Luni, 20 11 2017

Televiziunea rusă REN TV a relatat azi că sunt percheziții la cotidianul independent Novaya Gazeta. Nimic ciudat până aici. Numai că jurnaliștii ziarului erau surprinși să afle despre aceste percheziții, pentru că niciun polițist nu era acolo. Ulterior au ajuns și anchetatorii, relatează Meduza, un portal de știri despre Rusia.\

Știrea despre sosirea polițiștilor a apărut la REN TV înainte ca ei să ajungă. De fapt am aflat de la ei că o să fim percheziționați. Nu ne-a venit să credem. Apoi (polițiștii, n.red.) au sosit”, a spus Nadezhda Prusenkova, purtătorul de cuvânt al ziarului.

Site-ul televiziunii REN TV a publicat știrea la 12:35, ora locală, relatând că „două dube de poliție și peste 20 de polițiști au intrat în sediu (sediul ziarului Novaya Gazeta, n.red.)”.

Potrivit Meduza, percheziția viza încălcarea legii muncii în cazul angajării reporterului independent Khudoberdi Nurmatov, care în prezent se află într-un centru de detenție, urmând să fie deportat în Uzbekistan pentru că ar fi încălcat restricțiile de circulație din Rusia.

Însă, purtătorul de cuvânt al cotidianului a precizat că nu erau zeci de polițiști, ci doar cinci angajați ai departamentului de imigrări din Ministerul de Interne.

Meduza precizează că, la începutul lunii octombrie, o echipă de reporteri de la televiziunea REN TV a luat parte la un raid al poliției din Moscova la casa lui Timur Valeyev, directorul executiv al grupului de opoziție Rusia Deschisă, care a fost înființat de fostul miliardar Mikhail Khodorkovsky. Un cameraman i-a pus camera în fața directorului executiv al ONG-ului și în cazul unui alt bărbat reținut chiar a ajutat poliția la interogatoriu, în timp ce acesta era pus la pământ.

Sursa: digi24

Guvernul spaniol analizează sursa unei campanii de dezinformare care a ţintit regiunea Catalonia, o acţiune în care sunt suspectate că ar fi implicate Rusia şi Venezuela, a declarat luni, la Bruxelles, ministrul spaniol al Apărării Maria Dolores de Cospedal, transmite News.ro.

„Multe dintre acţiuni provin de pe teritoriul rus”, dar nu este posibil să se determine sursa exactă a acestora, a declarat Maria Dolores de Cospedal. Unele dintre aceste acţiuni sunt „repetate de pe teritoriul Venezuelei”, a adăugat ea.

Ministrul a refuzat să spună ce impact ar putea să aibă această campanie de dezinformare asupra alegerilor regionale anticipate de la 21 decembrie convocate de Madrid în Catalonia sau cât de amplă este campania ştirilor false.

Ea a subliniat că numărul ştirilor false despre Catalonia „se schimbă zilnic. Numărul nu poate fi specificat”.

Ministrul spaniol de Externe Alfonso Dastis i-a informat pe omologii săi din UE cu privire la un amestec cibernetic de pe teritoriul Rusiei, dar şi din alte părţi, în răspândirea unor dezinformări despre efortul de independenţă din regiunea Catalonia, în nord-estul ţării.

Alfonso Dastis a subliniat că date arată un trafic de Internet în Catalonia al unor reţele media „în Rusia şi în alte ţări” după referendumul de autodeterminare interzis de la 1 octombrie.

Evitând o întâlnire recentă, la Londra, între fondatorul WikiLeaks Julian Assange şi o personalitate catalană separatistă de prim rang, Dastis a apreciat că există indicii că Assange şi alţii „încearcă să se amestece şi să manipuleze” în plină criză catalană.

Autorităţile spaniole au apreciat, săptămâna trecută, că aceste indicii nu arată neapărat că Guvernul rus este implicat.

Guvernul spaniol nu a prezentat probe cu care să-şi susţină acuzaţiile.

Sursa: digi24

Rusia a efectuat joi mai multe teste cu rachete angajând „cele trei componente nucleare” de care dispune, a anunțat Ministerul Apărării rus, potrivit Agerpres.

 

Forțele militare ruse „au procedat la un exercițiu de gestionare a forțelor lor nucleare strategice”, a indicat Ministerul Apărării într-un comunicat, precizând că „cele trei componente nucleare ale Rusiei — terestră, maritimă și aeriană — au fost angajate”.

 

Patriarhul Kiril al Moscovei şi al întregii Rusii ajunge astăzi la Bucureşti, pentru a lua parte la ceremoniile dedicate Sfântului Dimitrie cel Nou, dar şi la o slujbă Te Deum organizată cu ocazia împlinirii a zece ani de la întronizarea Patriarhului Daniel.

 

Un deputat și-a pierdut viața într-un parc de distracții din Krasnoiarsk, Rusia,  sub privirile înrgrozite ale soției și fiului său.

 

Food court-ul din Iulius Mall şi-a îmbogăţit, de curând, oferta culinară cu două noi locaţii. Amatorii de preparate exotice, de pe tărâmurile îndepărtate ale Asiei, sunt aşteptaţi la Sushivo, iar cei care apreciază mâncarea tradiţională din Rusia primesc invitaţie din partea Matryoshka. Ambele sunt situate la etajul doi, în Iulius Mall.
O creştere bruscă a nivelului de radioactivitate în părţi din Europa Centrală şi de Vest de săptămâna trecută continuă să îngrijoreze experţii.

 

Agenţia pentru Protecţia împotriva Radiaţiilor din Germania a detectat niveluri mărite de radiaţie în şase puncte din Europa – inclusiv în Austria, Franţa, Germania, Italia şi Elveţia. În partea de Est şi în Balcani nu au fost efectuate măsurători.

 

Bucureștiul este luni în centrul atenției internaționale. Liderii NATO participă la finalul Adunării Parlamentare a Alianței Nord Atlantice. Președintele Klaus Iohannis a susţinut în această dimineaţă un discurs în Parlament, în care a spus, din nou, că NATO nu reprezintă o ameninţare pentru Rusia şi că este nevoie de întărirea parteneriatului trans-atlantic. Secretarul general NATO, Jens Stoltenberg, a declarat că Organizaţia Nord-Atlantică este îngrijorată de agresivitatea Rusiei.

 

Stoltenberg a amintit, în cadrul discursului său în cadrul Adunării Parlamentare a NATO, că flancul estic al NATO va fi întărit, dar a precizat şi că "suntem îngrijoraţi de agresivitatea Rusiei", la punctele pozitive vorbind despre faptul că ISIS a început să piardă teren.

 

Președintele Klaus Iohannis a declarat luni că în prezent este necesar ca Alianța Nord-Atlantică să fie întărită „mai mult ca oricând", punctând că România va face tot ce-i stă în putință în acest scop.

 

Preşedintele Klaus Iohannis a spus, în deschiderea lucrărilor Adunării Parlamentare a NATO, că parteneriatele dintre statele membre trebuie să fie mai puternice ca oricând. El a făcut și un apel la întărirea parteneriatului dintre NATO și Uniunea Europeană. Președintele a spus din nou că Alianța Nord-Atlantică nu reprezintă un inamic pentru Rusia și că pentru relaţia cu Fedraţia Rusă este necesară o strategie cuprinzătoare şi coerentă.

 

Armata rusă a emis o lege care interzice personalului militar să-şi facă selfie-uri pentru ca aceştia să nu dezvăluie poziţia lor şi a camarazilor de arme, transmite The Independent.

 

Pagina 1 din 16

Facebook

Arhiva ReporterIS

« Noiembrie 2017 »
Lu Ma Mie Jo Vi Sa Du
    1 2 3 4 5
6 7 8 9 10 11 12
13 14 15 16 17 18 19
20 21 22 23 24 25 26
27 28 29 30      

Clipul zilei

Sondaj

Joomla forms builder by JoomlaShine
Go to top