fbpx
 
Zvon alarmant: s-au terminat fondurile pe 2018 pentru plata salariilor în învăţământul preuniversitar. În timp ce guvernarea PSD-ALDE se laudă cu măririle salariale pentru bugetari, o categorie de angajați din învățământ s-a trezit cu lefurile reduse și în pericol de a rămâne pe drumuri. Vinovatul pentru acestă situație, fostul ministru al Educației, Valentin Popa, neagă tăierile, dar toate sindicatele îl contrazic.

Cadrele didactice și personalul auxiliar şi nedidactic din învățământul preunviersitar ieșean se confruntă cu două mari probleme care ar putea duce la proteste din partea acestora. Preşedintele Uniunii Sindicatelor Libere din Învăţământul Preuniversitar (USLIP) Iaşi, profesorul Laviniu Lăcustă, vorbește despre scăderi salariale care afectează câteva sute de membri de sindicat din județ.


După Anul Centenar, un risc major pentru România este de a rămâne, în mod ireversibil, dezbinați. În contextul unei guvernări exercitată, de aproape doi ani de zile, de coaliția PSD-ALDE, cu apucături autocratice, cu o listă uriașă de probleme nerezolvate pentru cetățeni și cu o administrație în pragul colapsului, dezbaterile pe diferite teme au produs scindări între diferitele categorii sociale, care s-ar putea dovedi greu de depășit.

După aproape doi ani de guvernare PSD-ALDE, capitolul investiții este cel care preocupă tot mai puțin actuala putere. Gradul de îndatorare a țării continuă să crească, dar, în urma banilor atrași de pe piața locală și piețele internaționale, nu rămâne mai nimic.

Primarul Municipiului Iași, Mihai Chirica, a emis, în luna aprilie a.c., certificatele de urbanism pentru PUZ-urile aprobate în Consiliul Local de majoritatea PSD-ALDE care privesc construcția a trei blocuri-turn pe Esplanada Oancea. Aceste PUZ-uri, dacă vor fi implementate, vor distruge ireversibil Esplanada Oancea.

Marius Bodea, deputat PNL, a făcut astăzi, în cadrul unei conferințe de presă, un bilanț al hotărârilor de Consiliu Local a actualei majorități PSD-ALDE-Chirica din legislativul local.

„În Consiliul Local funcționează de minune alianța toxică PSD-ALDE-Chirica. În acest moment, ieșenii sunt spectatori la un teatru de prost gust, regizat de Maricel Popa și Mihai Chirica, reprezentanții sistemului cangrenat care ține orașul nostru în mediocritate. Mihai Chirica și PSD, în frunte cu Maricel Popa, sunt strâns legați de afaceri, înțelegeri obscure și interese personale. În ciuda ”vitejiei” afișată ipocrit de Maricel Popa împotriva mafiei care s-a înstăpânit la Primăria Iași, vedem că aleșii PSD din CL votează toate proiectele lui Chirica care perpetuează tocmai acest sistem mafiot. O sceneta macabră cu un Primar Chirica care cerșeste la propriu îndurare de la Liviu Dragnea să fie reprimit în PSD și un șef de filială PSD, Popa Maricel, care îl vrea înapoi pe Chirica dar pe usa din dos, așa cum declara.

Recenta hotărâre a Guvernului de alocare  a unor sume pentru cultură  printr-o ordonanță de urgență  reflectă  improvizația prin care PSD  și ALDE încearcă  să mascheze în ultimul ceas lipsa unei strategii coerente pentru celebrarea Centenarului. Reamintim că, în toamna trecută, Guvernul României a alocat Consiliului Județean Iași fonduri guvernamentale în valoare de șase milioane lei pentru  proiecte festiviste prin care Iașul  să marcheze 100 de ani de la Reîntregirea României. Partidul Național Liberal a atras atunci atenția asupra imposibilității implementării proiectelor într-un timp foarte scurt. Bineînțeles că nu s-a realizat niciun proiect, drept pentru care banii au fost returnați așa cum au venit.  Considerăm ca este foarte probabil ca și acest scenariu să se repete în cazul fondurilor alocate prin OUG în această lună.

Este fără precedent în istoria democrației românești ca întreaga opoziție, mass media și societatea civilă să fie într-o continuă stare de alertă privind acțiunile guvernului, pentru că acesta poate oricând să legalizeze hoția, prin Ordonanță de Urgență.

Deputatul PNL Dumitru Oprea afirmă, într-o declarație de presă, că toate calculele cinice ale șefilor PSD-ALDE se vor prăbuși în fața unui adevăr evident: „România, ca membră NATO și UE, și-a luat o serie de angajamente pe care nu poate să le încalce.

Deputatul PNL Dumitru Oprea atrage atenția, într-o declarație de presă, că România se află la o răscruce care pune în discuție nu doar arhitectura constituțională a țării, dar semnalează și finalul unei epoci.

 


Pagina 10 din 20

Arhiva ReporterIS

« Mai 2024 »
Lu Ma Mie Jo Vi Sa Du
    1 2 3 4 5
6 7 8 9 10 11 12
13 14 15 16 17 18 19
20 21 22 23 24 25 26
27 28 29 30 31