fbpx
 
Preşedintele PSD, Marcel Ciolacu, a afirmat, joi seară, că Eugen Nicolicea nu mai are susţinerea organizaţiei locale din care face parte pentru o nouă candidatură la alegerile parlamentare.

Eugen Nicolicea nu va mai fi vicepreşedinte al Camerei Deputaţilor. Funcţia deţinută de acesta a fost repartizată, în noua sesiune de toamnă, celor de la USR.

Preşedintele Klaus Iohannis a anunţat miercuri, la Palatul Cotroceni, că a transmis în scris Guvernului Dăncilă motivele pentru care a respins cele trei propuneri de miniştri făcute pentru Justiţie, Fonduri Europene şi Transporturi - Eugen Nicolicea, Oana Florea şi Liviu Brăiloiu.

Premierul Viorica Dăncilă a anunţat, miercuri, după Comitetul Executiv Naţional al PSD în care s-a decis retragerea sprijinului politic acordat lui Tudorel Toader, că aşteaptă demisia ministrului Justiţiei. În locul lui a fost propus Eugen Nicolicea, unul dintre "greii" din partid.

Deputatul PSD Eugen Nicolicea, preşedintele comisiei juridice a Camerei Deputaţilor, a susţinut luni, la Parlament, că acuzaţiile care li se aduc lui Sevil Shhaideh şi Rovanei Plumb nu sunt susţinute legal deoarece, pe de o parte, braţul Pavel nu mai există pentru că s-a colmatat şi, prin urmare nici insula Belina, şi, pe de altă parte, a citat din legea apelor române unde se precizează că trecerea unui bun din domeniul public al statului în domeniul public al unei unităţi administrativ teritoriale se face prin hotărâre a Guvernului.

 


Fostul ministru Florin Iordache se bucură în continuare de susţinerea colegilor săi din PSD: a fost numit şef al Comisiei speciale pentru legislaţia din domeniul Justiţiei.

 

Artizanul controversatei OUG 13, pesedistul Florin Iordache va ocupa funcţia de preşedinte al Comisiei parlamentare speciale pentru sistematizarea, unificarea şi asigurarea stabilităţii legislative în domeniul Justiţiei.

 


Dacian Cioloş a anunţat că îl va da în judecată pe deputatul PSD Eugen Nicolicea, care a spus despre fostul premier că a fost finanţat de George Soros şi că miliardarul de origine maghiară şi-a pus oameni în Guvernul Cioloş.

 


În contextul în care liderii PSD și ALDE doresc înființarea unei comisii de anchetă parlamentară pe tema alegerilor din 2009, deputații social-democrați Florin Iordache și Eugen Nicolicea au depus proiecte de modificare a statutului și regulamentului proprii, în sensul ca ancheta Parlamentului să se desfășoare în paralel cu cea a procurorilor și toate persoanele chemate la audieri să fie obligate să se prezinte.

 

O primă propunere legislativă semnată de foștii miniștrii vizează completarea art. 9 din Legea nr. 96/2006 privind Statutul deputaților și senatorilor în sensul „instituirii unor reguli clare pentru organizarea şi funcţionarea comisiilor de anchetă”. Concret, modificarea ar permite ca o comisie parlamentară să-și deruleze propria anchetă în paralel cu cea a procurorilor.

 


Nicoleta Nicolicea are pe mână 560 de milioane de euro ca şef de serviciu la Transgaz. Soția deputatului PSD Eugen Nicolicea a fost numită la începutul anului în funcţie. Ea se va ocupa de continuarea proiectului Nabucco.

 


Un deputat PSD propune înfiinţarea unei armate în subordinea Parlamentului. Structura ar urma să poarte numele de Garda Naţională a României şi să dispună de forţe terestre, de artilerie şi aeriene. Garda ar trebui să se implice în „acțiuni de luptă pentru respingerea unei agresiuni extreme”, situaţii de urgenţă şi dezastre.

 

Proiectul de lege, al cărui unic iniţiator este Eugen Nicolicea, a fost depus la Parlament pe 31 octombrie. Conform acestuia, Garda Naţională ar urma să colaboreze cu Ministerul Apărării Naţionale „pe linie operațională, prin două birouri constituite la Statul Major al Forțelor Terestre și Statul Major al Forțelor Aeriene”. Noua structură militară va fi condusă de un Inspectorat general al cărui şef va fi numit de Biroul Permanent al Senatului. Fondurile pentru funcţionare vor fi asigurate de Guvern.

 

Potrivit proiectului, Inspectoratul Gărzii Naţionale „întocmește planurile de instruire și intervenție în situații de urgență şi conduce nemijlocit activitățile de intervenție la dezastre”. Alte atribuţii ale structurii vor fi „stabilite de Comisiile de Apărare, Ordine Publică și Siguranță Națională”.

 

Garda Naţională ar urma să funcţioneze cu 35% angajaţi permanenţi şi 65% voluntari cu vârste între 18 şi 65 de ani, absolvenţi de liceu şi ai unui curs de pregătire special organizat. Voluntarii ar urma să beneficieze de scutiri de taxe şi impozite locale, plata asigurării locuinţelor, indemnizaţie, hrană şi transport pe durata stagiului de convocare. În plus, le va fi permis accesul „în colegiile și universitățile instituțiilor cu atribuții în domeniul securității și apărării naționale”.

 

(Sursa: digi24.ro)


Arhiva ReporterIS

« Aprilie 2024 »
Lu Ma Mie Jo Vi Sa Du
1 2 3 4 5 6 7
8 9 10 11 12 13 14
15 16 17 18 19 20 21
22 23 24 25 26 27 28
29 30