fbpx
 
Arhiepiscopul Tomisului, Teodosie Petrescu, este urmărit penal de procurorii Serviciului Teritorial Constanţa al DNA pentru săvârşirea infracţiunii de cumpărare de influenţă.

Marius Nicolaescu, vicepreşedinte al Consiliului Judeţean (CJ) Argeş, este urmărit penal de procurorii Serviciului Teritorial Piteşti al DNA într-un dosar privind achiziţia de locuinţe pentru persoane vulnerabile.

Socrii primarului băimărean Cătălin Cherecheş rămân în arest preventiv în dosarul în care procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie îi acuză că ar fi încercat să dea o sumă de bani rudei unui judecător astfel încât acesta să pronunţe o soluţie favorabilă într-un dosar de corupţie care îl vizează pe edil.

USR a reclamat la Comisia Europeană - printr-o scrisoare deschisă - acțiunile „îngrijorătoare și nejustificate ale unui procuror, respectiv ale procurorului-șef al Direcției Naționale Anticorupție (DNA) din România”.

Un inspector în cadrul Direcţiei Generale de Impozite şi Taxe Locale (DGITL) Sectorului 1, Florin Bogdan, şi un notar public sunt urmăriţi penal de procurorii anticorupţie într-un dosar de corupţie legat de atribuirea ilegală a 24 de terenuri aflate în proprietatea statului.

Cazul cercetat de procurorii Direcției Naționale Anticorupție (DNA) în privința achiziției vaccinurilor anti-Covid este cel mai mare tun dat de politicieni din banii statului român. Un miliard de euro reprezintă costul pe care românii trebuie să-l plătească ca urmare a achizițiilor făcute pe bandă rulantă de ministrii USR ai Sănătății, Vlad Voiculescu și Ioana Mihailă, cu girul fostului premier, recidivistul Florin Cîțu.

Procurorii DNA efectuează marţi percheziţii domiciliare în 11 locaţii din Bucureşti - sediile unor societăţi comerciale şi domiciliile unor persoane fizice - într-un dosar de corupţie legat de atribuirea ilegală a 24 de terenuri aflate în proprietatea statului.

Primarul oraşului Mioveni, Ion Georgescu, aflat în arest preventiv, a fost trimis în judecată de procurorii Serviciului Teritorial Piteşti al Direcţiei Naţionale Anticorupţie.

Isteria vaccinurilor anti-Covid reîncepe odată cu rezultatele anchetei DNA, în care sunt acuzați doar politicieni din opoziție. AUR preia ostilitățile și îi etichetează drept criminali pe cei nominalizați de procurori.

George Marius Adam, şef Serviciu managementul documentelor şi comunicare instituţională în cadrul Direcţiei Generale de Impozite şi Taxe Locale (DGITL) Sector 6, a fost reţinut de DNA pentru luare de mită, favorizarea făptuitorului şi folosirea de informaţii ce nu sunt destinate publicităţii.

Pagina 11 din 129

Arhiva ReporterIS

« Mai 2024 »
Lu Ma Mie Jo Vi Sa Du
    1 2 3 4 5
6 7 8 9 10 11 12
13 14 15 16 17 18 19
20 21 22 23 24 25 26
27 28 29 30 31