Marti, 23 10 2018
ReporterIS - Vedete

Premierul interimar Mihai Fifor a decis demiterea din funcţie a şefului Poliţiei Române, chestorul Bogdan Despescu, şi numirea ca interimar pe o perioadă de şase luni de zile la şefia instituţiei a chestorului Cătălin Ioniţă, directorul DGA din cadrul MAI. 

Published in Justitie

O anchetă internă a fost demarată la Institutul de Psihiatrie Socola din Iaşi, după ce un pacient a avut nevoie de îngrijiri medicale, fiind bătut de un alt bolnav.

Coordonatorul UPU de la Spitalul Sfântul Spiridon din Iaşi, prof. univ. dr. Diana Cimpoieşu, a declarat presei că pacientul Institutului de Psihiatrie Socola, un bărbat în vârstă de 33 de ani, a fost adus la spital cu mai multe contuzii la nivelul capului şi a feţei.

‘Pacientul a spus că a fost agresat, fără să poată, însă, preciza cine este agresorul. A ajuns la noi cu plăgi contuze, plăgi la nivelul buzei, contuzie de piramidă nazală, contuzie la nivelul buzei’, a declarat prof.univ.dr Diana Cimpoieşu.

Reprezentanţii Institutului de Psihiatrie Socola susţin că Gheorghiţă Habet a fost adus la unitatea medicală vineri noaptea, la solicitarea familiei, după ce a devenit violent, într-un acces de furie. El a fost dus la spital cu ambulanţa şi a fost internat în Secţia I Adulţi bărbaţi, într-un salon cu regim închis.

‘La grupul sanitar de pe Secţia I Adulţi, pacientul a intrat în conflict cu un alt pacient, care l-a lovit peste faţă cu pumnul. Infirmierul a intervenit imediat, i-a separat pe cei doi şi a aplanat conflictul’, a declarat dr. Bogdan Mucenica, purtătorul de cuvânt al Institutului de Psihiatrie Socola.

Potrivit acestuia, a fost demarată o anchetă internă pentru a se afla condiţiile în care s-a produs agresiunea.

 

(Agerpres/FOTO arhivă adevarul.ro)

Published in Sanatate

Începând din noaptea de 17-18 ianuarie 2018, județele Iași, Vaslui, Vrancea, Galați și zonele joase ale județelor Neamț și Bacău au intrat sub incidența avertizărilor Cod Galben, respectiv Cod Portocaliu de ninsori și viscol.

Pe acest fond, DRDP Iași vine cu o serie de recomandări la adresa șoferilor, pentru evitarea blocajelor și a altor situații nedorite.

În primul rând, adresăm tuturor participanților la trafic recomandarea de a efectua deplasările pe drumurile publice doar în condiții de necesitate, cu informarea prealabilă cu privire la condițiile meteo și starea carosabilului.

Transportatorii rutieri de persoane și de mărfuri sunt rugați, de asemenea, să evite plecarea în cursă pe perioada avertizării Cod Portocaliu sau, în caz contrar, să procedeze la informarea și echiparea adecvată a pasagerilor.

În cazul în care deplasarea este totuși necesară, asigurați-vă că aveți mașina echipată corespunzător pentru condițiile de iarnă și alimentată cu necesarul de combustibil. Verificați sistemele de climatizare și de dezaburire a geamurilor, precum și cel de iluminare-semnalizare, pentru o bună vizibilitate din partea conducătorilor auto, cât, mai ales, pentru a fi văzuți de ceilalți participanți la trafic.

Recomandarea drumarilor este de a circula cu prudență maximă pe drumurile afectate de polei, gheață sau zăpadă bătătorită, adaptând viteza condițiilor de trafic.

Lucrătorii DRDP Iași îi anunță pe toți participanții la trafic că vor interveni prompt pentru asigurarea condițiilor optime de circulație optime pe drumurile din aria sa de competență. În acest sens, dispunem de 75 de utilaje proprii de deszăpezire și 343 închiriate, alte 116 fiind disponibile la cerere. Totodată, în depozitele celor 9 Secții de Drumuri Naționale din subordine avem asigurate stocurile necesare de material antiderapant: 21.308 t de sare, 293 t clorură de calciu și 70 t produs ecologic.

DRDP Iași stă la dispoziția locuitorilor pentru orice informații despre starea drumurilor naționale din zona Moldovei, prin Dispeceratul său deschis în regim de permanență – tel. 0232/213168.

Informații actualizate despre starea vremii și a carosabilului pot fi obținute și de la Dispeceratul CNAIR, la numerele de telefon 021/264.33.33; 021/9360, precum și de pe paginile noastre web, www.drdpiasi.ro, respectiv www.cnadnr.ro – DISPECERAT – Situația Drumurilor Naționale.

Informații și imagini din trafic pot fi accesate inclusiv pe paginile noastre de Facebook, https://www.facebook.com/cnadnr/, respectiv https://www.facebook.com/DRDPIS/. (Radio Iaşi/ Comunicat DRDP Iaşi/ FOTO ziare.com)

Published in Vremea

Centrul Naţional de Supraveghere şi Control al Bolilor Transmisibile anunţă primul deces confirmat cu virus gripal tip B, în sezonul 2017 – 2018.

Este vorba despre o femeie în vârstă de 69 de ani din Bucureşti, având condiţii medicale preexistente cunoscute, nevaccinată antigripal.

De la începutul sezonului de supraveghere şi până la data de 7 ianuarie au fost confirmate în laborator 35 de cazuri de gripă.

Potrivit sursei citate, până în prezent au fost vaccinate antigripal, cu vaccin distribuit de Ministerul Sănătăţii, circa 626 de mii de persoane din grupele de risc. (Rador/ FOTO dcnews.ro)

Published in Sanatate

Premierul desemnat Viorica Dăncilă a afirmat miercuri că sunt importante punerea în practică a programului de guvernare, 2018 – Anul Centenarului şi pregătirea preluării de către România a Preşedinţiei Consiliului Uniunii Europene la 1 ianuarie 2019.

Dăncilă a mulţumit preşedintelui Klaus Iohannis pentru desemnare, preşedintelui PSD, Liviu Dragnea, colegilor de partid, dar celor de alianţă.

Mulţumesc domnului preşedinte Iohannis, mulţumesc domnului preşedinte Dragnea, mulţumesc colegilor mei şi colegilor de alianţă pentru încrederea acordată. Aştept să avem votul în Parlament, pentru că pentru noi este important punerea în practică a programului de guvernare pentru România şi pentru români, să tratăm aşa cum trebuie 2018 – Anul Centenarului, dar în acelaşi timp să pregătim preluarea Preşedinţiei Consiliului Uniunii Europene la 1 ianuarie 2019‘, a spus premierul. (Agerpres/ FOTO huff.ro)

 

Published in Guvern

Inspectorii de stat verifică la sânge dosarul de autorizare al investitorului cu blocul de 12 etaje de la CUG. Surparea s-a oprit de o săptămână, spune Daniel Niculiță. Îi lipsește studiul tehnic, dar el spune că acesta nu era necesar. Constructorii n-au văzut hruba de sub pământ, care a provocat tasarea, existând bănuiala că n-au făcut proiectul ca lumea. Dezvoltatorul a fost în toamnă la cumătria organizată de primarul Mihai Chirica.

Ca într-o telenovelă braziliană, totul e bine când se termină cu bine. Acesta este mesajul pe care-l transmite Daniel Niculiță, dezvoltatorul imobiliar de la terenul căruia a pornit surparea trotuarului din Rond Vechi CUG. „S-a rezolvat, e bine totul”, a spus Daniel Niculiță.

Pericolul a trecut, strada n-o mai ia la vale, deocamdată nu există niciun vinovat, doar un teribil ghinion. Cel care a realizat studiul geotehnic, Liviu Tarcan, spune că a lucrat ca la manual. Primarul Mihai Chirica, la cumătria căruia a fost prezent și Niculiță astă toamnă, a minimalizat și el evenimentul: „Nu este o tragedie”.

Așa că imobiliarul își poate continua nestingherit investiția: un bloc cu 12 etaje și cu două niveluri subterane. Singura supărare este că Inspectoratul de Stat în Construcții (ISC) i-a luat la puricat hârțoagele.

A străpuns un beci plin cu apă

La mai bine de o săptămână de la surparea terenului, Niculiță a făcut primele declarații detaliate. A explicat, din punctul său de vedere, cum s-a ajuns la surparea trotuarului. „Un pilot forat a străpuns un beci la 4 m adâncime și a intrat în gol. N-am știut de acel beci, aceste caverne e posibil să fie în tot orașul și e treabă Primăriei să facă studii geo și să le identifice. Beciul era cu boltă de piatră și era plin cu apă. Betonul s-a lăsat 20 cm, apoi pământul de deasupra, cu grosime de 4 m s-a antrenat, umplând golul. A fost o mișcare de tasare, nu o alunecare de teren”, a spus dezvoltatorul.

Acesta a adăugat că Inspectoratul de Stat în Construcții a făcut monitorizări dimineața și seara, zilnice, iar de marți nu mai e nicio variație. Au fost 40 cm până luni, apoi 2 mm și marți s-ar fi oprit. „Valorile sunt zero în acest moment”, a adăugat Niculiță.

 

Investitorul se victimizează

Între timp, pământul s-ar fi reașezat, golurile s-ar fi umplut. „Am avut noroc că piloții au rezistat, am forat piloți de 40 cm, deși inițial mi s-a spus că sunt suficienți cei de 30 cm (diametru)”, a spus investitorul. În ultimele zile, în presă au fost speculații cum că pentru acea lucrare ar fi fost necesar un studiu tehnic suplimentar. „Nu, acesta se face în situații excepționale, acel teren arăta că nu are goluri. Probabil mi se va caută ceva în documentație, dar toată a fost aprobată de Primărie. Nu eu am dat avizele, ci niște specialiști”, a afirmat Niculiță.

La fel de senin privește lucrurile și Liviu Tarcan, cel care a efectuat studiul geotehnic. „Lucrarea pe care am făcut-o a fost în parametri, nu-i mai trebuia nimic. Constructorul cred că a respectat, dovadă că piloții nu s-au deplasat”, a spus Tarcan care a adăugat că nu are absolut nimic ce să-și reproșeze.

Inspectoratul de Stat în Construcții n-a prezentat niciun raport pe acest caz, deși subiectul a trezit un interes public uriaș. „Nu pot să vă declar nimic. Faceți adresă oficială la București, dacă cei de acolo îmi permit îmi vor trimite mie întrebările. Eu răspund la ce vă interesează, trimit apoi la București și cei de acolo la dumneavoastră. Asta e procedura, altfel mă sancționează”, a spus Radu Lupășteanu, inspector șef la județeana ISC.

 

Am fost invitat de altcineva, era o obligație față de acea persoană, am stat un pic, am făcut act de prezența și am plecat”, Daniel Niculiță, dezvoltator imobiliar, despre prezența sa, în toamnă, la botezul fiului cel mic al primarului Mihai Chirica

 

Un alt investitor în imobiliare, Vasile Terciu, ridică un bloc lângă sediul SRI (fosta Bancă Agricolă), tot într-o zonă în pantă. „La mine n-a fost aproape deloc pânză freatică. Lucrez pe bază de proiect, pe studiul geotehnic, respect totul. Am pus piloți forați, la adâncimi cuprinse între 10 și 18 metri, exact așa cum prevede proiectul și n-am absolut nicio problemă”, a afirmat Terciu.

Poziția oficială a Primăriei

 

Singura comunicare serioasă pe acest subiect a Primăriei a fost făcută pe 11 ianuarie. Oficialii din Palatul Roznovanu au trimis presei un comunicat. Iată un fragment din acesta: „Din noaptea de marți spre miercuri, 9 spre 10 ianuarie, sub supravegherea reprezentanților municipalității și a specialiștilor, echipele investitorilor au executat lucrări de colmatare a golurilor produse în urma evacuării masive a apelor subterane care au angrenat și material nisipos, folosind material granular conform rețetelor specificate de geotehnicieni. De asemenea, au fost preluate izvoarele accidentale și degajate spre o zonă de evacuare controlată. Totodată, au fost instalate dispozitive și markeri de monitorizare a deplasărilor pe orizontală și verticală în vederea determinării vitezei de deplasare a masei de pământ dislocate. În cursul zilei de miercuri, 10 ianuarie, au continuat lucrările de stabilizare a laturii nordice a terenului prin executarea de umpluturi și evacuarea apelor subterane. De asemenea, a continuat monitorizarea alunecării terenului, însă nu s-au constatat modificări importante”.

Published in Slideshow HOMEPAGE

 

Interviu cu Alexandru Muraru, prim-vicepreședinte PNL Iași, cercetător în Științe Politice și profesor asociat la Univ. „Al.I.Cuza”. De ce țin pesediștii la Dragnea și de ce PNL nu mai are lideri în Opoziție. După CDR, în 1996, și Alianța DA, în 2004, Liviu Dragnea a produs, de unul singur, al treilea mare Val din politica românească, reușind un scor istoric prezentând un program fantezist pe câteva foi de hârtie. Pesediștii se identifică cu liderul lor, cu cât acesta este mai vânat, cu atât îl respectă mai mult, pentru că, la rândul lor, se simt vânați de Justiție. Strada s-a manifestat în 2017 pentru că a simțit regretul că nu a votat în 2016.

 

REPORTER DE IAȘI: - De ce stau toți pesediștii în genunchi în fața lui Dragnea? Moldovenii nu primesc mare lucru, totul e concentrat în fiefurile din sud.
Alexandru Muraru: - Moldovenii s-au obișnuit să nu primească nimic de la PSD. E sindromul Stockholm. Ei înțeleg că ce le garantează Dragnea este menținerea guvernării. Pesediștii nu mai sunt interesați de funcția de președinte a statului, niciodată n-ar face ce face PNL, să stea în Opoziție pentru a păstra postul de președinte. Ne confruntăm cu un model foarte periculos, prima oară în 27 de ani, președintele țării n-a guvernat nici măcar o zi cu propriul lui partid. E foarte grav, atât PSD cât și electoratul se obișnuiesc cu această idee. E posibil să apară convingerea că președintele nu trebuie să aibă o majoritate până în 2024.

De la Colectiv până acum, PNL n-a desemnat niciun prim-ministru. Dacă mergem cu o propunere la Cotroceni, am arăta că suntem acolo, că facem totul ce ne stă în putere. Dragnea este mai puternic ca acum 6 luni și mai puternic ca acum 1 an. Toate aceste schimbări de Guvern adorm electoratul, în România de 8 ani n-am mai avut un prim-ministru care să-și ducă mandatul la bun sfârșit. Cu cât crizele sunt mai dese și finalul devine tot mai așteptat, electoratul nehotărât se va îndepărta de politică și vor crește procentele PSD, care își fidelizează propriul electorat, obișnuindu-l cu situațiile de criză.

Ținta PSD, fidelizarea prin asistență socială

Totuși se spune că instabilitatea afectează Puterea.
- Uitați-vă la modelele polonez și unguresc - chiar dacă sunt ideologii diferite față de PSD, de dreapta, iar la noi e de stânga, dar așa era și cu dualitatea naziști-comuniști, se întâlneau în același punct – modul de acțiune este în aceleași direcții: atacul asupra Justiției și fidelizarea unor largi categorii sociale prin beneficii. Sunt țintiți bugetarii, pensionarii, se dau ajutoare sociale, venit minim garantat, iar aceste pături sociale devin foarte fidele. Dragnea a spus ceva foarte important la conferința de presă: „Nu ne este frică de anticipate”, transmite foarte multă siguranță de sine care se transferă și electoratului propriu.

- Totuși Dragnea stă prost la încredere, în sondaje nu e deloc popular.
-   Dar pentru pesediști e foarte bun, este primul lider după Adrian Năstase pe care partidul l-a văzut în toate funcțiile posibile. Venit din alt partid, i-a dus la Putere și asta îi face pe pesediști să-i aprecieze loialitatea. În al doilea rând, Liviu Dragnea a schimbat generațiile de lideri. Au apărut Bădălău, Neacșu, încă 2-3 baroni, i-a crescut pe lângă el și îi sunt extrem de fideli. Ponta și Geoană n-au reușit acest lucru. Geoană s-a legat ombilical de moguli, iar Ponta a ales niște tineri fără anvergură care au eșuat rapid.

Dragnea a produs al treilea val electoral, după CDR și Alianța DA

 - I se reproșează însă că are acest profil de dictator, atât în partid cât și la Guvern.
- Nu-i pasă. Dragnea a reușit un lucru extraordinar, după ce în 2014 PSD era într-o stare foarte proastă, toți prevedeau că se va dezintegra. După Colectiv au pierdut guvernarea dar apoi a recâștigat-o. A adus noi lideri, a adus echipa de consultanți din Israel, foarte redutabilă, ceea ce nimeni nu fusese în stare. Iar în 2016 a câștigat la scor istoric cu o coală de hârtie, programul lui de guvernare. Este primul om din România care reușește acest lucru. Marile valuri în campaniile electorale au fost în 1996, când CDR a câștigat printr-o mare alianță, și în 2004, când Alianța DA a avut succes pentru că Băsescu l-a înlocuit pe Stolojan. Dragnea a produs al treilea mare val din istoria post-decembristă.

- Totuși e nefrecventabil în Europa.
- Ca lider al Puterii, Liviu Dragnea și-a făcut propriii aliați. Este girat de Israel, Ungaria a transmis public zilele trecute că a vorbit cu Liviu Dragnea și că a primit asigurări că Tudose nu va mai fi premier. Și așa a fost. Arată că are canalele care îl fac puternic.

Tudose este un om de subsol

Și în această criză, de ce Mihai Tudose n-a putut să le împartă funcții baronilor, să promită bani în teritoriu pentru membrii CEX?
- Dragnea a acționat strategic, îl putea schimba pe Tudose din noiembrie, când a fost criza cu Rovana Plumb și Shaiddeh. Nu, a așteptat votarea legii bugetului, iar primele rectificări Tudose le putea face tocmai în luna iulie, baronii nu mai erau dispuși să aștepte, plus că, în timp, au fost multe țepe în PSD.

Au mai fost două cauze ale eșecului lui Tudose: fostul premier și-a pus în cap liderii administrațiilor locale cu reducerea cotelor defalcate la bugetele locale. Măsura a fost a lui Dragnea, dar Tudose a scos castanele din foc. Protestele l-au vizat pe el, nu pe Dragnea. În plus, în marile foruri de partid, asta se întâmplă peste tot, în momentele de criză, cei care sunt în minoritate se reorientează rapid și votează cu majoritatea. Gabi Firea l-a susținut pe Tudose cu o zi înainte de CEX, apoi a votat pentru demiterea sa. Mai mulți au făcut la fel.

Deci pesediștii n-au văzut în Mihai Tudose un lider adevărat, de anduranță?
- Oamenii care îl cunosc pe Tudose spun că n-a construit alternative politice. Un om de subsol, n-a avut o echipă, ca și Grindeanu. Dragnea cunoaște foarte bine oamenii din PSD, tot mă gândesc că se spune că Serviciile recomandă niște lideri, or în acest caz Serviciile nu penetrează deloc organizația lui Dragnea. Tudose e limitat, nu dăduse interviuri în viața lui, decât intervenții aranjate la el, în Brăila, cum să se bazeze Serviciile pe el?

Pesediștii îl admiră pe Dragnea, tocmai pentru că e vânat

- Nimeni nu e etern, Dragnea are dosare, i se prevede de mult sfârșitul.
- Este o iluzie că aceste crize îl slăbesc pe Dragnea, dimpotrivă, dosarele îl apropie de partid, toți au credința sinceră că sunt vânați și se identifică astfel cu liderul. Și mai este un element care guvernează PSD: se gândesc că schimbarea liderului creează un vid de putere care ar ajuta celelalte entități politice. S-a propus conducere colectivă, dar acest concept îi sperie pe cei din PSD. Ajung să se certe, se creează vidul și ceilalți profită.

Viorica Dăncilă e un nume care ar trebui să ne încânte?
- Numirea lui Dăncilă nu este o surpriză. Era în primul cerc de oameni loiali. Cred că președintele Iohannis o va accepta, în logica respectării Constituției pe care președintele a subliniat-o de multe ori. Ține și de o premieră, ar fi primul șef de Guvern femeie din România și nu are probleme penale.

Iohannis a fost mereu consensual

- De ce este Iohannis atât de absent din viața politică? Ce pârghii are un președinte într-un regim semiprezidențial când nu are majoritate parlamentară?
- El ar avea multe pârghii, depinde până unde vrea să meargă.  Acționează în litera Constituției, cei care nu-l cunosc au avut și așteptări nerealiste. Toată istoria lui politică a arătat că n-a fost niciodată un om al conflictelor, în Sibiu a guvernat consensual, el nu era genul care să scoată sabia. A coabitat, pe rând, și cu PSD, și cu PNL, și cu PDL.
2018 va fi un an special, va fi anul neutralității, având în vedere că se apropie prezidențialele și este anul Centenarului, presiunea publică va fi să nu ne batem, să nu provocăm crize politice și cred că trebuie să scoatem din calcul acest an pentru schimbări majore în politica centrală.

- Dacă acceptă rapid al treilea premier PSD într-un an, va mai avea șanse la prezidențiale, nu-și dezamăgește definitiv electoratul?
- Depinde de mulți factori, încă nu avem o cercetare dacă absența din viața publică îl va costa, depinde mult dacă în 2019 va fi un vot emoțional, depinde de ce contracandidat va avea. Electoratul fidel al lui Iohannis are convingerea că președintele nu are prea multă putere, că nu are ce face și este obligat să semneze decretele. Acesta ar putea fi electoratul care, în 2014, l-a votat în primul tur.

PSD va pune românii să mai înghită broaște

- Nu e prea optimist spus? Parlamentarele au arătat o scădere puternică a votanților de dreapta față de prezidențiale.
- PNL a pierdut peste 1 milion de votanți în 2016, nici nu știu dacă acești oameni se mai regăsesc acum în ecuația Dreptei. E prea devreme să ne pronunțăm, europarlamentarele nu sunt relevante, sunt dependente de activul de partid, pe niște teme izolate de viața de zi cu zi.

- De ce se laudă PSD că stă atât de bine, după atâtea convulsii și promisiuni neonorate?
- Pentru că a luat măsuri care au fidelizat electoratul propriu, am spus mai devreme. După legile Justiției, cred că următorul test pentru PSD va fi să treacă noul Cod Administrativ, numirea demnitarilor și a multor funcții publice, până la nivel de șef de serviciu prin ordin de ministru, adică eliminarea concursurilor. Societatea românească, dacă trece de aprobarea legilor Justiției, va înghiți orice broască, nu va mai fi interesat de Codul Administrativ.

- Păi au trecut legile Justiției? Și încă n-au ajuns la Codul Penal, abuzul în serviciu e marea miză și încă nu s-au atins de el.
- PSD a gândit un back-up perfect. Practic au creat un nou Parchet, vor avea propriul lor Parchet, care îi va ancheta pe procurorii DNA și pe procurorii DIICOT. Va fi o luptă infernală pentru fiecare dosar, practic și-au atins scopul.

 În 2019, PSD va fi mult mai puternic decât a fost vreodată

Ce sfat i-ați da lui Iohannis pentru următoarele mutări? Sau ce-ați face dacă ați fi Iohannis?
- Aș deveni foarte atent la 2019 în raport cu forța administrativă a PSD. Ei sunt mai puternici ca oricând în teritoriu. În 2009 au pierdut prezidențialele și au câștigat teren continuu. În 2009 fuseseră invitați la guvernare de PDL, se demobilizaseră când au fost excluși, iar în 2014, la prezidențiale, au furat mulți primari, dar aceștia abia aveau câteva luni, erau pasivi, acum sunt mult mai fidelizați.
Există voci care spun ca președintele să candideze ca un fel de independent, susținut de o salbă de partide de Dreapta și ONG-uri, dar e o greșeală, pentru că nu vei avea membri în comisiile electorale, ci doar observatori.

- Mă refeream la mișcările lui Iohannis din următoarele săptămâni. Ce va face cu pachetul pe Justiție?
- Eu cred că, după ce va recurge la toate atacurile constituționale, sesizarea CCR, întoarcerea legilor, va fi obligat să le promulge.

În cazul acesta, PSD va continua cu modificările la legile Justiției, poate ajungem la formula grobiana propusă de Cătălin Rădulescu.
- PSD aplică tactica piciorului în ușă. Întredeschid ușa și țin piciorul acolo, câștigând timp. Ei calculează ce termene au la dispoziție și sunt perseverenți, au răbdare. Mandatele lui Kovesi, ale șefului DIICOT vor expira în curând, pe noua lege vor putea numi pe oricine, președintele se poate opune doar o singură dată. Iată, își vor atinge scopurile, au timp. Și au soluția deja, secția care îi anchetează pe procurori.
A doua tactică este a samsarilor de mașini. Aceștia tot timpul vor cere un preț umflat la târgul de mașini, apoi îți lasă 1.000 de euro din preț și lasă impresia cumpărătorului că a făcut o mare afacere. Au aruncat foarte multe bombe în piață, acțiunile civice s-au exacerbat, au renunțat la ele, apoi au venit cu propuneri care păreau mai rezonabile și își atingeau scopul, pentru că mișcările civice se epuizau.
În contrapartidă, mișcărilor anumitor grupări din Opoziție mi se par populiste, ploaie de sesizări la CCR, se bat care semnează primul, recurg la vuvuzele, e o crasă lipsă de experiență politică.

PNL nu mai are lideri pentru că a stat prea mult în Opoziție

- Poate PSD să mai câștige o dată cu același tip de promisiuni?
- Măsurătorile electorale arată un lucru, că PSD are timp. Demografia ajută PSD, tinerii educați pleacă din țară, pătura pensionarilor se mărește. Tinerii care vin din urmă au interes foarte slab față de politică și chiar dacă bătrânii dispar biologic, mulți alții devin pensionari.
PSD a făcut un lucru foarte isteț, au dat mai mult decât au spus unii că nu se poate da. Acum sunt la Putere și se consolidează, câștigă membri, atrag reprezentanți locali.

- N-au dat niciun sfert din ce-au promis, au dat exact cât prevăzuse și PNL în programul electoral, numai că n-ați comunicat deloc cu publicul și ați fost tot anul 2016 într-o gravă criză de lideri, ați schimbat șapte garnituri.
- PNL nu mai are lideri pentru că n-a mai fost la guvernare de mult timp. PNL se apropie de 10 ani de Opoziție. Pierzi primari și cei care rămân nu știu de ce stau, sunt apatici, electoratul se disipează, pierzi forță electorală. Noi cu USL câștigasem mulți primari, dar pentru că ne unisem cu PSD. Fără acces la guvernare nu poți crește lideri din două motive: în exercițiul funcției se călesc, se văd cei valoroși, și, în al doilea rând, atracția materială aduce și specialiști buni. Sau mai poți crește lideri când ești pe val în Opoziție, în perioada dinaintea alegerilor, dar numai dacă formezi o alianță puternică, așa cum a fost Alianța DA în 2008.

Deturnarea traseului european al României este o temă falsă

În contextul acesta, Europei îi mai pasă de statul de drept din România? Mai avem instituții-cheie conectate la NATO și UE?
- Foarte greu de spus, Uniunea Europeană este în reașezare, nimeni nu vrea conflicte. Dimpotrivă, UE vrea sprijinul României ca să elimine derapajul Poloniei, nu e nevoie de mai multe frustrări în acest club. Ungaria s-a poziționat de partea Poloniei și Uniunea nu vrea să piardă și România, de aceea vor face concesii. Ei chiar ne văd cuminți față de Grupul de la Vișegrad.

- Deci mesajele diplomatice sunt apă de ploaie?
- Eu nu cred că traseul european poate fi deturnat, e o temă falsă, UE are teme mult mai complicate, Brexit, vor trece cu lejeritate peste slăbirea luptei anticorupție. Observ o slăbire constantă, din 2012, a tonului SUA și al Uniunii Europene față de ce se întâmplă în România. Au fost și chifle diplomatice, Zgonea a fost la braț cu ambasadorul SUA în avanpostul luptei împotriva conducerii corupte a PSD, iar acum același Zgonea are două dosare penale. Diplomația americană realizează că se face de râs.

Strada poate răsturna un Guvern, dar nu poate modifica o majoritate politică

- Strada mai există că amenințare? A existat vreodată cu adevărat, exceptând duminica de după Ordonanța 13?
- Au existat două momente mari ale străzii, ieșirea furioasă de după Colectiv și 600.000 de oameni în februarie 2017. Atunci a fost frustrarea de după vot, mulți au absentat la scrutin și au crezut că votul se poate întoarce în stradă, ceea ce este o iluzie. Dacă mișcările civice nu vor avea o construcție politică, nu vor avea nicio relevanță concretă. CDR s-a născut în stradă, cu mitinguri în toate orașele. Problema este că militanții de astăzi refuză o solidarizare politică, au prejudecata ca mișcarea să nu fie confiscată.
Mai mult, eșecul USR ca alternativă serioasă dă sentimentul străzii că toți sunt la fel, că nu există nicio speranță. Strada este o presiune legitimă, protestele trebuie încurajate într-o democrație, dar o majoritate politică nu poate fi modificată în stradă. Pot cădea guverne, este altceva, dar coalițiile rămân aceleași. După Colectiv, PSD n-a putut fi scos de la Guvernare, de exemplu.

 - Asta înseamnă că orice deziderat în afara intereselor PSD reprezintă o iluzie? Nu e superficial?
- Mai avem iluzii încă, în loc să privim lucrurile real-politik. Nu cred că tema eșecului economic al PSD poate fi exploatată. Guvernul se împrumută foarte mult și rezolvă problema. Pentru popor e greu să observe acest lucru, nu înțelege mecanismul, iar pericolele se acumulează peste câțiva ani, nu imediat, iar pe termen lung nimeni nu este interesat să urmărească un fenomen. PSD are atuuri foarte mari, are toată presa cumpărată, televiziunile de știri și sunt în mainstream-ul vieții politice. Și PNL a dublat pensiile între 2004 și 2008, dar eram puși în umbră de Băsescu și nu aveam televiziunile. Acum, PSD repetă de 10 ori pe zi că au crescut pensiile.

 

 

 

 

 

 

 

 

Published in Slideshow HOMEPAGE

Înfiinţarea substaţiei de ambulanţă din Păcurari, amendament depus de către consilierii PMP la bugetul pentru anul 2017, devine realitate. Locaţia noii substaţii va fi pe amplasamentul fostei autogări din Sos. Moara de Foc, nr. 22. “Acest proiect, care se concretizează ca urmare a unui amendament depus de către noi, consilierii locali ai PMP, cred că este una dintre cele mai importante investiţii din sistemul medical ieşean. Înfiinţarea substaţiei de ambulanţă din Păcurari înseamnă o şansă în plus la viaţă, în condiţiile în care este binecunoscut faptul că orice minut contează atunci când vorbim despre salvarea unor vieţi. Primul pas a fost făcut deja, urmând ca, în cel mai scurt timp posibil, aceasta va deveni funcţională“, a declarat Violeta Găburici, consilier local al PMP Iaşi.

Această substaţie de ambulanţă era necesară în condiţiile în care distanţa de la sediul central al Serviciului de Ambulanţă Judeţean (SAJ) Iaşi la ieşirile din oraş este mare (de peste 8 km fiecare) iar supraaglomerarea traficului rutier în Municipiului Iaşi face ca timpul de deplasare la solicitare pe timpul zilei spre partea de Vest a municipiului şi spre E 583 să ajungă chiar şi la 25 – 30 min faţă de maxim 15 minute, în condiţiile în care promptitudinea intervenţiei este determinantă pentru salvarea vieţii pacienţilor.

Amendamentul aprobat anul trecut la solicitarea consilierilor PMP are multiple beneficii, printre care:

  1. Intervenţia rapidă a echipajelor Serviciului de Ambulanţă Judeţean Iaşi la solicitările din zona de Vest a municipiului, reducându-se timpul de deplasare la 5 min de la 25-30 min, beneficiari fiind peste 150.000 locuitori din cartierele Păcurari, Copou, Universitate, Târguşor Copou, Dacia, Alexandru cel Bun, Mircea cel Bătrân.
  2. Accesul extrem de rapid spre drumul european E 583 unde accidentele de circulaţie grave sunt foarte frecvente pe tronsonul Iasi - Podu Iloaiei -Tg. Frumos, nemaifiind necesară traversarea întregului oraş şi implicit câştigul de timp în favoarea vieţii pacienţilor.
  3. Asigurarea unei locaţii pentru evacuare în cadrul Planului de evacuare în caz de situaţii de urgenţă, asigurându-se mijloacele de telecomunicaţii (radio, telefon, legătură cu 112, internet).
  4. Posibilitatea alocării şi a unui echipaj SMURD.

Înfiinţarea de noi substaţii de ambulanţă precum şi redeschiderea celor din judeţ va rămâne prioritatea reprezentanţilor PMP. „Este un proiect foarte important pentru Municipiul Iaşi, concretizat în urma unor numeroase demersuri. La nivelul judeţului Iaşi sunt necesare şi alte substaţii noi de ambulanţă precum şi ca Guvernul să aloce fonduri pentru achiziţionarea de noi ambulanţe pentru Serviciul de Ambulanţă Judeţean Iaşi, în condiţiile în care marea majoritate a acestora sunt uzate. Vom continua demersurile pentru înfiinţarea de noi substaţii precum şi soluţiile corecte pentru redeschiderea celor din judeţ”, a declarat deputatul Petru Movilă.

Published in Actualitate

În urma dezvăluirilor de astăzi din REPORTER DE IAȘI, deputatul PNL Marius Bodea reacționează și cere lămuriri din partea primarului Mihai Chirica, privind riscul pierderii finanțării pentru Spitalul Regional din Iași. Marius Bodea reia informațiile din articolul publicat de REPORTER DE IASI și îi cere lui Mihai Chirica să-și asume niște răspunsuri clare, atât timp cât Spitalul Regional a fost preluat de primarul Iașului ca un proiect personal, iar de construirea acestuia depind cei 5 milioane de locuitori din toată Moldova.

Iată mai jos întrebările adresate de Marius Bodea lui Mihai Chirica:

„Spitalul Regional de Urgenţă (SRU) este unul dintre principalele obiective sociale din Moldova, cu impact asupra a minimum 5 milioane de oameni. În condiţiile în care în spaţiul public s-a pus în discuţie, explicit, riscul ca acest obiectiv de investiţii să nu mai fie finanţat de către Uniunea Europeană pentru că amplasamentul din zona Moara de Vânt, votat în plenul Consiliului Local, nu respectă prevederile Planului de Mobilitate Urbană Durabilă (PMUD), consider că dl. Mihai Chirica are obligația  să ofere ieşenilor răspunsuri la următoarele întrebări :

  1. Primăria Municipiului Iaşi a fost înştiinţată de riscul dezangajării sumelor pentru realizarea Spitalului Regional de Urgenţă din cauza amplasamentului din zona Moara de Vânt care nu respectă condiţiile de accesibilitate?
  2. Care este explicaţia pentru care, în prima variantă a Planului de Mobilitate Urbană Durabilă (februrarie 2016), realizat pe baza unui contract de asistență încheiat în 2014 între Ministerul Dezvoltării Regionale și Banca Europeană pentru Reconstrucție și Dezvoltare, amplasamentul Spitalului Regional de Urgenţă era prevăzut în zona Era, iar în varianta actualizată a acestui document, din septembrie 2017, amplasamentul SRU este la Moara de Vânt? Cum a fost realizată această modificare de către Primăria Municipiului Iaşi, în condiţiile în care PMUD nu a fost predat Primăriei pe bază de proces verbal sau prin alt mod care să asigure transmiterea dreptului de modificare/completare a documentului?
  3. Care sunt explicaţiile publice ale primarului Chirica cu privire tranzacţiile imobiliare ale familiei viceprimarului Harabagiu cu terenurile din Moara de Vânt, fix de lângă amplasamentului actual al Spitalului Regional de Urgenţă?
  4. Cunoaște dimensiunea uriașă a tranzacționării terenurilor private din jurul amplasamentului SRU, a valorilor speculative foarte mari a terenurilor în cauză, stimulate exclusiv prin insistența și garanțiile acordate de domnia sa privind amplasarea acestui obiectiv în zona Moara de Vânt? 
  5. Dacă se va confirma că finanţarea Spitalului de Urgenţă va fi dezangajată de către Comisia Europeană, îşi asumă primarul Chirica răspunderea şi demisionează, în condiţiile în care a ales singur această propunere, în ciuda opoziţiei specialiştilor din domeniul medical, alternativelor oferite de Opoziţie şi experţilor care au întocmit Planul de Mobilitate Urbană?

Îl rog pe dl. Primar Chirica să răspundă la aceste întrebări pentru că nu poate minimaliza un subiect atât de important, iar în ultimele luni şi-a asumat, de fiecare dată, rolul de „părinte” al acestui proiect.”

Published in Actualitate

Mulți dintre oamenii întrebați nici măcar nu mai recunosc acum că au votat PSD la ultimele alegeri n Pe alegători îi interesează mai mult veniturile și propria familie decât ce se întâmplă cu politica românească.

Dacă te orientezi după ce spun oamenii întâlniți pe drum la Holboca, o localitate la 4 km de oraș, PSD este un partid terminat la următoarele alegeri. Puțini sunt cei care recunosc că l-au votat ultima dată, după anul de guvernare social-democrată. Celor mai mulți le este greu să recunoască ce au ales.

În schimb, mulți dintre cei întrebați de REPORTER DE IAȘI sunt supărați pe Mihai Tudose și pe Liviu Dragnea din cauza ultimului scandal pe care l-au provocat. Pe scurt, oamenii sunt sătui de lupte, vor liniște. Așteaptă îndeplinirea promisiunilor electorale ce tot întârzie, cu calendarul PSD în mână. Și primul șoc la care se așteaptă sunt salariile pe ianuarie, ce vor veni în prima parte a lui februarie. Au un al șaselea simț care le spune că nu vor fi, de fapt, mărite.

 

Mihai Perdul din Holboca

Recunoaște că a rămas mut de uimire la ultimul scandal din PSD. Nu se aștepta, dar a ținut cu Dragnea. „Nu mai votez nici cu Dragnea, nici cu nimeni. Tudose a vrut să acapareze puterea, Parlamentul. Nu poți schimba tu asta, premier fiind. Păi pe Tudose cine l-a pus acolo? Nu partidul, nu Parlamentul? Așa că bine i-a făcut Dragnea. Dar nici el nu-i mai breaz”, spune Mihai Perdul.

Este la curent cu ultimele evenimente din țară, dar îi este mai aproape ziua de mâine și propriul buzunar. Spune că nu va mai vota, este dezamăgit. „Eu cu mine votez data viitoare, nu mai stric buletinul meu de vot pe altcineva. Am 44 de ani vechime în muncă și o pensie de 1.023 de lei, cu cine să mai votez, că nu se schimbă nimic. Am fost la Casa de Pensii recent, mi-au spus că nu se recalculează până în iulie, când ar urma să primesc 10%”, mai spune omul.

 

Maria de la Delphi

Are 2.100 de lei salariu și zilnic face naveta de la Holboca în celălalt capăt al Iașului, la Delphi. „Nu mă duc pe banii mei, vine autobuzul să ne ia, că nu mi-aș permite”, spune femeia. O interesează prea puțin soarta lui Liviu Dragnea, în schimb este îngrijorată de salariul pe ianuarie.

Eu grija lor o am? Ori că-i votezi, ori că nu-i votezi, tot aia este. Fac ce vor ei. Ce să simt eu de la guvernarea din ultimul an? Dacă mi-au promis mai mulți bani, dar îmi iau mai mult impozit, eu cu ce rămân?”, se întreabă angajata concernului american.

Stai că vedem imediat, luna asta în care luăm banii pe ianuarie. Ce folos că au mărit salariile, dacă la final rămâi cu bani mai puțini... Toate prețurile sunt mai mari, mai contează că au promis bani mai mulți?”, mai spune Maria. Nu mai crede în bunăstare, oricine i-ar promite asta. Știe că a așteptat-o 30 de ani degeaba.

 

Vasile din Ruseni

Vasile nu vrea să-și spună decât prenumele. Puțin amețit de alcool, ne explică ce caută în Holboca, pentru că este, de loc, din Ruseni. A venit la o firmă din zonă și este total dezinteresat de ce vor face pe viitor liderii PSD.

Nici măcar nu mă mai uit la știri. Atât s-au certat c-a ajuns să nu mă mai intereseze. Tot noi rămânem chinuiți și necăjiți, ei nu suferă”, spune Vasile. Oricum, are și o morală legată de ultimul an din România și programul de guvernare: „Ce să-mi dea? Bani în plus? Nu-i mai crede nimeni. Dacă vrei să ai bani, muncești, dacă nu muncești - nu ai. În nici un caz nu aștepți de la ei să-ți dea ceva în plus”, mai explică Vasile din Ruseni.

 

Pe Maria n-o interesează

Maria vine agale dinspre stația de autobuz din vale și spune că nu vrea să mai audă de politică, atunci când este întrebată. Mai spune și că nu s-a uitat deloc la ultimele încordări din principalul partid românesc și că, oricum, nimeni nu are nimic de câștigat.

Nu mă întrebați, că nu mă interesează deloc ce fac politicienii. Nu am fost la alegeri, nu mă mai interesează subiectul ăsta, pentru noi este la fel, oricine conduce”, spune, după care grăbește pasul.

În urma ei vine un alt localnic, ceva mai vorbăreț. Îl cheamă Ioan și recunoaște cu jumătate de gură că a votat mereu PSD. Bunul simț îi dictează să încerce să ascundă informația, ceva îi spune că scandalurile nu fac bine. „Promisiunile sunt una, ce a fost anul ăsta este alta. Adică ce vreau să spun este că asta am observat: prețurile au crescut, mai aud la alții că au de plătit la bancă bani mai mulți, biletul de autobuz până în oraș mă costă mai mult cu 50 de bani. Unde-i bunăstarea? Doar pe hârtie, vă spun eu”, explică Ioan.

Despre ultimul scandal din PSD spune că a fost provocat de cineva, dar nu știe de cine. Cât am prins de la televizor, atât am înțeles. Că Tudose a vrut mai multă putere, că s-au certat în Guvern și că prim- ministrul tocmai a demisionat. Dar nu m-a interesat cine are dreptate. Problemele noastre sunt aici, la Holboca, nu la București”, mai spune Ioan.

Holboca

Comuna are peste 13.000 de locuitori la ultimul recensământ, iar primarul Gheorghe Ștefurac, de la PSD, este în funcție din 2000. Conform statisticilor depuse de Primăria Holboca pe Zona Metropolitană Iași, din totalul populației, 10% este peste 65 de ani. Peste 2.200 de locuitori sunt pensionari.

Published in Reportaje
Pagina 1 din 2

Facebook

Arhiva ReporterIS

« Januarie 2018 »
Lu Ma Mie Jo Vi Sa Du
1 2 3 4 5 6 7
8 9 10 11 12 13 14
15 16 17 18 19 20 21
22 23 24 25 26 27 28
29 30 31        

Clipul zilei

Sondaj

Joomla forms builder by JoomlaShine
Go to top