se află în procedură de infringement din cauza poluării, reiese dintr-un comunicat remis luni de organizaţie.

 


Publicat in Politica Locala
10 școli, dar și Inspectoratul Școlar Județean Iași (singurul din țară) au obținut finanțare pentru proiecte de mobilitate ale profesorilor.

 


Publicat in Educatie
Reprezentanţii Uniunii Sindicatelor Libere din Învăţământul Preuniversitar Iaşi (USLIP) au anunţat protestat astăzi în faţa Prefecturii din Iaşi. Ei au pichetat instituția începând cu ora 10.00, în semn de protest pentru nerespectarea promisiunilor din campania electorală şi din Programul de Guvernare.

 


Publicat in Slideshow HOMEPAGE
Meteorologii anunţă că vremea va fi mai caldă decât în mod normal, la această dată. Izolat, în zonele joase de relief, îndeosebi din centru vor fi condiții de ceață. Temperatura maximă va fi de 22...30 de grade. De vineri, valorile termice vor marca o scădere ușoară.

 

La noapte, cerul va fi mai mult senin, iar vântul va sufla slab până la moderat. Temperaturile minime vor fi cuprinse între 4...5 grade în depresiunile Carpaților Orientali și 16...17 grade în Delta Dunării, dar posibil și în dealurile vestice. Izolat, în zonele joase de relief, mai ales din centrul țării vor fi condiții de ceață.

 


Publicat in Vremea
Consiliul pentru Studierea Arhivelor Securităţii (CNSAS) a emis o adeverinţă de necolaborare cu Securitate în cazul sociologului Mircea Kivu, după ce a constatat că notele sale informative „nu fac referire la activităţi sau atitudini potrivnice regimului totalitar comunist“.

 

Conform adeverinţei CNSAS, Mircea Kivu este titularul unui dosar fond reţea, iar în perioada 1983 - 1985 a fost urmărit deoarece "a fost semnalat ca adept al grupării filosofico - religioase Krisnamurti". „Ulterior, a fost recrutat cu scopul încadrării informative a unor persoane cu concepţii mistico-filosofice orientale; la data de 11.01.1985, a semnat un Angajament, preluând numele conspirativ Mihai”, se arată în adeverinţa emisă de CNSAS în 19 mai şi publicată săptămâna trecută pe site-ul instituţiei.

 


Publicat in Social
Imagini șocante cu momentul în care doi angajați și-au pierdut viața după ce un rezervor de gaz a explodat, potrivit RT.com.

 


Publicat in Panorama
Doi români din Italia și-au pierdut viața într-un grav accident rutier, în care alți trei români au fost răniți.

 


Publicat in Panorama
Grefierii şi personalul conex şi auxiliar de la instanţele de judecată din judeţ vor intra, începând de mâine, în grevă pe termen nelimitat, cu întreruperea programului de lucru între orele 11,00 şi 13,00, nemulţumiţi de proiectul legii salarizării din fonduri publice, a anunţat, luni, preşedintele Sindicatului IUS-LEX Galaţi, Mirela State.

 


Publicat in Moldova
Decizie definitivă a judecătorilor de la Curtea Supremă: arhiepiscopul Tomisului, IPS Teodosie, rămâne sub control judiciar. Magistrații au repins astfel apelul făcut de procurorii DNA.

 

Înaltul prelat este trimis în judecată pentru fraudare de fonduri europene. Anchetatorii susţin că Înaltpreasfinţitul Teodosie ar fi luat legătura cu un alt inculpat din dosar, lucru care îi fusese interzis de instanţă. Prin intermediul acelei persoane, arhiepiscopul ar fi solicitat din nou fonduri europene, spun procurorii.

 


Publicat in Justitie
La Vaslui a început distribuirea a 2.700 de noi doze de vaccin împotriva rujeolei către medicii de familie.

 

Autorităţile spun că au în evidenţă peste 4.700 de copii neimunizaţi împotriva acestei boli.

 


Publicat in Moldova
Pagina 1 din 4

Arhiva ReporterIS

« Mai 2017 »
Lu Ma Mie Jo Vi Sa Du
1 2 3 4 5 6 7
8 9 10 11 12 13 14
15 16 17 18 19 20 21
22 23 24 25 26 27 28
29 30 31